Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
O prezență foarte exotică pe piață, bicicletele cu tracțiune integrală se numără printre cele mai atractive invenții în ceea ce privește sistemul de transmisie al acestora.
Principiul a fost abordat în două versiuni până în prezent: cea aparent foarte simplă, cu un lanț adițional care transmite mișcarea roții din spate către cea din față și cea aparent simplă, prin cardan. Deși niciuna dintre aceste metode nu pare să fi revoluționat în vreun fel mersul pe două roți, dat fiind faptul că sunt grele și scumpe, tracțiunea integrală aduce cu sine câteva avantaje ce nu pot fi ignorate chiar ușor, dar fără de care vei putea pedala la fel de bine ca și până în prezent.
Primul avantaj este cel al stabilității. Cel mai bun exemplu pe care-l oferă producătorul Ophidian, este mersul prin nisip. Chiar dacă nu ajungi niciodată cu bicicleta pe acolo, aceștia ne arată cum încearcă să ia un viraj cu o bicicletă clasică și cu una cu tracțiune integrală. Roata de față a bicicletei clasice se va împotmoli, ghidonul va vira brusc spre stânga sau spre dreapta, iar tu vei fi nevoit să te dai jos de pe bicicletă. Bicicleta cu tracțiune integrală nu are însă nicio problemă și poate lua virajul normal. Transpunând această poveste într-o situație reală, o putem regăsi eventual pe traseele pline de noroi sau cu pământ afânat.
Al doilea avantaj important este tracțiunea pe urcări. Nu de puține ori, când urcarea devine foarte abruptă, roata din față a bicicletei are tendința să se ridice. Evident, este vorba de unghiuri, de poziția ta pe bicicletă, dar și de faptul că pe foaia mică și pe pinionul mare ai un cuplu mare care va contribui la ridicarea roții de față. Cei de la Christini spre exemplu, explică faptul că aceasta întâmplare este istorie odată ce vei folosi o bicicletă cu tracțiune integrală.
Zis și făcut, revenind la principiile de funcționare, cei de la Tretta și Ophidian oferă un model cu tracțiune integrală a cărui roată de față este angrenată cu ajutorul lanțului. De fapt, este vorba de trei lanțuri, deoarece roata trebuie să aibă libertatea de a vira. Varianta este oarecum eficientă deoarece pierderile pe traseu sunt minime, în schimb lanțul exterior nu este estetic și îți poate murdări rapid hainele. Tretta oferă acest sistem atât pentru bicicletele de munte și ciclocros cât și pentru cele de oraș. Un fel de Land Rover al industriei de biciclete: 2×2 permanent, indiferent de model.
Varianta mai elegantă este cea propusă de Christini. Funcționează pe principiul cardanului (asemenea automobilelor), sistemul de angrenare este ascuns în proporție de 75% prin interiorul cadrului (care apropo, este full suspension), iar dacă nu ești foarte atent nici măcar nu vei observa elementul care transmite puterea către roata din față. Christini, între timp, nu mai există pe piață, iar ultimul exemplar produs se poate găsi pe eBay la un preț de 20.000$.
Una peste alta, bicicletele cu tracțiune integrală rămân cel puțin pentru moment, un produs aproape intangibil dar cumva atractiv. Șansele să vezi una pe viu sunt destul de mici și asta datorită prețului mare (cazul Christini, de la 3.700$) sau datorită pieței de desfacere (Tretta livrează momentan doar în Japonia, dar prețul este de maxim 900$ pentru o bicicletă). Șansele să ai ocazia de a pedala pe o astfel de bicicletă, te las să le calculezi singur.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
varianta cu lant e mai avantajoasa din punct de vedere al greutatii, pretului dar nu si al zgomotului =))))
Ce? Fara controlul tractiunii?
ABS nu pun? ca daca tot am dat-o in 2×2!
Interesante dar nu le vad practice ! Mai ales ca lantul te va umple de praf si reziduuri ! Apoi grija la cazaturi sa nu-ti strici tractiunea etc ! Da,de plaja is ok ! De competitie nu !