Suna puţin extravagant însă chiar şi pe ofertă scria „city break”. Te gândeşti că un break de genul ăsta faci până aici la Viena sau Paris. Însă poate vă va mira când veţi afla că există zbor direct Bucureşti – Dubai ce durează doar 4-5 ore. Potrivit legendei să dai o fugă până în Dubai nu este doar „exotic” ci şi costisitor. Însă cu puţin noroc şi cu o agenţie de voiaj cu oferte poţi găsi bilet de avion dus-întors cu cazare la hotel de 4 stele pentru o săptămână întreagă la doar 600 euro de persoană.
Ocazia era prea bună pentru a rata o tură cu bicicleta într-o ţară unde mersul pe bicicleta nu este totuşi la el acasă. Chiar dacă se organizează aici Turul Dubaiului, o cursă de şosea importantă cu patru etape de nivel 2HC, lucru care înseamnă că multe echipe de şosea UCI World Tour pot participa, şi chiar dacă „dubanienii” promovează mult turismul construind piste de bicicletă perfecte inclusiv în mijlocul deşertului, nu sunt totuşi mulţi care apreciază mai mult nisipul în schimbul bradului, râului, ramului…
Dubaiul este spectaculos şi împărţit în două – Dubaiul vechi, cu clădiri normale, şi noul Dubai cu zeci şi zeci de zgârie-nori, autostrăzi cu 8 benzi pe sens şi mall-uri interminabile, mai ceva ca în filmele SF. Preţurile sunt cam la fel însă mi s-au părut puţin mai mari deşi un angajat de la benzinărie când a aflat de unde sunt a spus „ooo, Europe, expensive”. Dar se referea la benzină care la ei costă 1,36 dirham (1,47 lei / litru) în comparaţie cu un litru de apă care costă 2 dirhami.
Ciclismul este destul de dezvoltat. Sunt magazine de biciclete şi desigur la loc de cinste este cursiera. Însă nu îi vezi mulaţi pedalând pe stradă, iar motivul este destul de serios. Înainte de a ajunge în Dubai am discutat cu diferite cluburi din zonă şi toate spuneau că nu este deloc recomandat să mergi pe bicicletă decât strict în locurile special amenajate. Spuneau că au fost multe accidente cu biciclişti în ultimii ani. Şi eu auzisem că arabii îşi conduc SUV-urile gigantice cu viteze astronomice pe autostrăzile lor însă cât am condus în trei zile n-am văzut nimic suspect. Este drept că traficul este aglomerat, iar arabii se bagă, dar nimic spectaculos, ba chiar infinit mai civilizat decât la noi. Ca fapt divers cel mai mult mi-a plăcut că oricât de aglomerat ar fi fost nu se bloca intersecţia.
Întrucât transportul bicicletei pe avion este mult prea periculos, cu excepţia situaţiei în care ai o cutie specială din plastic „hardbox” şi nu o husă „softbox”, am decis să închiriez o bicicletă de la faţa locului. Dacă totuşi doreşti să iei bicicleta pe avion, costul este de 268 lei dus-întors cu Wizz Air.
Am găsit trei magazine care oferă spre închiriere de la cursiere şi mtb la, desigur, biciclete fat pentru nisip.
Adventure HQ
– cursieră normală – 150 AED / zi (163 lei)
– cursieră carbon – 200 AED / zi (218 lei)
– fat bike – 150 AED / zi (163 lei)
– fat bike electric – 300 AED / zi (326 lei)
Wolfi’s Bike Shop
– cursieră normală – 100 AED / zi (109 lei)
– cursieră carbon – 200 AED / zi (218 lei)
Trek
Cursieră normală
– 40 AED / ora (44 lei)
– 70 AED / 4 ore (76 lei)
– 105 AED / zi (114 lei)
Cursieră carbon
– 80 AED / ora (87 lei)
– 100 AED / 4 ore (109 lei)
– 175 AED / zi (190 lei)
Însă dacă doreşti să închiriezi trebuie sa faci rezervarea cu mult timp înainte. O săptămână este puţin!
Locurile special amenajate pentru ciclism nu sunt chiar atât de multe:
- Pista Nad Al Sheba – există aici opţiunea pentru bucle de 8, 6 sau 4 km şi este complet luminat noaptea. Există toalete, vestiare şi duşuri.
- Pista Al Qudra – pe care am fost şi eu. Este ok din toate punctele de vedere şi este locul unde trebuie să mergi dacă vrei să spui că ai pedalat în Dubai, în desert. Pista este o buclă asfaltată cu o lungime de 50 km. La aceasta poţi adăuga încă 36 km dacă te duci pe extensia spre nord care merge paralel cu şoseaua Al Qudra. Aşadar un total de 86 km aici.
- Autodromul Dubai – în fiecare joi, în funcţie de disponibilitatea pistei, se organizează „Free Cycle Safe Nights” de la 6 la 9 seara. Circuitul de 2,5 km este virajat şi complet luminat.
- Parcul Al Barsha – pista are o lungime de 1,5 km şi este ideală pentru copii. Parcul este deschis între orele 8 dimineaţa şi 10 seara.
- Parcul Mushrif – pista are o lungime de aproximativ 4,5 km şi ondulează printre dunele din parc. Pista nu este luminată.
- Pista Jumeirah Open Beach Track – lungimea este de aproximativ 2 km, iar pista este ideală pentru copii.
Pista Al Qudra, pe care am fost si eu, este interesantă. Un european obişnuit cu clima temperată, munţii semeţi, brazii, iarba alpină şi râurile înspumate nu cred că va aprecia prea mult locul. Cu toate astea nu este ceva ce nu trebuie apreciat. Pista, cu o lungime totală de 86 km, este complet asfaltată, are o lăţime cam cât o bandă normală de maşină şi traversează o bucată bună de deşert.
Nu există umbră în adevăratul sens al cuvântului, dar pe buclă, din loc în loc, sunt construite corturi cu băncuţe unde poţi să-ţi tragi sufletul. Pe extensia nordică există pomi plantaţi unde e puţină umbră. Nu exisă apă pe traseu decât la start şi sosire. Totuşi chiar şi la 42 de grade cu soare orbitor, cât am prins eu în martie, bate o briză suficientă cât să nu te coci. Dar dacă te gândeşti puţin şi la noi vara este foarte cald, 35 de grade întâlnind des.
Recomandat este ca startul turei să înceapă de la magazinul Trek, dar ca să ajungi trebuie să închiriezi o maşină. Aici ai toate facilităţile posibile: de la magazin cu biciclete, piese şi echipament, la duşuri şi vestiare, la magazin alimentar şi terasă. Cel mai bine este să închiriezi bicicleta direct de aici dacă ai noroc şi prinzi. La final de tură ai duşurile la îndemână şi magazinul alimentar plus terasa unde poţi bea liniştit o cafea lângă nisipul deşertului. Experienţa merită.
Traseul de 86 km are o diferenţă de nivel de 180m potrivit bikemap.net. Cu alte cuvinte totul este plat cu excepţia câtorva urcări mici. Este interesant şi dacă prinzi o furtună de nisip, dar mai mică pentru că altfel totul devine extrem. Puţin vânt din spate nu strică însă dacă treaba devine serioasă, trebuie să te adăposteşti neapărat. Şi nu ai unde decât la final de pistă.
Dar pe pista Al Qudra nu te poţi duce la infinit pentru ca este totuşi plictisitor după ce ai văzut cum este. În schimb poţi ieşi la „Tura de Vineri” alături de Dubai Roadsters.
Dubai Roadsters este un club de biciclişti amatori care în fiecare zi de vineri dimineaţă (vinerea este week-end la arabi) ies la o tură. Treaba este foarte bine organizată şi există mai multe opţiuni de lungimi toate pornind din acelaşi loc, pista Nad Al Sheba. Poţi merge cu grupul de 80 km – care se împarte la un moment dat în grupul „steady”, ce menţine o viteză medie de 33-34km/h, şi grupul rapid cu o viteză medie de 37-38km/h. Din acelaşi loc se desprinde şi grupul pentru tura de 120 km care la rândul lui se împarte în steady şi fast. Grupurile sunt urmărite de o maşină de support care susţine cicliştii cu apă în locurile de alimentare prestabilite. Participarea este gratuită însă membrii de bază sunt rugaţi să contribuie cu suma de 200 AED / an (218 lei) bani care merg la maşina de support şi apă.
Plecarea în această tură este destul de extremă şi mă refer aici la ora de start. Se pleacă la ora 6 dimineaţa (4 ora României!!!!!) pentru a evita căldura. Partea bună este că totul se termina destul de repede. La ora 8:30 eşti înapoi dacă participi la tura de 80 km (mie mi-au ieşit 84). Şi pentru a ajunge aici, la locul de start, ai nevoie de o maşină închiriată. Pentru că am plecat aşa de dimineaţă temperatura la prima oră a fost de 19 grade, iar la final de tură 27.
Participanţii sunt de peste tot. Organizatorii sunt nemţi, iar cicliştii nu sunt majoritari arabi. Din câte am înţeles mare parte sunt europeni şi americani care lucrează la companiile din zonă. Se merge foarte frumos şi organizat în pluton, eu obţinând o viteză medie de 34 km/h.
Tura este în general relaxată, mai ales dacă nu duci trena. Sunt zeci de participanţi, în jur de 100 când am fost eu, iar traseu se desfăşoară pe străzile rezidenţiale şi drumurile naţionale din zona Dubai. Tura asta este o ocazie bună şi pentru a vizita regiunea altfel decât în clasicul mod cu maşina sau grup organizat.
La final, când se intră înapoi pe pista Nad Al Sheba, toată lumea sprintează. Dacă nu ştii ce se întâmplă te trezeşti că nu mai ai trenă sau că nu o mai ajungi. Aşa că tragi şi tu tare!
Cu bicicleta în Dubai este drăguţ, dar cam atât. Cum spuneam la început, cineva obişnuit cu o geografie atât de frumoasă ca a noastră nu cred ca are cum să aprecieze prea mult desertul, chiar dacă are o pistă asfaltată şi superbă de bicicletă fix prin mijlocul lui.
Dar dacă ajungi în zonă, în vacanţă sau cu treabă, merită să încerci experienţa. Dubaiul, ca oraş, merită din plin să fie vizitat. Mă refer în special să-l vizitezi pe la exterior, să te plimbi printre zgârie-nori. Este fantastic ce a putut să facă petrolul ala al lor în doar câţiva ani. Zeci de zgârie-nori şi infrastructură fabuloasă răsărită din nisipul deşertului. Este o experienţă unică pe care nu o întâlneşti în vestul Europei şi nici măcar în SUA.
Iar daca tot eşti aici închiriază o maşină şi o bicicletă şi dă o fugă în cele două locuri pe care le recomand: pista de biciclete Al Qudra, unde scoţi 86 km, şi tura de vineri alături de Dubai Roadsters unde poţi participa la tura de 80 km sau cea de 120 km. Recomandat este să pleci cât mai devreme dimineaţa, însă eu spun că suntem suficient de obişnuiţi cu temperaturile înalte de la noi. Până în martie în Dubai temperatura din timpul zilei este în regulă, după care vara se ajunge şi la 50 de grade.
