Acum citesti
Piaggio intră pe piaţa bicicletelor electrice

Din ce în ce mai mulţi producători auto şi de motociclete intră pe piaţa bicicletelor electrice în încercarea lor de a atrage noi clienţi. A venit acum rândul italienilor de la Piaggio să lanseze pe piaţă prima lor bicicletă electrică.

Piaggio Electric Bike dispune de un motor electric de 250W-350W conceput şi fabricat în întregime în propria fabrică. Pe lângă funcţionalitatea bicicletei se observă şi designul deosebit, un lucru specific italienilor care nu se mulţumesc ca un obiect să fie doar funcţional. Trebuie să fie şi frumos, iar această bicicletă electrică putem spune că arată chiar bine. Estetica este accentuată de faptul că motorul, transmisia şi bateria sunt armonios integrate în cadrul din aluminiu, lăsând la vedere doar ceva plăcut privirii.

Piaggio Electric Bike 5

Acumulatorul LiION de 400Wh dispune de clasica mufă USB folosită nu doar pentru încărcare ci şi pentru actualizarea sistemului de operare. Cele 3 elemente principale ale bicicletei responsabile de mişcare – bordul, bateria şi motorul, nu pot funcţiona decât împreună. Cu alte cuvinte daca unul lipseşte biciclete nu poate fi deplasată decât la pedale. Dacă este evident că fără baterie sau motor bicicleta nu merge, este bine de ştiut că poţi să iei cu tine doar bordul, ca măsură de securitate, şi bicicleta devine „încuiată”. Distanţa acoperită cu o singură încărcare este de 60-120 km în funcţie de modul de utilizare şi condiţiile în care este folosită bicicleta. Frânarea se face mulţumită frânelor hidraulice cu disc de 180mm faţă şi 160mm spate.

Piaggio Electric Bike 6

Acumulatorul are şi funcţia de localizare întrucât la interior dispune de un modul GPS/GSM. Rolul acestuia este de a te avertiza pe telefon în cazul în care bicicleta pleacă fără tine, de a localiza bicicleta în timp ce o cauţi în cazul în care a fost furată, dar asigură şi comunicarea informaţiilor despre baterie şi motor către telefonul tău. Spre exemplu te poate anunţa dacă bateria are nevoie de încărcare, asta înainte de a pleca la drum.

Piaggio Electric Bike 8

Transmisia bicicletei electrice Piagio este variabila şi asistată electronic. Astfel, mulţumită tehnologiei DEA (Dynamic Engine Assistance) utilizatorul poate programa nivelul de asistenţă din partea motorului la un procent care este întotdeauna variabil în raport cu puterea care vine de la ciclist. Toate acestea se fac prin intermediul tehnologiei PMP (Piaggio Multimedia Platform) care poate fi controlată din telefon, de pe bicicleta sau prin comenzi vocale.

Piaggio Electric Bike 4

Aplicaţia de telefon responsabilă de navigaţie calculează ruta optimă în funcţie de mai multe informaţii: nivelul bateriei, profilul rutei (dacă urcă sau coboară) şi în funcţie de traseele recomandate pentru biciclişti. Există şi funcţia „Back Home Alert”care te avertizează atunci când te-ai îndepărtat prea mult de „casă” pentru a te întoarce în siguranţă cu bateria care ţi-a mai rămas.

Piaggio Electric Bike 7

Însă funcţiile PMP se extind şi la condiţiile meteo sau programele de antrenament introduse în memorie. Spre exemplu poţi conecta un monitor pentru puls, iar bicicleta devine un instrument perfect pentru antrenament care va varia ajutorul venit din partea motorului în funcţie de ţelurile pe care le-ai stabilit în materie de calorii arse, ritm cardiac sau greutate corporală.

[youtube id=”6sgdDOjnC3g” width=”600″ height=”350″]

Preţurile nu au fost comunicate încă, iar pe piaţă bicicleta va fi disponibilă probabil începând cu 2015.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen + thirteen =