Acum citesti
Beach Race XCO promovează litoralul românesc sălbatic

La sfârșitul lunii aprilie, litoralul românesc va fi gazda Beach Race XCO, un inedit concurs de mountain bike cross-country, care face parte din circuitul internațional de evenimente sportive ale Uniunii Cicliste Internaționale. Competiția va avea loc în data de 25 aprilie 2015, pe plaja sălbatică din comuna Corbu și va alinia la start câteva sute de pasionați ai sportului pe două roți, precum și sportivi de performanță.

xco

Manifestarea sportivă care se desfășoară pe nisip, se adresează atât cicliștilor profesioniști, cât și amatorilor, iar participanții vor acumula puncte UCI pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din anul 2016.

Traseul are o lungime de 4,1 km, jumătate fiind pe plajă și cealaltă jumatate pe coasta de acces pe faleză. Pe lângă tradiționalele premii pentru cele șase categorii și importantele puncte pentru Olimpiada de la Rio 2016, sponsorii vor acorda și premii speciale (fairplay, pentru persoane cu dizabilități, cel mai tânăr concurent, cel mai în vârstă concurent și o tombolă dedicată tuturor concurenților). La eveniment va fi prezent olandezul Birkeland Bjorn, comisar UCI.

Plaja Corbu, situată la 8 km nord de stațiunea Mamaia, în vecinătatea orașului Năvodari, este considerată de specialiștii în turism ca fiind “o alternativă mai liniștită și, totodată, mai salbatică a stațiunii Mamaia”. Plaja Corbu este, fără doar și poate, o oază de vis pentru cei care doresc să audă doar valurile mării, nicidecum muzica din cluburi sau zgomotul mașinilor. În apropiere se află Aeroportul Mihail Kogălniceanu și Cetatea Histria. Deoarece din dreptul comunei Corbu începe oficial “Rezervația Deltei Dunării”, aceasta mai poartă numele de “Ancora Deltei”.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four − four =