Am testat Cannondale Slate, cursiera cu furcă Lefty și roți de 27.5

În vara anului trecut vă prezentam cu entuziasm o nouă idee de bicicletă venită de la Cannondale în plină febră a lansării de gravel bike-uri. Slate venea cu idei cu totul noi: o bicicletă de șosea, dar echipată cu o furcă cu suspensie Lefty și cu roți de 27.5. Conceptul era interesant: Slate ar trebui să fie compromisul ideal, bicicleta universală, cu performanțe decente pe șosea dar capabilă să iasă de pe drum aproape oriunde dorim, drumuri forestiere sau poteci ușoare.

În sfârșit, în redacția noastră a ajuns pentru teste un exemplar al acestei biciclete pe care eu cel puțin o așteptam de multă vreme! Este vorba de modelul de bază (dacă se poate spune așa), cu echipare Shimano 105.

Ideea în spatele conceptului este interesantă. Se ia o bicicletă de șosea și se echipează cu roți de 27.5, dar cu anvelope mai balonate, de 42 mm. Astfel, se obține o roată cu diametrul egal cu cel al unei roți normale de cursieră, dar anvelopele late oferă o stabilitate și o aderență mult mai bună în afara asfaltului, pe drumuri normale comportându-se asemănător cu unele clasice 700x23c (Garmin le-a calculat circumferința de 2088 mm). Iar pentru momentele când lucrurile devin mai extreme, furca telescopică Lefty Oliver cu cursa de 30 mm amortizează micile obstacole păstrând bicicleta stabilă la viteze mari pe orice suprafață de rulare nu foarte extremă. Furca se blochează complet pe asfalt transformându-se într-o furcă fixă, iar construcția din carbon a acesteia o face să nu adauge multă greutate față de o furcă normală de gravel bike, ce are în jur de 8-900 g.

Odată bicicleta montată (pentru că am primit-o sigilată în cutie), lucrul care ne-a atras atenția cel mai mult este geometria, destul de diferită de cea a unui gravel bike. Unghiul furcii și lungimea chainstay-urilor o fac destul de compactă față de geometria întinsă cu care ne-au obișnuit cursierele adaptate pentru off-road, deci cu siguranță nu va avea comportamentul stabil și așezat al acestora. Apoi ne-a impresionat greutatea surprinzător de mică, atât a bicicletei complete cât și a roților ce par destul de masive. După aspectul general și cadrul din aluminiu, cu furca cu suspensie, nu ne-am așteptat la o greutate cu mult sub 11 kg, dar conform cântarului bicicleta are doar 9,48 kg! Este o greutate demnă de orice bicicletă de top din aluminiu cu suspensie! În rest, calitatea generală a cadrului și a componentelor este cum ne așteptam de la un producător de nivelul Cannondale, adică foarte bună.

Singurul lucru destul de ciudat ni s-a părut echiparea cu o transmisie 105 cu angrenaj semicompact 52-36 și cu pinioane 11-28, destul de atipică pentru o bicicletă de amatori. De obicei se folosește fie angrenaj compact 50-34 cu pinioane 11-28, fie semicompact dar cu pinioane 11-30 sau 11-32. Așa că ne-am așteptat la mici probleme pe urcările solicitante. Frânele hidraulice 105 în schimb promiteau coborâri de excepție!

Am scos pentru prima dată bicicleta pe asfalt, ca să ne obișnuim cu ea. Prima senzație efectiv resimțită a fost agilitatea mare a direcției, bicicleta fiind foarte ușor manevrabilă, ceva mai ușor decât ne-am dori de la o cursieră. Dar Slate nu e o cursieră normală… Totuși, pe asfalt am mers bine, diferențele față de o bicicletă clasică de șosea fiind resimțite doar când priveam în jos și vedeam jumătatea de furcă lipsă și anvelopele masive. Am folosit o presiune destul de mare în roți, de 4.5 bar, neștiind efectiv de unde să pornim, iar roțile nu au dat impresia că ne-ar trage mult înapoi. Păstrarea unei viteze de croazieră de 30 km/h nu este greu de obținut.

Dar am ajuns și la prima urcare, alegând pentru acest lucru Cheile Grădiștei, o pantă medie cu asfalt de calitate bună. Drumul nu depășește des înclinația de 10%, dar are bucăți susținute în apropierea acestei valori. Ei bine, aici am ajuns repede la capătul transmisiei. Pentru un ciclist amator combinația de foaie de 36 cu pinion de 28 devine destul de solicitantă la trecerea pragului de 10% al pantei și de cele mai multe ori este nevoie să ne ridicăm în picioare. În schimb, aici Slate ne-a oferit o surpriză plăcută, geometria sa fiind parcă gândită pentru această poziție. Pedalatul din picioare vine natural și este foarte eficient iar greutatea mică a bicicletei ajută. Astfel, am ajuns până la urmă sus fără prea mult efort, dar totuși pedalând la o cadență mult mai mică decât m-am obișnuit și luptându-mă ca și cu o pantă cu 5% mai mare. O altă remarcă interesantă la urcare este faptul că direcția foarte reactivă face bicicleta să joace în lateral ceva mai mult decât eram obișnuit. În schimb manevrabilitatea fantastică a făcut traversarea micului podeț pietonal destul de îngust până la cafeneaua din complexul turistic o bagatelă, virajele respective nu ar fi fost chiar așa de ușor de abordat cu o cursieră normală.

De aici, am decis să o scot de pe asfalt, să vedem cum se comportă și în situații grele. Am avut emoții mari, deoarece vremea era destul de ploioasă și terenul ud. Ieșirea din complex se face pe o pantă scurtă dar abruptă cu pietriș și noroi. Sincer, nu i-am dat nicio șansă bicicletei să ajungă sus cu anvelopele slick, dar am fost surprins să trec prin poartă fără ca tracțiunea să aibă nici cea mai mică ezitare. Iar odată ajuns pe drumul de pământ și suspensia deblocată, bicicleta a devenit cea mai distractivă pe care am folosit-o vreodată pe un drum forestier. Agilă, te face să ocolești șerpuind toate gropile, ba chiar să îți creezi singur mici linii sinuoase printre bolovani imaginari. În fiecare moment ai dorința de a te ridica în picioare, de a face un giumbușluc, de a sări peste o groapă sau de a urca pe marginea drumului pentru a te lansa în viteză înapoi. Am prins foarte repede încredere, mult mai repede decât credeam, iar coborârea celor câțiva km prin Valea Cheii până în Podul Dâmboviței au devenit distracția supremă. Drumul se transforma din pietros în noroios, din uscat în ud iar bicicleta se tencuia încet cu noroiul care arată absolut fantastic pe vopseaua verde army. Doar în zonele efectiv cu noroi ud și adânc anvelopele ajungeau oarecum să își atingă limitele. Pot spune că a fost o experiență super-distractivă. Iar frânele hidraulice pe disc 105 sunt supreme: își fac treaba cu o simplă apăsare ușoară cu un deget, modulația și controlul fiind fantastic de bune, cum e și de așteptat de la niște frâne hidraulice pe disc de la Shimano.

Apoi a venit testul de foc: o urcare pe asfalt considerată destul de dificilă, până în satul Ciocanu. Pe cei câțiva km drumul rămâne în general la peste 10%, cu bucăți lungi mult mai înclinate. Nu pot să spun că experiența a fost simplă, urcarea a fost destul de solicitantă, probabil a fost cea mai solicitantă urcare pe Ciocanu pe care am făcut-o vreodată, n-am urcat niciodată cu așa raport mic și nici Slate nu e o cursieră adevărată. Dar se face, deși nu știu cât de ușor ar fi de atacat un drum mai lung și abrupt cum ar fi pasurile Mortirollo sau Zoncolan pe care nu cred că aș putea să le urc în configurația asta. De fapt cred că aș ceda și pe panta de 20% de la Sultanu… Concret, dacă aveți peste 70 kg și vreți să duceți Slate-ul pe munte ar fi bine să investiți într-un set de pinioane 11-32! Am atacat și urcarea din satul Peștera, de asemenea destul de grea și tot așa, nu pot spune că am biruit-o prea ușor…

Am atacat și o urcare neasfaltată, de asemenea udă după ploaie, este vorba de urcarea din Moieciu în Măgura, din nou cu emoții, dar din nou anvelopele slick confecționate de Panaracer special pentru Slate au fost excepționale și au agățat fiecare fir de nisip din noroi fără să derapeze niciun milimetru. Iar atunci când apar zone cu pietre sau denivelări mai mari, deblocarea furcii le face să dispară.

Pe coborâre pe asfalt, Slate îți pune din nou zâmbetul pe buze. Furca deblocată face minuni cu micile denivelări și gropi care nu mai trebuie ocolite, dimpotrivă, îți vine să corectezi traiectoria ca să le iei sub roți pe toate. Totuși, direcția trebuie păstrată cu atenție deoarece fiind atât de reactivă o pală mai puternică de vânt lateral poate să te destabilizeze destul de repede, lucru pe care l-am pățit de 2-3 ori. Efectul e ceva mai puternic decât la o cursieră normală, în mare parte și datorită anvelopelor voluminoase. Frânele hidraulice fac din nou să ajungi jos fără niciun efort.

Ar mai fi de remarcat restul de componente foarte bune. Șaua este comodă și elegantă, încardată bine în estetica generală a bicicletei. Ghidonul este destul de compact și de confortabil, iar ghidolina cu gel de 2.5 mm amortizează foarte bine și este foarte aderentă și plăcută la atingere, chiar și fără mânuși.

Concluzia generală după cele câteva zile de distracție cu Slate este că avem de-a face cu o bicicletă absolut distractivă și capabilă de orice. Limita sa în afara asfaltului este undeva unde încep să apară bolovanii, deși probabil la o viteză rezonabilă ar trece și de aceștia cu bine pe distanțe scurte. Dar nu este o bicicletă ”serioasă”, nu este concepută pentru luat KOM-uri pe Strava. Pe asfalt va rămâne în urma cursierelor adevărate iar pe off-road va fi depășită de MTB-urile de XC. Este până la urmă capabilă de orice provocare, dar nu va excela la niciuna dintre ele. Cicliștii se împart în două categorii: cei care consideră că e un concept stupid și cei care o consideră o lovitură de geniu pe piață. Ar putea să fie singura bicicletă pentru cineva pus pe distracție, dar ar putea de asemenea să fie bicicleta numărul n+1 pentru cine vrea performanță. Cert este că Slate există, e printre noi și nu putem să o ignorăm. Este bicicleta perfectă pentru a urca să bem o cafea la cafeneaua din vârful muntelui de unde apoi să ne dăm drumul la vale pe potecile din pădure. Orice, atâta timp cât avem simțul umorului și nu ne presează cronometrul!

Plus: o mulțime de idei inovatoare, greutate redusă, manevrabilitate de excepție, furca Lefty cu o funcționare ireproșabilă, frânele hidraulice senzaționale
Minus: rapoarte neadecvate pentru munte, preț destul de mare, portul de intrare a conductei hidraulice în manete este deranjant în anumite poziții

Preț: 13.495 lei