Salutare! Mă numesc George Kardoș, am 18 ani și sunt din Satu Mare.
Am început să pedalez pe la vreo 5 ani, pe tricicletă. Am avansat pe bicicleta cu roți ajutătoare, iar cu ajutorul bunicului am scăpat de acele roți mici.
Cu timpul, mărimea roților a crescut și acum am ajuns să o am pe Leoaica, un Kenzel pentru care am cheltuit o mare parte din banii strânși de ziua mea. Viteza 3×7, frâna pe disc mecanică și cadrul din aluminiu au fost suficiente pentru a mă convinge să fac achiziția.
Astfel am început să cutreier județul. Prima cursă nu a fost foarte reușită, deoarece după vreo 15-20 km mi s-a spart roata din față (un spin). Mare ghinion, însă am considerat că așa ”am sfințit” bicicleta. Trecând peste asta, am început să pedalez spre pădurile din județ. Prima dată m-am limitat doar în a ajunge acolo, însă următoarele dăți am petrecut câteva ore în mijlocul naturii. Îmi place mult să pedalez în natură. Pădurea este un loc care mă liniștește și mă ajută să mă relaxez.
Bineînțeles că aceste curse nu le-am făcut pe toate singur. Multe dintre ele le-am făcut cu Raul, Codruța și Denis, prieteni foarte buni.
Am început să măresc numărul de kilometri, iar de la 30 am ajuns să pedalez până la 90 km într-o zi. Îmi doream mai mult, însă aveam nevoie de bani pentru a-mi lua echipament. Inițial, familia nu vedea decât simple plimbări în aceste curse. Abia când le-am povestit ce înseamnă pentru mine a pedala, cum e să lupți pentru fiecare metru cu forțele proprii și să te bucuri de destinație știind că ai dat cel mai bun din tine pentru a ajunge acolo, au realizat ce mult înseamnă pentru mine călătoria pe bicicletă. Au început să mă sprijine, iar în cele din urma mi-au făcut cadou un Computer pentru bicicletă.
Am mărit numărul de kilometri parcurși într-o zi la 100, chiar 120. Își făceau mereu griji să nu pățesc ceva, de aceea de multe ori nici nu le mai ziceam unde merg, decât după ce ajungeam acasă. Astfel într-o lună și un pic am pedalat peste 700 km.
Am zis că trebuie să fac o cursă frumoasă care să aiba peste 120 km. Așadar m-am trezit într-o dimineață la 9, am mâncat, am mers să-mi iau cateva provizii pentru drum și eram foarte hotărât să merg în Baia Mare. Bineînțeles că nu le-am zis părinților sau surorii mele. După 2 ore si ceva de pedalat am ajuns, foarte încântat că eram în Baia Mare cu Leoaica.
Am stat o oră în oraș și am pornit înapoi spre casă. Drumul spre Satu Mare mi s-a părut mai obositor. Poate și pentru că am fost presat de timp și am pedalat ceva mai repede, deoarece trebuia sa fiu acasa la 5, iar eu m-am mai oprit pe drum la o cunoștință. Mai aveam 20 km până să intru în oraș și simțeam că nu mai pot pedala. Atunci am făcut o pauză de 5 minute (printre altele mai scurte) și am mâncat o ciocolată să-mi dea energie.
A fost o cursă grozavă, am simțit ca am dat tot din mine. Nu mai vorbesc despre mirarea familei la auzul celor 140 de km.
Am vizitat și cetățile din județ și am fost dezamăgit să văd că nu se acordă suficientă importanță unor lucruri cu un trecut bogat și care ar putea prezenta adevărate lecții de istorie.
O aventură chiar plăcută a fost într-o seară frumoasă de vară. Ne-am hotărât cu Raul să mergem la pădure. Pe drum am trecut pe lângă lanuri de porumb. Era chiar perioada când se puteau prăji. Așa că ne-am oprit să ne umplem fiecare rucsacul. Ajunși acolo, am făcut un foc și ne-am pus să facem porumbul.
La întoarcere a fost mai greu deoarece era trecut de ora 11 și era beznă.
Una dintre cele mai memorabile aventuri, dacă nu chiar cea mai memorabilă, a fost tot într-o zi de vară. Tot cu Raul ne-am hotărât să facem o cursă în dimineața respectivă. Am ales destinația la 15 km distanță de oraș, la malul Someșului.
După ce am stat ceva vreme și ne-am relaxat, am pedalat înapoi spre oraș, la el acasă. Ajunși la el, am văzut barca lui gonflabilă în curte. Ne-a venit ideea de a merge cu barca pe Someș. Planul era să mergem tot în locul din dimineața acelei zile și de acolo să venim pe Someș spre oraș. Problema era că trebuia să mergem cu mașina, pentru a duce barca. Trebuia să ne ducă cineva pentru a putea aduce mașina înapoi. A venit un prieten, însa mașina lui era prea mică și a trebuit să mergem cu mașina părinților lui Raul, fără ca ei să știe, deci a trebuit să ne mișcam repede. Ajunși acolo, am pus barca pe râu, ne-am urcat în ea și ne-am pus pe vâslat. O călătorie grozavă de aproximativ o ora si un sfert, 7 km pe râu.
De menționat că soarele era foarte puternic și am avut cu noi 2 litri de apă, 4 bidoane de 5 L goale (un colac improvizat în cazul unor evenimente neplăcute), papuci și telefoanele. Suficient!
Mereu mi-a plăcut să călătoresc, să fac aventuri, iar modul meu preferat a fost tot timpul pedalând. Mulți nu înțeleg ce găsesc atât de atractiv în asta, nu-i condamn. E vorba pur și simplu de a simți călătoria. E vorba de dedicație. E vorba de relaxare și de a descoperi locuri frumoase.
Modelul meu este Radu Diaconescu. Călătorile lui m-au motivat mereu să pedalez cât mai mult și să văd cât mai multe în viața asta de pe șaua bicicletei.
Îmi doresc ca anul acesta să ajung cu bicicleta pe Transfăgărășan și să merg în Slovacia.
Pedalând am învățat să prețuiesc mai mult viața, să ma bucur de frumusețile ei. Am învățat că bicicleta este un stil de viață. Oferă multe avantaje pe care ar trebui să le cunoască fiecare.
Anul 2014 a fost un an grozav. Sunt mulțumit de tot ce am realizat și vreau ca in 2015 să fac cel puțin tot atâtea.
Frumos si frumoase cuvintele: „Mereu mi-a plăcut să călătoresc, să fac aventuri, iar modul meu preferat a fost tot timpul pedalând. Mulți nu înțeleg ce găsesc atât de atractiv în asta, nu-i condamn. E vorba pur și simplu de a simți călătoria. E vorba de dedicație. E vorba de relaxare și de a descoperi locuri frumoase.” Bravo!