Acum citesti
Ce aleg : Hardtail sau Full-Suspension?

hardtail_sau_fullsuspensionO intrebare cu care se loveste aproape fiecare cumparator de mountain-bike este: sa-mi iau bicicleta cu suspensie in spate sau nu? In limbajul “expertilor”, bicicleta cu suspensie spate se numeste full-suspension (prescurtat FS) – destul de logic –  dar cele fara suspensie au o denumire ceva mai exotica, hardtail (prescurtat HT). Asa ca, intr-un limbaj mai „specializat”, intrebarea ar suna mult mai scurt : FS sau HT?

Pentru unii, raspunsul e foarte simplu, pentru ca exista ramuri ale MTB-ului unde bicicletele sunt destul de “standardizate”. Astfel:

–    pentru Downhill (DH) se folosesc doar biciclete FS, cu suspensie cu o cursa foarte mare, HT-urile, desi folosite in trecut, nu mai sunt folosite azi deloc in aceasta disciplina;

–    pentru Trial, se folosesc doar biciclete HT cu o forma speciala de cadru, foarte jos si, la modelele foarte specializate, fara tija de sa;

–    pentru Dirt Jump, Street si alte discipline ce includ sarituri si trick-uri, in general se folosesc biciclete HT cu un cadru foarte bine intarit, mai scurt si cu o pozitie mai joasa. In ultima vreme au inceput sa apara si cadre FS pentru aceste discipline, dar ele sunt utilizate deocamdata mai rar;

–    o categorie ceva mai noua de biciclete, bune atat la coborari dificile cat si la urcare, sunt cele de All Mountain, acestea de asemenea fiind FS-uri cu cursa medie a suspensiei

Intrebarea se pune in schimb pentru cei ce vor o bicicleta de Cross-Country (XC) sau una pentru ture simple la munte. Aici, oferta producatorilor este variata, toti oferind atat modele HT cat si modele FS, in diferite modele si cu echipari de la cele mai ieftine pana la echipari de top.

Asadar, dorim o bicicleta pentru ture la munte si XC. Cum alegem?

hardtailBicicletele Hardtail

Avantaje:

–    sunt cea mai ieftina solutie, fiind singura optiune sub pretul de 1.000 euro. Asta nu inseamna ca nu exista si modele scumpe, cele cu cadru din carbon sau titan si echipare de top putand sa ajunga usor la sume de 3-5.000 euro. Oricum, se poate gasi o bicicleta HT buna la preturi de 300-500 euro (second hand);

–    au o constructie mai simpla, fara sistemele complicate de articulatii ale unui model FS, ceea ce le face mai fiabile in timp si mai ieftine ca intretinere (practic, la un cadru HT singura componenta consumabila este urechea de la schimbator)

–    ofera o rigiditate mai mare in functionare si, implicit, o transmitere mai eficienta a fortei de pedalare, desi exista si modele FS cu posibilitatea de blocare a suspensiei care se transforma la nevoie intr-un HT. De multe ori totusi, un FS cu suspensia blocata nu este la fel de rigid ca si un HT;

–    greutatea unui cadru HT este mai redusa decat cea a unuia FS din aceiasi clasa de calitate;

–    cadrul HT ofera o geometrie fixa, ceea ce face ca pozitia corpului si anumite distante, cum ar fi linia lantului (chainline) sau distanta de la sa pana la axul pedalelor sa nu se modifice, astfel nu exista influente asupra pedalarii sau franarii. La cadrele FS, in general, exista astfel de modificari, desi diverse tipuri de geometrie incearca sa le elimine pe cat posibil;

–    un avantaj mai rar amintit este posibilitatea de a le transporta pe umar pe bucatile lungi de push-bike. Exista insa si modele FS care au posibilitatea asta, avand suspensia in afara triunghiului principal al cadrului;

–    permit fara probleme instalarea de suporti de bagaje pe partea din spate a cadrului.

Dezavantaje:

–    cel mai mare dezavantaj al bicicletelor HT fata de cele FS este, bineinteles, faptul ca toate socurile produse de trecerea rotii din spate peste denivelari sunt transmise aproape integral biciclistului. Nu numai ca acest lucru este incomod si produce socuri puternice asupra sistemului osos, dar la viteze mari la coborare poate duce la destabilizarea partii din spate a bicicletei. De asemenea, la urcare peste obstacole mari, bicicletele HT risca sa piarda din aderenta, aceasta fiind mai buna la cele FS.

Toate acestea duc la o viteza mai mica de deplasare pe teren foarte accidentat. Totusi, socurile nu sunt transmise in proportie de 100%, o parte din ele fiind amortizate de anvelope, cu atat mai bine cu cat acestea sunt mai voluminoase si mai putin umflate. O camera mai usoara sau de latex permite de asemenea o amortizare mai buna a socurilor. In fine, in functie de materialul din care este construit cadrul HT, acesta poate la randul sau sa preia din soc.

Din acest punct de vedere, aluminiul este cel mai rigid, la polul opus fiind otelul. Carbonul este un material care permite obtinerea rigiditatii dorite pe diferite sectiuni ale cadrului, astfel ca exista cadre de carbon care au partea din spate (bascula) intentionat construita mai flexibila pentru a mai prelua o parte din socuri.

Concluzie : Bicicletele HT sunt alegerea numarul unu pentru persoanele care beneficiaza de un buget redus. De asemenea, sunt preferate de cei care merg mai rar pe drumuri cu denivelari dure (bolovani, radacini), precum si de cei ce doresc sa aiba o accelerare cat mai puternica. Ele sunt potrivite atat ca si MTB de oras care iese din cand in cand la munte, cat si ca bicicleta de competitie, exceland in special in probele pe distante scurte, gen XCO (competitie de XC ce presupune parcurgerea de mai multe ori a unui circuit de cativa km).

full_suspensionBicicletele Full-Suspension

Avantaje:

–    cel mai evident avantaj este ca suspensia spate filtreaza in totalitate denivelarile intalnite. Astfel, o coborare pe bolovani devine dintr-o zguduire continua, o coborare lina cu un usor balans sus-jos;

–    pe portiunile cu bolovani si radacini, ele ofera posibilitatea de parcurgere cu o viteza superioara, indiferent daca e vorba de urcare, coborare sau plat;

–    socurile primite de sistemul osos al biciclistului sunt mai mici.

Dezavantaje:

–    pretul de achizitie este mare, cele mai ieftine modele FS incepand de la 1000 de euro, cu o echipare modesta. Nu va lasati pacaliti de orice bicicleta FS noua mult sub acest pret, acelea sunt de o calitate proasta, in loc de suspensie au doar un arc ce destabilizeaza bicicleta in loc sa o stabilizeze, iar jonctiunile de la cadru sunt pe bucse de proasta calitate, care isi vor face imediat joc. Verificati la achizite ca jonctiunile mobile ale cadrului sa fie pe rulmenti (mai putin cele unde se prinde amortizorul) si ca amortizorul sa fie unul de calitate, cu revenire controlata (rebound), nu doar un simplu arc;

–    datorita mobilitatii cadrului, exista pierderi de energie la pedalat, care se observa mai bine pe suprafete plane si pe asfalt. Producatorii au venit in intampinarea acestei probleme cu suspensii care se blocheaza, transformand cadrul in unul aproape la fel de rigid ca un HT (in general, mai exista o mica pierdere in articulatii), sau sisteme mai avasate, inteligente, care pot deosebi miscarea de pedalat de cea produsa de trecerea peste un obstacol si reusesc sa nu influenteze pedalatul dar totusi sa amortizeze socurile de la obstacole;

–    cadrul fiind mai complicat, exista mai multe puncte de uzura, incluzand aici rulmentii si bucsele din jonctiuni si amortizorul care si el contine piese ce se uzeaza. Practic, bucsele cu care e prins amortizorul si rulmentii necesita sa fie schimbati dupa o perioada de folosire iar amortizorul, la fel ca si furca cu suspensie, necesita o intretinere periodica pentru schimb de ulei, inlocuirea garniturilor, etc…

–    suspensia spate necesita reglare in functie de utilizator;

–    greutatea unui cadru FS este mai mare decat cea a unui cadru HT de aceiasi calitate;

–    cadrele FS nu permit montarea facila a unui suport pentru portbagaj in spate. Exista totusi modele de suport cu prindere doar pe tija de sa, dar acestea nu sunt la fel de fiabile si rezistente ca si cele cu prindere si pe bascula spate;

–    in functie de tipul de articulatie, modificarea geometriei cadrului poate influenta functionarea bicicletei prin modificarea distantei dintre sa si pedalier, modificarea liniei lantului (chainline) cu influenta asupra pedalatului sau pot influenta franarea, la unele modele prin apasarea franei pe disc suspensia fiind blocata.

Concluzie: Bicicletele FS sunt preferate de cei care merg mai mult pe trasee montane, cu bolovani, radacini si alte obstacole. In competitii, ele sunt preferate la probele lungi, cum ar fi cele de XCM (maraton – desfasurat pe distante de peste 50 km) sau cele in mai multe etape. Totusi, modelele scumpe cu greutate foarte redusa si sisteme de suspensie hi-tech, au inceput sa fie folosite cu success si in competitii de distanta scurta.

Ultimul rand

Achizitia unei biciclete FS pentru ture pe asfalt, prin oras sau pe drumuri forestiere de calitate buna este o cheltuiala inutila, fiind de preferat la acelasi pret sa se cumpere un HT mai de calitate, care va aduce mai multe beneficii utilizatorului. Pune in balanta avantajele si dezavantajele, gandindu-te la ce vrei sa folosesti bicicleta : astfel, vei putea lua o decizie corecta.

Vezi Comentarii (38)
  • Multumim E, suntem foarte interesati de povestea ta, o sa avem foarte mare grija de acum. Ma mir ca a trecut atata timp de cand ai postat si nimeni nu ti-a cumparat o furca pana acum. Pe aici nu sunt filantropi deloc. Trist.

  • „Verificati la achizite ca jonctiunile mobile ale cadrului sa fie pe rulmenti ”

    Asta este o afirmatie usor hazardata. Depinde foarte mult de tipul legaturii la bascula spate, si mai ales de calitatea si compozitia materialelor. Ca durata de viata rulmentii sunt sub bucsile din materiale de calitate. Orice rulment are o toleranta proprie care este usor peste toleranta de montaj al unei bucsi. Ceea ce conteaza de fapt este ca tipul de oscilare sa se faca adecvat geometriei si tupului de link spate, iar calitatea rulmentilor si bucsilor sa fie foarte ridicata.

  • Foarte interesant articolul, bravos!

    Din pacate, la noi in RO, e de preferat sa-ti iei un FS ieftin pt oras… pt ca-i dezastru pe drumuri.

    Mi-ar fi mila sa dau > 500 eur pe o bicla HT si sa o dau prin bordurile si gropile de la noi. Mai bine iau un FS second, la 100 eur… daca-l rup, no problem, iau altul. :))

  • Articolul este interesant de citit pentru orice incepator in ciclism de orice nivel. Un lucru incepe sa devina enervant, cel putin pentru mine: tendinta de a transforma intr-o adevarata religie performanta unor anumite modele si componente, cireasa peste tort fiind pretul. Oameni buni, va dau banii afara din casa? O bicicleta de 1000 lei e considerata ca fiind mediocra? Cati oameni pot folosi bicicleta asta de 1000 lei in asemena mod incat sa devina mediocra? Intr-o tara cu salariu mediu pe economie de 1500 lei abia poti achizitiona o bicicleta mediocra cu acesti bani? Dar prin curtea oamenilor cu apa calda v-ati uitat cat costa o bicicleta, asa de curiozitate? Cine da 400 euro pe 14 kile de fiare sa faca… ce? Parca bicicleta era un mijloc ieftin de deplasare, acuma a devenit o fita scumpa? Care e procentul de populatie ce necesita un cadru solid FS pentru maraton de peste 50km? 10% din categoria 15-30 ani? 5% din cei 30-40 ani daca au mai facut sport pana la varsta aia? Bagati numai stupizenii legate de geometria cadrului, cat te poate ajuta si in ce fel, cat de sub si supra viratoare poate fi directia, dar uitati un lucru: bicicleta aia e doar o unealta sub picioarele unui om, care daca e tofolog nu face nimic cu ea, cade la prima piatra calcata cu roata fata. Am o bicicleta de 850 lei HT, cu componente „mediocre” Shimano si merge foarte bine de 5 ani, am reglat franele si cablurile de doua ori in acesti ani si particip la maratoane ca amator, unde ies in primii 15% fara sa ma omor. Am incercat alte scule de trei ori mai scumpe si nu le simt deloc mai bune, tot eu iau curbele si sar peste obstacole, nu bicicleta.

    Din ce in ce biciclistii romani devin asemeni mactarzilor, ridica in slavi performantele sculelor lor scumpe ca sa justifice in vreun fel pretul enorm dat degeaba.

  • Finch, e prea acra boaba de strugure?
    Ne cumparam doar lucruri pe care le folosim 100%?Daca vin la tine acasa si ai mai mult de 3 perechi de pantaloni, te bag la inchisoare.
    Stii ce ti ar zice un sarac care a dat 100 de lei pe o bicla?Ca habar nu ai de valoarea banilor.Nu ai simtitit nici o diferenta?Iarasi imi pare rau.

  • Ptr Finch: o bicicleta scumpa poate fi snobism, asa cum zici tu. Sau poate fi un hobby si atunci pretul nu este limitat de utilitate.
    Zici ca ai incercat si biciclete mai scumpe si nu ai simtit diferenta…..poate nu era suficient de mare. Eu am trecut de pe un HT de 2000 de lei pe un FS de 5000 (ambele noi) si pot sa-ti spun ca se simte diferenta.

  • Domnule Finch,
    E foarte frumos ce spuneti dar producatorii de biciclete nu le fac bazate pe un studiu de piata pentru salarii medii de 200 euro! In cazul in care credeti ca sunt „fite” de ce nu va apucati Dvs sa produceti la un pret de cateva sute un FS de calitate medie?
    Oare de ce castile de protectie costa unele 30 lei si altele 600 Lei, or face acelasi lucru? Ati fi dispus sa le testati pe propriul cap la aceleasi socuri? Cam tot aia e si cu bicicletele, nu zic ca se ajunge la „fite”, dar din cauza noastra, a cumparatorilor, 90% dintre noi nu se informeaza si nu testeaza practic, deci nu le folosesc la valoarea platita, acesti 90% sunt victime clare ale marketingului.
    Stima

  • Din cei pe care-i cunosc eu ca au platit peste 400 de eur pe o bicicleta (SH, de cele mai multe ori), peste 70% au dat banii degeaba, fiind victime ale marketingului si imaginii proprii. Am mers la ture si insotit de mtb de 5000 (eur), dar n-a fost deloc mai rapid decat mine, cu toacla luata SH cu 250 (eur). Ce nu spun producatorii – ca e nevoie de cineva intre pedale si ghidon, cea mai importanta piesa, de fapt, pentru a reusi sa stoarca cat de cat ceva mai mult din minunatele lor componente.
    Cele bune.

  • JohnD, se pare ca ai o problema de atentie:discutam despre diferenta tehnica, ala cu bicla de 5000 de euro a fost pe offroad in siguranta si confort fata de tine pe ht tau. Lasa ne cu chestii din astea te rog frumos.

  • Nu ignor diferenta ht/fs, dar sunt satul de fite si zero pedalat.
    Sa va scriu si configuratia ht-ului? Nu e nici pe departe tico si da, a fost la pretul corect, asa cum spune autorul ca ar trebui.
    Pas, nu sunt interesat de polemici 🙂

  • Am 45 ani…practic turele de munte de 4 ani,cu un HT.Cum trec anii,ma dor spatele,…In vara am luat pt. fiul meu un FS de 1200 euro.Practicam impreuna turele de munte pana cand ma dor salele,si trec pe FS,el pe HT.Se simte o diferente enorma la confort,mai ales la coborire,au o stabilitate extraordinare,si nu ma mai dor spatele,incheieturile de la os…In primavara voi achizitiona un FS cu siguranta.La inceput si eu credeam ca un FS e pt. fite,dar nu-i…Pt. a incerca sa mergeti cel putin 15-20 de km in munti,sa vedeti diferenta.Spor la pedalat!

  • Am 14 ani si detin de 2 ani un Scott Sportster P4 si avantajele sunt exact cele prezentate mai sus plus faptul ca distantele pe care le poti parcurge sunt mult, mult mai mari decat cu alte biciclete. Asta-vara am parcurs cu un prieten in jur de 30 de km, el avand un FS adus din germania la mana a doua. Datorita faptului ca anvelopele aveau o rezistenta la inaintare nu mare, f mare, trebuia sa ne oprim din 8 in 8 km ca sa se odihneasca. Dar cand am ajuns pe drum pietruit el luase un avans mare datorita suspensiei superioare. Acum voi hotarati ce va place, dar sincer eu voi ramane fidel modelelor HT care sunt nu fiabile, sunt extrem de fiabile, singurul inconvenient care l-am remarcat este costul mare al urechiusei de la schimbator care la o cazatura zdravana sau la cazaturi dese in cazul incepatorilor se rupe si nu merge sudata deoarece e facuta din aluminiu. Sfatul meu este sa va uitati inainte de a porni spre un magazin specializat dupa piese este sa cautati pe Internet o reprezentanta oficiala, economisind timp, benzina si reducand nervii. Din experienta va spun asta deoarece am stat cu tata 4 ore in bucuresti, intr-un trafic infernal. 2 asteptand un neserios care nu vine la lucru. Si alte doua cautand in alte magazine, norocul fiind ca am intalnit la Mos Ion Roata un tip foarte simpatic care ne-a spus sa ne ducem direct la reprezentanta oficiala de unde am procurat urechiusa. PS : daca aveti scott sau merida deplasati-va spre liceul nicolae iorga.

  • Si eu sunt de acord cu finch;
    E cam prea mare fitza in jurul unui mijloc de locomotie care e vechi de sute de ani si a carui evolutie in timp, desi spectaculoasa nu se poate compara cu evolutia automobilului;

    OK, avem viteze acum, avem multe pinioane, 3 foi la pedalier, dar nu trebuie sa neglijam 3 aspecte importante ( zic eu, nu dau cu paru’ ):
    1 – SCOPUL pentru care faci achizitia; credeti ca la 45 de ani si plimbare de placere prin parc pe la tara sau pe la munte e mai importanta performanta si fiabilitatea extrema a echipamentelor sau CONFORTUL ?
    2 – BUGETUL; credeti ca nu si-ar lua tot omul BMW daca si-ar permite ? asta nu inseamna ca Loganul nu se vinde sau nu acopera un segment de piata nu ?
    3 – STRATEGII de Piata / MARKETING / Market segmentation, etc; este ceea ce influenteaza cel mai mult piata; nu va imaginati ca va cumparati CE VRETI VOI; din momentul in care deschideti ochii si pana cand puneti capul pe perna sunteti asaltati de informatii si stimuli care nu fac altceva decat sa va excite simturile – in special daca se nimeresc peste subiectul vostru de interes – in acest caz bicicleta;

    Pentru exemplificare, recomand urmatorul exercitiu:
    – se ia bicicleta voastra aia buna, performanta cu 1000 Euro bucata si una naspa de 14-15 milioane, ambele FS;
    – se face o tura medie de 5-10 KM, cu ambele modele;
    – exprimati in procente gradul de satisfactie avut ( mai placut mersul pe una cu 10-20-30% fata de cealalta )
    – raportati diferenta de pret la salariul mediu pe economie sau la cosul zilnic;
    – postati aici rezultatele, si mai vorbim 😀

  • finch iti sustin pararea despre bicicletele scumpe si nefolosite la capacitatea lor maxima!dar cel mai mult ai avut dreptate de pretul de 1000 ca fiind mediu(mediocru)!un alt exemplu de articol tipic facut degeaba fara studiu de piata prea bun si a carui intentie este sa te lamureasca in alegerea unui biciclete…..dar care nu face altceva decat sa provoace clasica batalie: fs sau ht

  • Salut!
    Vad ca oamenii de aici nu pricep prea bine ce s-a dorit de la acest articol. Articolul a facut o comparatie relativ generala la aceste tipuri de biciclete HT si FS. Nu a spus nimeni ca trebuie sa va cumparati o bicicleta de 1000-2000 de euro.
    Cel care s-a dat numai pe o bicicleta chinezeasca sau un DHS de 5-600 de lei, niciodata nu va intelege ce ofera o bicicleta de 2000 de lei, sa nu mai vorbesc de cele mai scumpe.
    Nu le mai tineti partea la „bicicletele” alea, @dorin: bicicleta „FS” la 100 de euro NU EXISTA! la alea intr-o luna-doua iti danseaza spatele in stanga si dreapta.
    @omo: nici bicicletele „FS” de 14-1500 lei nu sunt FS, alea sunt niste biciclete cu un arc infipt in cadru, cu aspect de FS, dar functionarea acelui „amortizor” e inexistenta, e pur si simplu degeaba, singurul lucru ce iti ofera este un concert de scartaituri dupa vreo cateva luni de folosire.
    Eu am avut o gramada de biciclete la viata mea, inclusiv chinezarii la care li s-au rupt pedalele de la magazin pana acasa, si din experianta va spun ca pretul reflecta calitatea, bineinteles pana la un punct.
    O bicicleta de calitate, iti ofera o durata de viata mai lunga la piese, functionarea lor fiind mult mai eficienta, reglarea lor fiind mai corecta si mai usor de realizat.
    Bicicleta trebuie cumparata in functie de nevoile personale, ce vei face cu ea si pe unde ai de gand sa te dai cu ea, si cat de des.
    Daca te dai de doua ori pe luna prin oras merge si o chinezarie, daca vrei mai mult de atat, iti cumperi una cu piese de calitate destinata nevoilor.
    Legat de HT sau FS, eu prefer HT din cauza greutatii reduse, eficientei la transmisia fortei la pedalare si bineinteles pretului redus (inclusiv pentru mentenanta).
    O seara faina!

  • @omo:
    eu as zice ca se poate compara foarte bine cu evolutia automobilului… daca ignori avansurile facute in domeniul motoarelor, tot ce s-a imbunatatit este calitatea constructiei, materiale noi, suspensie imbunatatita, etc. exact aceleasi avansuri le vezi si in ciclism: de la frana cu tambur pe anvelope la frane cu tambur in hub, apoi v-brakes, eventual pe disc si acum mai nou chiar frane cu discuri ventilate.
    chestia este ca trebuie facuta distinctia intre unii care isi cumpara cea mai scumpa bicicleta pentru ca se poate lauda apoi cu cati bani a dat pe ea, si cineva care cumpara bicicleta pentru a o folosi intr-adevar
    bineinteles ca scopul este important. daca o cumperi in scopul de a face parada, se merita sa dai banii, nu? 😉 cei care o cumpara sa se plimbe cu ea, sunt bineinteles interesati mai mult de valoarea practica, si in consecinta nu vor sa iroseasca banii.
    in ceea ce priveste bugetul.. cum ziceam. cand vrei sa te dai mare, trebuie sa rupi gura targului, si implicit cumperi ce este mai scump. pe alta parte, exista destui biciclisti care fac sport cu bicicleta si nu o folosesc numai sa se deplaseze de la punctul A la punctul B. iti pot garanta ca exista trasee pe unde nu ai ce sa cauti cu un hardtail.
    bineinteles ca ai sa cumperi ceea ce vrei. nu iti baga nimeni nu stiu ce piese in buzunar si pe urma iti cere banii. dar faci confuzie intre ceea ce vrea omul si ceea ce are nevoie. bineinteles ca producatorii au sa isi faca reclama, cat de bune sunt modelele noi comparativ cu cele vechi samd. cine nu se informeaza si cumpara asa intr-o doara, ala are bani de aruncat. cine nu are bani de aruncat se uita foarte atent ce avantaje au modelele noi, daca are nevoie de avantajele respective, etc. ca sa iti dau un exemplu alternativ: firma X face reclama la un nou suc de portocale, care ar avea cica gustul mult mai bun decat sucul vechi, dar costa cu 50% mai mult. te duci in magazin, si le ai la dispozitie pe amandoua. daca firma a facut reclama cum trebuie si te-a motivat, ai sa VREI sa cumperi sucul nou, in ciuda pretului. si sincer, chiar ca o sa ti se si para ca este mai bun. pentru simplul motiv ca in capul nostru asa functioneaza treaba: mai mult este mai bine.
    finch vorbea probabil din experienta personala. eu personal am facut sport si vara asta, si vara trecuta, si aproape exclusiv pe bicicleta. nu vorbesc de o tura prin oras, ci de ture de 50-60 km prin gropi, noroaie, cu coborari unde atingi 50-60km/h fara sa apuci sa dai din pedale si cu urcusuri de cativa km cu pante constante de peste 20%. nu cred ca as fi avut ce face acolo cu o bicicleta de 200-300€. adica.. poate ar face fata la jumatate de tura, si apoi imping 20km pana acasa. numai pentru ca el nu face nimic deosebit cu bicicleta, nu inseamna ca ceilalti nu fac nici ei nimic. in plus, procentajele date dupa ureche asa, nu ne prea ajuta cu nimic. producatorii au facut in mod sigur destule cercetari de piata, altfel nu ar fi nebuni sa produca ceva ce nu se cere. numai pentru ca finch reduce bicicleta la doua roti cu sa, ghidon si lant nu inseamna ca are si dreptate. dupa teoriile lui ar trebui toti sa mergem inca pe un cadru din otel de 20 de kg si eventual cu cauciucuri solide, sau si mai bine, poate cu roti de lemn. ca doar sunt ieftine, si 90% dintre oameni nu au nevoie… see my point?
    Cat despre exercitiul recomandat de tine:
    – am avut si bicicleta de 200€ de la supermarket. si era chiar full suspension, cu frane pe disc. mergea okay asa pe carari bine batatorite, fara radacini si gropi prea mari. dar deja la o coborare mai nervoasa observai ca amortizorul nu facea doi lei, furca era si ea aproape degeaba iar bicicleta tremura din toate incheieturile. ca sa nu mai vorbim de calitatea pieselor care trebuiau schimbate cam anual…
    – urmatoarea bicicleta a fost un full suspension mai rasarit.. asa pe la vreo 600€. diferenta a fost mare.. ca atunci cand treci de la un trabant la o dacie.. sau in sfarsit.. asa ceva. puteam aborda cu totul si cu totul alte trasee, era mai confortabila, imi permitea sa atung si viteze mult mai mari, chiar daca nu pe teren foarte accidentat.. si functioneaza si in ziua de azi, cu 90% din piesele cu care am cumparat-o.
    – cand am avut mai multa experienta si am stiut ce stil de ciclism imi place, am investit intr-o bicicleta de marca, care a costat vreo 3000€. nici nu are sens sa o compar cu prima bicicleta, iar diferenta fata de cea precedenta a fost GIGANTICA. dar daca cineva mi-ar fi spus sa dau banii aia pe o bicicleta, as fi zis ca s-au prostit. pana nu faci o tura pe o astfel de bicicleta sa vezi despre ce este vorba, nu ai nici o sansa sa apreciezi valoarea ei reala. nu este vorba numai de confort, ci si de performanta oferita. pot atinge lejer 50km/h pe trasee foarte accidentate, fara sa am impresia ca imi rup gatul la fiecare rampa sau bolovan peste care trebuie sa sar.
    in cazul exercitiului propus de tine, iti pot spune cu certitudine ca oricine ar prefera bicicleta mai de calitate. diferenta este pur si simpu enorma, si o sesizezi nu dupa 10km, ci chiar numai dupa 100 de metri parcursi.
    daca nu ai facut asta pana acum, mergi si testeaza o bicicleta de 1000€. in cazul in care iti place ciclismul montan si esti dispus sa dai banii astia, iti garantez ca nu ai sa mai vrei in viata ta sa te pui iar cu fundul pe bicicleta de 300€.
    caz concret: prietena mea are (inca) un mtb rigid mai vechiut. i se parea super si ii placea sa mearga cu el, asa ca am luat-o odata cu mine pe munte. din motive dieverse, a ajuns sa faca cei 50km pe bicicleta mea. in momentul in care a ajuns acasa s-a hotarat sa isi cumpere exact acelasi model, in ciuda faptului ca am incercat sa o conving sa mai probeze si alte biciclete mai ieftine. a trebuit sa astepte 6 luni ca sa primeasca bicicleta (de fapt mai asteapta inca, va fi disponibila abia in aprilie). in aceste 6 luni a refuzat sa mai folosesca bicicleta ei veche. o citez: „a fost o bicicleta buna, dar nu o mai ating in vecii vecilor…”

  • ptr Artur > durerea de spate poate sa fie legata si de dimensiunile incorecte ale bicicletei pe care o folositi. Recomand ajustarea pozitiei – daca este cu putinta, sau testarea unei biciclete de alta dimensiune si reglaje ale pozitiei. O pozitie buna nu ar trebui sa dea dureri de spate (sale).

  • Eu sesizez in continuare ca se discuta din punctul de vedere al profesionistilor. Credeti ca o sa mai imi iau bicicleta cand aud cat costa tipul laudat de voi? Hai sa separam un pic si sa revenim la scopul articolului si mai ales cui se adreseaza: incepatorilor. Dece as vrea sa merg la vale cu 60km/h cand eu nu stiu sa franez, dece as vrea super suspensii cand eu nu stiou sa stau in sa, dece sa testez radacini si pietre cand in primii ani o sa mananci asfalt si mult leucoplast? Deja daca ati trecut de ce spun eu, atunci nu mai are rost sa va dati destepti pe aici, pentru ca deja cunoasteti bicicleta, ati testat si bicicletele prietenilor, aveti o experienta si decizia de cumparare este deja facuta. Articoul este perfect pentru mine, acum in functie de buget o sa-mi iau chinezarie sau SF. Important este sa imi placa mersul pe bicicleta si vad eu peste ani de zile daca imi iau bicla de 5000 Euro…

  • cu fiecare km pedalat , pornind de la kilometrul in care se invata mersul pe bicicleta, iti dai seama ca o bicicleta mai buna face diferenta,si ca pentru pedalat in adevaratul sens al cuvantului ai nevoie de bicicleta buna:) .de aici si pretul mai mare.e f clar in mesajele de mai sus cine foloseste sau nu o bicicleta-e ca la orice alt sport sau hobby.o bicicleta de cateva milioane cu piese ordinare chinezesti si nefunctionala inca din stadiul de proiect, te face exact sa nu-ti doresti sa mai pedalezi vreodata .

  • @pedala: ai pus punctul pe i. Daca incepi cu o gluma de bicicleta, ai sanse mari sa nu iti placa si sa nu te mai atingi in viata ta de ciclism. Nu zic sa cumpare lumea biciclete de mii de €, dar o suma decenta investita si o bicicleta pe care sa iti faca placere sa mergi sunt esentiale pentru a o folsi des.
    @daniel: eu nu contest valoarea articolului. mesajul era de fapt adresat celor care traiesc cu ideea ca o bicicleta scumpa este numai un moft si este la fel de buna ca una ieftina. bineinteles ca nu ai sa te arunci ca incepator sa investesti cateva mii intr-o bicicleta, cu atat mai mult cu cat nici macar nu stii daca este un hobby permanent sau nu. nu ne dam destepti, impartasim doar din experienta pe care o avem deja, in speranta ca poate altii se vor folosi de aceste informatii. cat despre invatat: ai fi surprins cat de repede iti poti imbunatati tehnica si rezistenta fizica atunci cand mergi aproape zilnic cu o bicicleta cu care nu iti e frica sa cobori sau sa urci o bordura 😉 pe langa asta, depinde si ce vrea fiecare: unul vrea viteza, altul vrea catarari, etc. un FS nu este indicat pentru catarari, la fel cum un HT nu e indicat pentru coborari. pe masura ce inveti si iti dai seama ce vrei, te orientezi si la o bicicleta corespunzatoare, in gama de pret de care ai nevoie…

  • Un articol interesant, chiar cautam un articol de gen care sa ma ajute sa aleg un MTB. M-ati ajutat sa ma decid, ca fi HT, pentru ca va fi folosita si in oras. Mai am sa vad ce marca sa-mi iau la un buget cat mai mic.

  • Acest articol , din cite am inteles eu , a vrut sa arate de fapt diferentele dintre HT si FS.
    Alegerea este a dumneavoastra oameni buni!!
    Parerea mea este ca nu prea conteaza prima bicicleta!! La a-2 a stii ce NU MAI VREI sa ti se intimple atunci cind pedalezi. Stii ca nu vrei sa mai repari, inlocuiesti, des. Nu cred ca toti care isi cumpara biciclete scumpe si nu le folosesc la „adevarata” lor valoare sunt SNOBI.
    Pina la urma cred ca toti ne dorim biciclete, masini, avioane…. etc. in care sa ne simtim bine.
    Daca nu am BMW nu pot spune ca este o masina de fite.
    Eu am o bicicleta pe care am tot imbunatatit-o in timp si sunt sigur ca daca voi intilnii un traseu mai dificil ca si cel parcurs de obicei nu voi avea probleme.
    Un sfat pentru cei care au biciclete de „buget redus ” nu mai dati cu pietre in cei care si-au permis sa cumpere biciclete mai scumpe ca ale voastre.
    Nu sunt fitosi , poate au renuntat la multe ca sa poata sa cumpere asa ceva chiar daca nu le folosesc la „adevarata lor valoare” .
    Confortul pe care il ai folosind o bicicleta nu poate fi descris in cuvinte pentru ca fiecare il percepe altfel.

  • Am invatat sa merg pe bicicleta in copilarie, cu un Pegas Practic pliabil cu roti de 20, care mi-a oferit multa satisfactie la vremea lui si uneori si ca adult. A trait 25 de ani pana sa fie pierduta de un prieten.
    Prima bicicleta pe care am pedalat ca adult este un Altrix (acum Neuzer) Nelson de otel, rigida complet, pe care am facut cicloturism timp de 6 ani dar si ture pe forestier si pe poteci de padure. Sunt multumit de ea. M-a dus oriunde pentru ca am avut bun simt: coborari pe drumurile accidentate cu viteza redusa, moderatie la sarituri (bunny-hop rar si doar in cazuri limita, de exemplu nu aveam cum sa ocolesc ditamai groapa sau craca din drum). Dau nota zece firmei Altrix/Neuzer pentru raportul pret-fiabilitate al acestei biciclete. Acum costa 650-700 de lei si, daca esti incepator cu buget limitat, o recomand cu caldura. Mi-a deschis calea explorarii…
    De ce atunci mi-am luat o bicicleta moderna? Pentru ca am suferit la capitolul confort pe drumurile accidentate: zdruncinaturi, mancarimi de brate, viteza foarte limitata de coborare – prin pasul Predelus, de exemplu. Am avansat in capacitatea de pedalare pe distante mari (100+ km) si pe drumurile forestiere, si am dorit ceva care sa tina pasul cu mine. Asadar, am achizitionat un mtb hardtail de 600 de euro (la reducere = 480 de euro), cu furca amortizata si detalii tehnice care m-au interesat. Desi un efort financiar, a meritat pentru ca stiu ce vreau si apreciez rotile mari, quick-release-ul, confortul bratelor si franele pe disc hidraulice. Ce voi face cu ea? Sportul meu favorit, cicloturismul, pentru care nu am nevoie de FS.
    Dar, ce mi-as mai lua un FS… locuiesc in Brasov, inconjurat de paduri si trasee de downhill, si mi-ar place sa imi fluture hainele din munti pana in oras. Cand voi avea posibilitatea, am sa achizitionez si un FS doar pentru asta. M-am dat pe Koan FS a unui prieten pe o bucata scurta si e dementiala senzatia. Merita banii? Clar da!
    Articolul de fata spune clar ce avantaje si ce dezavantaje au fiecare, asa ca intrebati-va:
    1. Cat de mult pedalez/vreau sa ajung a pedala?
    2. Ce trasee frecventez, care imi plac?
    4. De ce sa nu-mi iau atat cat imi trebuie si nu mai mult?

    Mentiune speciala pentru cei cu probleme articulare: full-suspension de calitate sau un ritm mai lejer, pentru ca e pacat sa nu va bucurati de libertatea oferita de biciclete.

  • Pe mine articolul de fata m-a lamurit in legatura cu alegerea intre un FS sau HS. Sunasem un amic dar n-am dat de el asa ca m-am apucat de facut sapaturi pe net si asa am ajuns aici. Ma bucura faptul ca in sfarsit cineva cu foarte multa experienta s-a decis sa ne ajutesi pe noi „incepatorii”. Eu personal mai detin o bicicleta, un hardtail de la DHS cu roti de 24″ dar nu-i prea folositor pentru plimbari mai lungi, e mai degraba genul de „bicicleta de parc”. Sincer, pentru acest gen nu aveti nevoie de articolul de fata, pentru parc merge orice bicicleta ati achizitiona. Articolul de fata se adreseaza in opinia mea celor care isi propun sa utilizeze bicicleta si altundeva decat in parc, dar nu tin neaparat sa faca performanta, plus ca sunt la inceput de drum. Eu fac parte din aceasta ultima categorie si, cum spuneam, pe mine acest articol impreuna cu cel referitor la „sfaturi pentru achizitionarea unei biciclete pentru incepatori” m-a ajutat sa iau o decizie in acest sens. Citind unele comentarii de aici, as avea cateva precizari: 1) acest articol nu spune ce bicicleta sa-ti iei sau cati bani sa dai pe ea, ci lamureste cu privire la scopul pentru care folosesti bicicleta si ce ar trebui sa cumperi pentru atingerea acestui scop, in functie de buzunarul fiecaruia; 2) autorul scoate in evidenta posibilele probleme legate de calitatea a ceea ce cumparam, ca sa stim la ce ne asteptam; 3) am citit comentarii ale unora cu ceva experienta (dupa spuselelor) referitoare la diferente de calitate, costuri, fite si altele: fara suparare domnilor, aici nu-i loc pentru comentariile dumneavoastra, discutati chestii din astea „delicate” cu alti ” profesionisti”, nu cu noi, „profanii”. Si o ultima remarca: n-am mai gasit imformatiile de pe acest site nicaieri in alta parte, ci doar discutii interminabile si fara fond care m-au lasat si mai ” in ceata” decat eram la inceput, asa ca multumesc autorului acestui articol pentru obiectivitate si pentru modul in care a abordat subiectul. Toate cele bune!

  • Eu zic sa va apucați „ușor” așa de DH cu o chinezărie … poate aveți prea mulți dinti in gura . „Eu am început DH cu o chinezărie dar mi s-a părut ok cu ea” …bah ești prost? Eu zic ca merge si cu un Tohan de pe la țara . Adică dacă îți permiți … nu-ți lua bah ca dai degeaba. Ii întreb pe unii paicisea’ : ați văzut un ghidon in V , o pedala pe tibie … ca alea de 20 jdelei e la fel ca ălelalte’ . Aia „cunoscătorii „… abtinetiva. Da si nu bag 2000km când bag 15 coborâri si la revedere. Omu’ a precizat clar ,in articol , depinde ce vrei sa faci cu ea ca atât face.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 3 =