Viața ca o velo-aventură: Victor Perdevară vrea să facă ocolul lumii

Adesea, când auzim de termenul „tipologie umană” nu prea avem tendința să tresărim. Dar totuși există o tipologie umană, nerecunoscută oficial, care deși se încadrează într-un șablon, e un șablon foarte nemonoton. Dacă gândul v-a zburat la cicloturiști, atunci suntem pe aceeași frecvență, căci tocmai am reușit să mai găsim un velo-aventurier de-al nostru. Mai bine zis, el ne-a dat de știre despre aventura sa și, crezând că avem de-a face cu un caz de rutină de pasionat de cicloturism, am stat la niște taclale online cu el, din care au rezultat interviul de mai jos…

 

• Salut, Victor! Spune-ne câte ceva despre tine.

Certificatul de naștere îmi spune că m-am născut la 9 mai 1988 într-o comună mai mare cu nume de oraș. Primele mele amintiri îmi apar ca prin ceață de la vârsta de  patru ani și sunt legate de bicicleta tatălui meu. În zilele cu vreme frumoasă mă punea tata pe un scăunel montant pe bara de la bicicletă și colindam străzile vechiului burg. Așa am descoperit satul Bistrița și pasiunea de a zbura prin lume cu velo mârțoaga. La trei ani distanță am început de unul singur să călăresc un Pegas prăfuit și obosit prin împrejurul blocurilor comuniste. Visam în acel moment doar cu atlasul în mână că voi face un tur complet pe cele șapte continente. Și uite că până la vârsta de 19 ani am izbutit să călătoresc doar prin intermediul poveștilor lui Creangă, Slavici, Andersen, Jules Verne, Dickens, Swift, Tom Sawyer…

• Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru cicloturism? Și ce anume te-a făcut să pornești într-o călătorie în jurul lumii ?

Prin toamna lui 2007 am ajuns la Cluj cu misiunea de a începe o facultate și de a avea o viață sociala într-un oraș mai mare. Fiecare boboc atunci când aterizează la facultate își alege tribul din care vrea să facă parte pentru o vreme. Eu am decis să devin membru în Clubul de Cicloturism Napoca și să mă virusez cu pasiunea de a umbla creanga pe coclauri cu velo-mârțoaga. Am avut nevoie de doi ani pentru a putea lua inițiativa de a trece granița pentru prima dată în viața mea. În primăvara lui 2009 m-am pornit cu Herr DromaDeer (bicicleta de atunci) să cuceresc cetatea Vienei și să mă întorc acasă pe malul fluviului. Danubius 2009 și apoi VeloTour Romania 2009 au fost două inițiative reușite ce mi-au permis să visez cu încredere.

După trei ani de muncă prin diferite organizații non-profit mi-am dat seama că nu pot să las nepoților o avere frumoasă și o viață de pașă. Mi-am spus, în primăvara lui 2012, că-i mai ușor să le las niște povești și speranța că un vis din copilărie poate să primească viață.

• Ce traseu ți-ai propus să faci și în cât timp preconizezi să îl termini? Sau, mai precis, nu este o cursă în jurul lumii, ci o aventură la scară mare?

Traseul e împărțit pe șapte etape și fiecare pas înseamnă un continent de străbătut într-un anumit interval de timp. Din satul copilăriei am pornit în primăvara anului trecut spre peninsula Balcanică și de aici spre frumoasa Ellada. După trei luni de hoinărit prin munții din Epirus, Pilio, Evia și Peloponez am decis să-mi petrec perioada de hibernare în insula lui tanti Afrodita. Pe la mijlocul lui octombrie am încetat să mai ascult de traseul care mergea într-un pianissimo de invidiat. Traseul prin Turcia a fost mai strict pentru că mă mângâia sub coadă începutul de iarnă.

Să ne înțelegem. Vorbim de o călătorie inițiatică și nici într-un caz de o cursă în jurul lumii. Am energia și timpul necesar pentru a întinde acest periplu pe durata a două decade.

• Și dacă e o aventură la scară mare, nu crezi că la un moment dat ți se va face dor de „viața obișnuită”?

E sănătos ca din când în când să te mai oprești pe undeva și zăbovești câteva săptămâni sau chiar luni. De la bun început mi-am pus ca misiune să mai lucrez pentru cazare și mâncare pe unde mă prinde dorul de a ședea cuminte. Pofta de aventură nesăbuită apare după o lungă pauză de respiro.

• Descrie viața de călător.

Te trezești dimineață că ți-ai pus balconul în locul potrivit și în cel mai bun sezon pentru dormit afară. Nu ai habar unde dormi noaptea următoare pentru că porți doar sentimente boeme și gânduri nomade. Micul dejun e frugal și începi să porți o discuție amicală cu stomacul tău. Poate așa îi voi distra atenția și o să-l fac să înțeleagă că ne așteaptă un prânz ca în finalul unui basm. Șosetele sunt curate pentru că am avut energia să le spăl acum câteva seri. Miroul greu de transpirație din tricou încă mă motivează să îl mai port o zi sau două. Încă trăiesc cu bucuria de a vedea o mașină de spălat în drumul meu.  Dacă nu se întâmplă o așa minune atunci ziua de duminică e una dedicată curățeniei. După câțiva pași făcuți cu mârțoaga sunt întrebat de sănătate. E un nene care mă așteaptă de o viață și nu pot să-l ocolesc. Încep să-i spun prin semn întreg hramul pe care-l port și de unde vin. Ne mai întindem la povești până îmi dau seama că soarele e sus pe cer și nu m-am mișcat din loc. Așa am învățat pe limba fiecăruia să o iau la sănătoasa cu binișorul. ,,Iavaș, iavaș arkadaș’’//,,Siga, siga file’’ sunt câteva cuvinte pe care un călător curios le învață atunci când ajunge în Turcia ori Grecia.

• Un detaliu interesant este modul în care cicloturiștii care nu au de ales își repară defectele care apar la bicicletă prin improvizații. Tu ai fost pus în această situație? Dacă da, ce improvizații ai folosit?

Herr DromaDeer din 2009  nu a avut găuri pentru portbagaj și m-am chinuit cu niște adaptoare care m-au lăsat apoi în apropiere de lacul Razim. Bicicleta din 2009 a fost o greșeală de la bun început și am încercat să  nu mai comit o greșeală asemănătoare. Mârțoaga de acum o venit fără cauciucuri Schwalbe Marathon și jantă sănătoasă pe spate. Așa că m-am trezit la Sarajevo cu janta crăpată în opt puncte și cu determinarea de a cumpăra una profesională (Mavic).

• Și întrebarea de încheiere: Perdevară este un pseudonim?

E numele meu real de pe diploma de BAC, certificat de naștere, buletin, pașaport. Din 2009 asist cu surprindere la o simbioză dintre numele meu și stilul de viață nomad pe care-l duc.