De Leonard Barbu
Consider că unul din cele mai frumoase lucruri ca ciclist din România este să concurezi pentru echipa națională. În România, cursele de șosea au un pluton redus și sunt puține (excepție fiind tururile din calendarul UCI). Astfel, când evadez la o cursă în afara țării e ca o gură de oxigen, dar și o motivație. Weekendul trecut s-au desfășurat Campionatele Balcanice de Șosea în Serbia (Niș), la categoriile Elite, Juniori (U19) și Cadeți (U17). Naționala României a participat într-o formă restrânsă, cu șapte sportivi și antrenorul Viorel Grosu, limitată de buget.
Pentru mine, deplasarea a început joi seară. Aveam obiectul de a ajunge cu trenul în Brașov, pentru ca vineri dimineață să plecăm cu toții din Zărnești. Prima problemă am întâlnit-o la ieșirea din bloc, când am constatat că noul troler e instabil și nu pot să-l trag pe lângă bicicletă. Nu-i bai, am luat un taxi. Problema era că trebuia să fac o oprire prin Ploiești și să trec pe la clubul unde sunt legitimat: CS Conpet. Astfel, s-a ajuns să cheltui 32 de lei pe tren și tot atât pe taxi.
Vineri dimineață plecăm cu mașina din dotarea Federației. Călătorim, timpul trece repede, mai facem un antrenament ușor de două ore și ne cazăm lângă Drobeta Turnu Severin. Sâmbătă, programul era destul de simplu. Plecam din Drobeta pe la 7:30, iar pe la 12 ar fi trebuit să fim la Niș. Însă, socoteala de pe hârtie nu ne iese. La granița cu Serbia, doi dintre sportivi nu pot ieși din țară deoarece declarația pe care au dat-o părinții lor la notar că pot părăsi România nu este valabilă decât pentru Uniunea Europeană. Absurdul situației face ca soluția să ne fie oferită chiar la frontieră, unde suntem îndrumați să ieșim prin Bulgaria și, ulterior, în Serbia. Practic, rezultatul este același, ei tot intră în Serbia.
Evenimentul de mai sus dă peste cap planul, deoarece presupune parcurgerea a încă 100 de km via Calafat. Ajungem la Niș la ora 13:30, iar la 15 urma să fie primul start la proba de contratimp individual. Eu am decis să nu particip și să mă păstrez pentru fond, mai ales că nu am nicio șansă la CTI având în vedere lipsa bicicletei aerodinamice sau măcar a unui ghidon. Cele 90 de minute care rămâneau până la start făceau dificilă participarea și la ședința tehnică, înscrierea, servirea mesei, echiparea, încălzirea etc. Evident, s-a creat puțin haos, care a afectat probabil și rezultatele de la contratimp.
Continuarea articolului poate fi citită pe Velo Cafe
