Acum citesti
Arpad Kelemen câștigă „cursa către centrul pamântului”

O zi fără lumină naturală dar plină de inedit astăzi la Slănic Prahova, unde a avut loc competiția intitulată sugestiv Călătorie către centrul pământului.

Suntem mândri să avem o cursă desfășurată la peste 200 de metri sub pământ, în România. Și chiar ineditul acestui eveniment a strâns  lume în salina de la Slănic Prahova, cei aproximativ 250 de participanți care au luat startul la orele 12:00, aflându-se în centrul atenției în permanență. De altfel, cursele de tip XCO sunt și mai spectaculoase dat fiind faptul că toată acțiunea se desfășoară într-un singur loc, iar depășirile sunt la ordinea zilei. De menționat este și temperatura constantă de 12 grade din salină, care a reprezentat un real plus pentru competitori.

Au existat 3 manșe diferite, cu câte o oră pauză între ele, iar după calificări, Arpad Kelemen a ieșit victorios, urmat la nici o secundă de coechipierul său de la NoMad Merida, Gustav Robert Mircea (Robike) și de Roșioru Daniel Marius. Un singur accident petrecut în a doua mansă a competiției, a întrerupt concursul, acesta fiind reluat după aproximativ 30 de minute. Aceasta a fost și cauza pentru care ultima manșă a competiției s-a întins pe parcursul a jumătate de oră, față de o oră cât era în program, dar și pentru înlăturarea a două bârne din lemn, care se pare că ar fi fost cauza neplăcutului accident.

Nu în ultimul rând trebuie să aducem în atenția voastră organizarea, competiția lăsându-ne impresia unui eveniment bine pus la punct. Exceptând poate faptul că oamenii care s-au ocupat cu ordinea, de la Scorseze Security, ar fi trebuit să fie mult mai înțelegători și poate mai maleabili. Pe principiul una vorbim, alta facem.

Fotografii și film de prezentare urmează să fie publicate zilele următoare pe freerider.ro și pe pagina noastră de Facebook.

Dragoș Mitroi
Slănic Prahova

Vezi Comentarii (6)
  • Am participat la acest eveniment. Ideea mi s-a parut geniala. Traseul foarte bine ales. A fost foarte intens si interesant. As mai participa daca se mai organizeza.

    Dar. Organizarea a fost la limita suportabilului. Am trimis un mail cu cateva intrebari cu 3 saptamani inaintea concursului. Inca astept raspuns. La inscriere am stat la o coada imensa. O singura persoana inscria 250 de concurenti. Pachetul de start continea un numar de concurs si un chip. Nici macar un tricou. Parasirea minei dupa terminarea manselor de calificare s-a dovedit o provocare in sine. Personalul de la lifturi nu accepta biciclete. Oficialii cursei dadeau din umeri ca am semnat ca sunt de acord cu conditiile. Nu, nu am semnat ca pot fi retinut impotriva vointei mele cale de 5 ore. Gardienii de pe traseul de iesire au sarit ca arsi cand am vrut sa ies. Sa ma intorc imediat!!!! Nu m-am intors. Am ajuns in parcare cu mult inaintea celor care si-au asteptat randul la lifturi. Si ma tot intreb de atunci de ce aceasta regula. Doar pentru ca gardienii au primit o bariera si se credeau Dumnezeu?…

    Deci:
    Pentru idee, traseu, atmosfera – nota 10. Pentru organizare – nota 6. Pentru gardieni – nota 4.

  • Foarte corect ce a zis urbanist, si total incorecta decizia modificarii traseului dupa acel accident. Am vazut filmarea, baiatul a ciupit frana fata si l-a aruncat in cap inainte de a atinge barnele, eram chiar acolo. Nu mi se pare corect modificarea unui traseu sau a unei portiuni tehnice pentru ca cineva care a semnat ca-si asuma riscurile a participat si s-a accidentat. Regretabil accident, dar cred ca cei care vin cu biciclete slabe si fara experienta ar trebui sa se gandeasca mai bine inainte de a semna ca sunt de acord si pe proprie raspundere, deoarece acele clauze nu sunt puse degeaba. Si daca tot participi, incearca sa nu te bati cu cei care sunt mai buni, cunoaste-ti limitele.

  • nea Jipa ca de obiecei la datori ! 1up ! o idee minunata cu locatia..arata super…mai multe fotoooooooooooo ! (pentru astia ca mine ce nu au fost prezenti :P)

  • @Valeanu Valentin cu sau fara cele 2 barne secitiunea se trecea aproximativ la fel.
    @urbanist de acord, dar pe de alta parte scria ca iesirea se face la final bla bla… . Aveau destul timp intre manse sa te lase sa pleci, pe tunel(cu liftul trebuia interzis urcatul cu bicicletele) 😀 Sincer urcarea de la iesire a fost mai interesanta decat concursul in sine.
    Despre cei care au stat la lifturi… no comment.
    Felicitari celor de la freerider primul filmulet super ok, pacat ca lipseste praful din tunel si cazaturile luate pe acolo de o parte din participanti, poate aveti poze 😀

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 11 =