Acum citesti
O privire în atelierul FreeRider.ro

Atelierul FreeRider.ro este o necesitate, ținând cont de numărul de biciclete care ne trec prin mâini anual. Până în prezent, peste 100 de biciclete au fost demontate aici, cântărite, măsurate apoi asamblate la loc pentru a fi gata de testele de la munte. De asemenea, este locul în care realizăm tutorialele de mecanică dar și alte articole tehnice.

atelierul_freerider_1

După cum poți vedea și în fotografii, demontăm câte 2-3 biciclete deodată, așezăm cadrele și componentele la un loc, astfel încât să nu inversăm componentele între ele (cum ar fi să ne trezim cu o echipare XTR pe o bicicletă entry-level?), apoi le extragem separat pentru măsurători, informații care intră direct în computer. După cum probabil știi deja, FreeRider.ro este a 3a publicație din Europa care a investit în aparatură pentru măsurarea rigidității cadrelor, o informație foarte importantă pentru cei care vor să compare diferite cadre între ele, pentru persoane cu greutate care vor să se bucure de performanțe crescute sau pentru cei care țin foarte mult la eficiența la pedalare sau în viraje a bicicletei pe care urmează s-o achiziționeze. Toate aceste date obiective ne sunt furnizate de către aparatele de măsurare specifice, o investiție de aproximativ 20.000 de euro realizată în urmă cu 3 ani.

atelierul_freerider_2

Decorul este de asemenea foarte important pentru a ne simți inspirați atunci când lucrăm, de aceea în atelier atârnă diverse obiecte, precum cadrul din carbon de la Merida (foto jos), expus pe segmente, pentru a înțelege mai bine etapele de îmbinare. Și crede-ne, nu a fost ușor să punem mâna pe el.

atelierul_freerider_3

Cele mai utilizate scule se află pe un panou, deși în fotografie câteva lipsesc deoarece se aflau la datorie. Avem toate sculele necesare pentru orice operațiune, inclusiv pentru service-ul furcilor, al butucilor sau frânelor.

atelierul_freerider_4

Uleiurile pentru diverse modele de furci nu lipsesc, la fel cum nu lipsesc lichidul de frână DOT sau uleiul mineral pentru frânele hidraulice pe disc.

atelierul_freerider_5

Produsele de întreținere sau curățare sunt de asemenea importante. Nu ne lipsesc nici soluțiile anti-pană, ce pot fi introduse în camerele anvelopelor.

atelierul_freerider_6

Alte elemente de decor se regăsesc în diverse locuri ale atelierului. De asemenea, ușa este plină de stickere. Pentru că arată mai bine.

atelierul_freerider_7

Nu în ultimul rând, câteva componente scoase din uz (dar totuși funcționale) le ținem pe post de exemple, pentru a le arăta celor care ne calcă pragul cum funcționează schimbătoarele sau frânele hidraulice. Nu-i de mirare că toți pleacă încântați de aici.

atelierul_freerider_8

Acesta a fost un mic tur virtual al atelierului FreeRider.ro. Nu totul se rezumă la fotografii, dar ne rezervăm dreptul ca unele secrete să rămână „în casă”.  Sperăm totuși să-ți mai fi stins din curiozitate, dat fiind numărul mai mare de cereri prin care am fost rugați să facem o prezentare a atelierului nostru.

Vezi Comentarii (6)
  • Pana la urma, efectuati si reparatii, sa inteleg. Am un prieten care ma tot intreaba la ce service sa mearga. Eventual il pot redirectiona spre atelierul vostru. Doar sa imi spuneti cum. Macar in voi am incredere.

  • Salut, nu stiu cum functioneaza treaba , dar poate imi spuneti voi, cereti voi biciclete la test sau va cauta producatorii/distribuitorii ? Sunt sigur ca sunt multi oameni care inaintea de a cumpara o bicicleta au nevoie de un sfat .

  • Salut, depinde. Putem sa cerem noi sau acceptam propunerea importatorilor. In general cerem la test modele de biciclete cu potential, care ar putea fi de un real interes pentru piata locala (desigur nu biciclete scumpe).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten − five =