Acum citesti
Lumini integrate în tija de şa şi ghidon – Lightskin şi Innos

Nu de puţine ori ne-am găsit în situaţia de a merge fără lumini pe bicicletă noaptea. Fie că le-am uitat acasă, fie că pur şi simplu nu am cumpărat încă, cert este că se întâmplă. Ce ar fi însă dacă nu ar mai fi nevoie să ţinem minte acest amănunt, dacă luminile ar fi integrate în bicicletă aflându-se tot timpul cu noi.

Vestea bună este că există aşa ceva, iar vestea şi mai bună este că nu trebuie să-ţi cumperi o bicicletă nouă care să aibă această opţiune integrată ci doar o tijă de şa şi un ghidon nou. Este vorba de tija de şa Lightskin şi ghidonul Innos.

Pentru Lightskin am avut unele rezerve la început întrucât majoritatea luminilor roşii de spate, ce se instalează pe tija de şa – şi este înclinată (nu verticală!) vor lumina în pământ şi nu paralel cu pământul. Însă cele 5 LED-uri din Lightskin sunt instalate uşor oblic. Astfel lumina bate corect, orizontal, direct spre ochii şoferilor neatenţi. Tija de şa este disponibilă cu 3 diametre 27,2; 30,8 şi 31,6 mm şi în 3 culori – negru, argintiu sau alb. Lungimea este de 350mm.

tija de sa Lightskin 09

Ţine însă cont de faptul că nu vei mai putea folosi gentuţa de şa întrucât vei acoperi LED-urile. În plus, dacă ai un cadru mare şi tija nu se poate ridica suficient de mult nu vor mai fi vizibile toate cele 5 LED-uri. Vei avea nevoie de aproximativ 12cm între rail-urile şeii şi partea superioară a cadrului pentru ca toate cele 5 LED-uri să fie vizibile. De asemenea LED-urile luminează exclusiv spre spate. Din lateral nu se văd deloc.

Acţionarea se face prin apăsarea primului LED, iar în total stopul are 10 moduri de funcţionare: 5 pentru varianta în care toate cele 5 LED-uri sunt pornite şi 5 moduri pentru modul cu doar 3 LED-uri pornite. Durata de viaţă a bateriilor (2xAA care se instalează prin partea de jos a tijei de şa) este între 50 şi 400 de ore în funcţie de modul folosit şi temperatura exterioară.

ghidon innos lumini integrate 11

Pentru partea din faţă a bicicletei avem ghidonul Innos venit din Danemarca. Acesta dispune de 6 LED-uri, care funcţionează cu 3 baterii AA ce se instalează prin capătul ghidonului din aluminiu. LED-urile sunt instalate câte 3 de o parte şi de alta a pipei. Cele 6 LED-uri sunt mai mult „safety lights”, gândite să te facă mai vizibil, însă pe întuneric complet luminează totuşi suficient cât să poţi pedala. Puterea este de 42 lumeni, iar durata de viaţă a bateriilor este de aproximativ 5 ore. Sistemul este rezistent la condiţiile meteo şi dificil de furat.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + four =