Cursa de 24 de ore de la Mediaş este momentan singura de acest gen din ţara noastră, deşi este un format destul de popular prin alte ţări. Totuşi, cred că trebuie să ne mândrim că această cursă are un traseu şi o organizare de excepţie, de la care pot lua exemplu mulţi alţi organizatori. Şi nu trebuie să ne mire acest lucru, deoarece echipa care se ocupă de acest eveniment a creat unul din primele concursuri mari de MTB din România, Maratonul Medieval Mediaş, care nu se mai organizează momentan dar în anii în care a existat a fost şi el un model de competiţie aproape exemplară.
De exemplu, la Mediaş 24h toate cheltuielile suplimentare ce ţin de cursă au fost votate de participanţi, care au votat de exemplu în unanimitate că nu vor ambulanţă dar vor pepeni la sfârşitul cursei. Taxa de participare s-a calculat prin împărţirea tuturor cheltuielilor la numărul de participanţi rezultând suma plătită de fiecare (52 RON). Dar organizatorii au reuşit să ne surprindă şi cu nişte bonusuri neanunţate, cum ar fi tricourile de finisher, micul sticker cu M24 Finisher lipit pe biciclete sau premiul în bani de 1.500 RON pentru câştigătorul cateoriei solo.
Dar toate acestea sunt amănunte mai puţin importante pentru iubitorii de MTB. Elementul esenţial pentru un eveniment reuşit este un traseu frumos şi bine marcat, iar la Mediaş acest criteriu este îndeplinit exemplar. Traseul, care are aproximativ 10 km, are 280 m diferenţă de nivel şi este în proporţie de 95% pe single-trail tehnic, cu urcări şi coborâri superbe şi abrupte, un traseu foarte solicitant fizic şi psihic dar care oferă multe satisfacţii. Practic traseul foloseşte doar un drum parţial asfaltat pentru mai puţin de 1 km în zona sa finală. Marcajul de zi a fost suficient, dar mai impresionant era marcajul de noapte, făcut cu mici elemente reflectorizante, care pe multe poteci din pădure te făcea să te simţi ca un avion care aterizează pe pistă. Traseul trecea şi printr-o stână, dar cu ciobani de treabă care şi-au închis câinii şi nu au fost probleme.
Zona de start a fost organizată într-un camping mare, cu toate necesare (toalete adevărate, apă curentă, electricitate), pe malul unui frumos lac, zonă unde familiile şi copiii însoţitori au avut parte de distracţie (o mică fermă cu animale, tiroliană peste lac, etc…). De asemenea, pe marginea drumului din camping fiecare şi-a organizat punctul său propriu de realimentare şi odihnă. Punctul de cronometrare a fost dotat cu un ecran de dimensiuni mari pe care se putea urmări evoluţia participanţilor, foarte important pentru a-ţi face o strategie coerentă de concurs.
Ca idee, concursul are două categorii: echipe (de 4 persoane) dintre care o persoană trebuie să fie permanent pe traseu – strategia e a fiecăruia cine şi câte ture dă şi categoria solo, unde singura restricţie era să nu existe diferenţă de timp mai mare de 2 ore între două treceri pe la start. Cum o tură durează între 30-40 minute odihnit şi spre o oră noaptea, practic timpul maxim de odihnă era cam de o oră. Evident, în ora aia, concurenţa te depăsea cu o tură, deci…… Startul a fost sâmbătă la ora 10 dimineaţa iar finalul duminică la aceiaşi oră, fiind luate în considerare doar turele complete efectuate până la ora aceea.
Cât despre cursa mea, care am participat la categoria solo, trebuie să spun că strategia care mi-am propus-o a dat roade. Eu fiind un ciclist de anduranţă, incapabil de a lupta la sprint cu cineva, am decis să încep cursa într-un ritm pe care să îl pot duce într-o oarecare măsură până la final . Evident, lucrul ăsta e imposibil, în 24 de ore fiecare are căderi de formă şi psihice, dar şi reveniri spectaculoase, dar ideea era să nu îmi epuizez energia de la start. Nu este neapărat cea mai bună strategie, ideal fiind să tragi tare câteva ture pentru a obţine un avantaj confortabil care să îţi permită o cursă mai relaxată pe final. Din păcate, eu ştiu că nu pot obţine acest avantaj. Aşa că am lăsat-o moale, pierzând câteva poziţii, în ideea că noaptea voi recupera handicapul, ceilalţi fiind obosiţi, pe când eu mă cunosc suficient să ştiu că 24 de ore de efort nu sunt de ajuns să mă pună pe butuci.
O altă parte frumoasă a fost că am putut să mă organizez bine cu hidratarea şi alimentaţia. La cursele normale de maraton nu ai ocazia asta, acolo îţi iei cu tine băutura şi produsele preferate cu tine la start, dar după ce se termină te bazezi pe ce oferă organizatorii. Aici am putut să fac cum vreau şi pot să spun că produsele Sponser pe care le-am folosit au făcut o treabă impresionantă. Astfel, alimentaţia a mers cam aşa:
– în primul rând trei zile de carboloading cu porţii generoase de paste, fără carne, anterior cursei
– 1 bidon 0,5 l de băutură hipotonică Sponser Long Energy 10% protein la două ture. Între orele 13 şi 21, din cauza căldurii, a cam fost nevoie de un bidon pe tură. Băutura Long Energy conţine 80% carbohidraţi cu absorbţie aproape instantanee şi 10% proteină pentru protejarea muşchilor
– după 6 ore de cursă am introdus succesiv în loc de Long Energy trei bidoane de băutură Carnitin 1000 mineral drink, bogată în minerale şi săruri, dar şi în L-Carnitină, care are rolul de a accelera procesul de obţinere a energiei din grăsimi, am introdus-o cam când am considerat eu că am nevoie de acest lucru. Se poate vedea în graficul de HR foarte bine momentul când organismul a trecut pe grăsimi şi regim de anduranţă cam după 9-10 ture
– 1 gel Sponser la fiecare 5 ture pentru început, succesiv Energy Plus dulce cu cofeină şi Energy Long sărat cu proteine, mai pe final am luat parcă şi mai des, dar parcă am folosit în total cam 6 geluri
– cam la 10 ture, 3-4 tablete de aminoacizi Sponser Amino Force
– pe la ora 16, o pizza Quattro Formaggi
– pe la ora 24 o jumătate pe porţie de paste Quattro Formaggi (era o firmă de catering care le aducea la comandă direct la start), cealaltă jumătate am ras-o rece pe la 6 dimineaţa
– ocazional câte un baton cu cereale şi ciocolată de Carrefour şi câte o doză de Coca-Cola rece, am pregătit şi nişte RedBull dar am băut doar unul pe la ora 22
– am dus cu mine şi o fiolă de Sponser Activator, cu 200 mg de cofeină pură, dar am luat-o doar dimineaţă pe la ora 7
Toată strategia alimentară a mers perfect, deoarece până la finalul concursului nu am simţit deloc oboseală fizică sau musculară, singurele probleme fiind inerentele dureri de palme, fund şi mai ales de spate, dar aceste dureri au fost destul de mari pe final, în special cea de spate, la muşchii laterali din zona lombară. Organizatorii aveau şi un punct de masaj profesionist, dar am considerat că nu îmi permit timpul pierdut acolo.
Ca şi cursă, mi-am petrecut cea mai mare parte din timp singur pe traseu, luptând cu adversari imaginari pe care îi regăseam doar pe tabelul de la sosire, foarte rar îi vedeam la faţă, situaţie care îmi convine de minune. Către seară, oscilam pe poziţiile 4-5, dar cursa mea ştiam că începe odată cu noaptea. Dacă în timpul zilei am făcut destule pauze de 5-10 minute, eram hotărât ca pe noapte să nu mă opresc şi să penalizez orice încercare de odihnă a celor din faţa mea. Treaba a mers bănuiesc, nu am prea avut timp şi chef să studiez tabelul noaptea, dar dimineaţa m-a găsit pe locul 3, la două ture distanţă de următorul concurent, dar tot 2 ture distanţă şi de Alex Fodor de pe 2. Aşa că nu am avut altceva de făcut în orele dimineţii decât să merg fără oprire dar şi fără emoţii, neavând şanse să pierd sau să câştig un loc. Am dat câteva ture cu Alex şi ne-am mai ţinut de urât, m-am mai conversat şi cu Daniel Roşu, câştigătorul concursului, un atlet de anduranţă desăvârşit. Nu ştiu cum am reuşit, dar ne-am reîntâlnit toţi trei pe ultimul km al turei la ora 9 dimineaţa şi am terminat împreună, în poziţie de podium. Am mai fi avut timp să dăm câte o tură, dar nu mai avea rost. Aşa că am terminat concursul în 23 de ore. Eu am reuşit să termin 28 de ture, ceea ce înseamnă cumulat cam 280 km cu aproximativ 8000 m diferenţă de nivel. Alex Fodor de pe locul 2 a reuşit 30 de ture iar Daniel Roşu (Oac) a făcut 33! Recordul anterior pe acest traseu era tot al său, de 29 de ture. Şi prietenul nostru Florea Daniel a tras cu noi pe ultima bucată, dar el a luptat până în ultimul moment pentru locul 4 unde a ajuns cu 26 de ture, la doar 10 minute de locul 5 care a avut tot 26.
După premiere, toată lumea a avut acces gratuit la piscina hotelului de lux de care ţinea şi campingul, Binder Bubi, dar şi la restaurant unde am avut parte de o mega-porţie de paste excelente şi eclere la discreţie. Apoi am plecat toţi către casă, majoritatea dormind pe scaunul din dreapta, cu nevestele la volan 🙂
Şi nu în ultimul rând mulţumiri multe lui Cosmin Berghean pentru sutele de poze fantasice care ni le-a lăsat ca amintire!!!
Faina treaba! Felicitari!
Asta nici macar nu e un concurs, e o întrecere intre prieten la care ai acces doar daca ești pe placul organizatorului, un organizator dubios si dificil. Sunt de acord cu limitarea locurilor dar ar trebui un criteriu clar de selecție. Deci terminați cu laudele ca nu e chiar așa. Eu am vrut sa particip dar nu mi-a fost permis acest lucru, pe motiv ca nu am valoare:d vorba aia, nici un proroc nu e primit in patria sa.
Da, ai dreptate, este o cursa privata si ca si la un club privat organizatorul isi rezerva dreptul sa isi selecteze clientela. Mie mi se pare o atitudine foarte corecta ce va fi din ce in ce mai intalnita la concursurile adevarate, din cauza unui val puternic de ciclisti veniti de la concursuri cu trasee fara nicio valoare dar care au prins incredere in ei si apoi apar si fac probleme. Nimeni nu isi doreste genul asta de concurenti pe traseele lor si, cand faci o cursa privata non-profit iti permiti sa faci o selectie dupa cum vrei tu. Lumea isi doreste oameni de munte care stiu ce inseamna un traseu greu, la ce riscuri se expun si isi asuma lucrurile astea in totalitate.
Acuma in alta ordine de idei pe tine puteau foarte bine sa te primeasca fiindca aveai CV-ul si experienta necesara si nici nu se ocupase numarul de locuri la solo. Nu stiu care a fost discutia ta cu organizatorii dar puteai sa ne rogi pe unul dintre cei care te stim sa te recomandam si nu cred ca era o problema.