Acum citesti
Am încercat noul Pegas Cutezător fat bike

Astăzi nu mai este suficient doar să deții o bicicletă urbană cu care îți rezolvi treburile prin oraș. Pentru cei pentru care o bicicletă eficientă, dar banală nu este suficient, Pegas oferă noul fat bike urban Cutezător. Este drept că acest segment de biciclete „fat” abia a prins avânt în lume, în România fiind și mai la început. Totuși Pegas a fost încântat de idee și a lansat acest model. În principal bicicletele fat au fost gândite pentru off road însă, așa cum am văzut și noi, cu câteva adaptări pot fi folosite foarte bine și în oraș pe post de bicicletă cruiser. Pegas Cutezător este o astfel de bicicletă, un fat bike gândit și adaptat să funcționeze bine în mediul urban, o bicicletă care s-a dovedit eficientă și la întors capete.

test pegas cutezator 07

Ne-am plimbat cu acest Cutezător câteva zile prin oraș și am încercat să vedem care sunt motivele pentru care cineva ar cumpăra-o. Pe scurt bicicleta a plăcut, dar fiind totuși un fat bike, nu ne-am putut abține să nu o modificăm puțin și s-o ducem la munte. Vom vorbi și despre partea asta spre final.

A durat puțin până când mi-am găsit poziția pe noul Cutezător. Deși în copilărie am avut un Pegas Kent cu ghidon înalt, mi-a fost destul de greu să stau iar drept. Fiind obișnuit cu mtb-urile și cursierele de azi, pe care stai destul de aplecat spre față, la o bicicletă de oraș poziția este mult mai „calmă”, mai dreaptă. Am fost atenționat că am dus ghidonul Cutezătorului prea în față însă doar așa puteam să simt bine bicicleta și să mă bucur de plimbare. Din câte am înțeles ghidonul trebuie să stea mai pe spate.

test pegas cutezator 04

Cântărită bicicleta ne-a oferit 19,77 kg. Este o greutate mare, dar să nu uităm că fat bike-urile sunt la rândul lor mari, voluminoase. Apoi trebuie să adăugăm faptul că avem aici un cadru din oțel. Totuși prețul este unul cât se poate de atractiv întrucât Cutezător costă doar 1.999 lei, la ora actuală cel mai ieftin fat bike din România.

test pegas cutezator 05

Echiparea noului Cutezător este modestă, dar în același timp suficientă pentru destinația pe care o are. Vorbim despre o transmisie cu un singur schimbător Shimano, spate mai precis. Acesta plimbă lanțul pe o casetă cu 7 pinioane. Așadar în total avem 7 viteze. Din nou, nu sunt multe, dar pentru oraș suficiente. Nu același lucru l-am simțit însă și când am dus bicicleta la munte.

test pegas cutezator 12

A mai plăcut și faptul că foaia dispune din start de protecție pentru pantalon. Așadar dacă ieși la plimbare în parc îmbrăcat la costum, te vei întoarce acasă cu pantalonii curați și nu murdăriți de lanț.

test pegas cutezator 13

Cealaltă parte importantă a echipării unei biciclete sunt frânele. În cazul de față vorbim despre o pereche de frâne mecanice pe disc, cu discuri de 160 mm față și spate. Deși acestea sunt destul de „no-name” frânarea este eficientă. În oraș nu sunt deloc probleme și țin bine inclusiv la munte. Există totuși o problemă cu aceste frâne. Fac un zgomot infernal. Este drept că la frânele mai „entry” este după cum ai noroc. Unele sunt ok. Însă cele de pe Cutezătorul cu care ne-am dat noi făceau foarte mare gălăgie. În oraș categoric nu aveai nevoie de claxon. Era suficient să frânezi puțin. Pe de altă parte la munte situația era bună. La început scârțâiau, dar după ce se încălzeau erau chiar silențioase, și eficiente.

test pegas cutezator 15

La final de „test” ținuta de drum în oraș, și mai ales prin parc, a plăcut. Pegas Cutezător îți oferă o poziție dreaptă, relaxată și comodă. La confort contribuie și șaua extra lată, cu aspect cruiser și arcuri cauciuc.

test pegas cutezator 17

Așadar vă închipuiți confortul deplin pe care îl capeți pe această bicicletă mulțumită șeii și anvelopelor extra „grase” în care nu este recomandat să introduci presiune mai mare de 1 BAR, tot pentru confort sporit.

test pegas cutezator 06

Anvelopele putem spune că sunt o adiție reușită și „de firmă” pentru Cutezător. Vorbim de CST BFT (Big Fat Tire) de 26×4.0. Anvelopele sunt cramponate, adică pentru off road, însă destul de discret, adică foarte bune și pentru oraș/asfalt/parc. Desigur există opțiuni și mai slick însă la prețuri mai mari.

test pegas cutezator 18

Nu prea a plăcut faptul că roțile sunt fixate în cadru cu șuruburi simple și nu cu ax quick release. La o adică, în caz de pană, te cam chinui cu demontarea lor. Totuși acest lucru ar trebui compensat de faptul că prețul bicicletei este foarte mic.

test pegas cutezator 14

Cum spuneam însă am dus Cutezătorul și la munte. L-am încercat pe un traseu simplu și ușor, dar totuși offroad, mai exact tura scurtă de la concursul Surmont MTB Challenge. Pentru a-l putea folosi eficient a trebuit să-i aplicăm câteva modificări. Astfel primul lucru pe care l-am făcut a fost să înlocuim șaua de cruiser cu una normala de mtb. Apoi am înlocuit ghidonul de chopper cu unul drept de mtb. De asemenea am instalat și o pipă clasică de mtb. Nu în ultimul rând am înlocuit pedalele platformă din plastic cu unele SPD.

test pegas cutezator 02

Partea excelentă a acestei transformări este faptul ca Pegas oferă la vânzare și un kit special de „conversie”. Cu doar 19 lei poți cumpăra un adaptor pentru ghidon/pipă, cu ajutorul căruia poți instala ghidonul plat de mtb.

test pegas cutezator 01

Acest lucru îl consider un bun avantaj pentru Pegas Cutezător întrucât poți avea două biciclete într-una singură.

test pegas cutezator 03

La munte bicicleta nu a strălucit însă s-a descurcat admirabil chiar și pe urcările dificile. Având doar 7 pinioane/viteze, nu puteam obține un cuplu suficient de mare pentru urcările abrupte însă cu ceva mai mult efort am putut urca tot. De mare ajutor au fost totuși și pedalele SPD folosite. Nici poziția obținută în urma conversiei din cruiser în mtb nu a fost rea. Atâta vreme cât drumul este offroad, dar nu prea greu, poziția pe care o ai este suficient de eficientă și confortabilă. Totuși dacă drumul este prea lung sau solicitant, începi să simți neajunsurile geometriei neadaptate drumurilor neasfaltate de la munte.

Însă recent Pegas ne-a anunțat că a lansat o nouă versiune a bicicletei fat, Cutezător EV cu cadru din aluminiu. Noua bicicletă vine cu îmbunătățiri semnificative cum ar fi schimbătorul Sturmey Archer integrat în butucul spate, ghidon din aluminiu 6061 și desigur cadrul din aluminiu care scade 2 kg de la greutatea totală a bicicletei. Prețul noii biciclete este de 2.699 lei.

pegas cutezator ev fat bike

În plus față de toate aceste noutăți Pegas ne-a transmis că pregătesc să lanseze și un fat bike 100% pentru munte! Este o surpriză pe care o vor anunța peste aproximativ o lună.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 9 =