Acum citesti
Test – lanțuri de bicicletă Slipnot

Sunt 18 grade la momentul redactării acestei recenzii însă la câmpie. La munte se schiază foarte bine, iar asta înseamnă că și forestierele de la altitudine sunt încă acoperite cu zăpadă. Pentru a le parcurge în cele mai bune condiții pe bicicletă ai nevoie de un fat bike echipat cu anvelope de zăpadă sau cu anvelope de vara, dar dotate cu lanțuri.

Din SUA am primit la test o pereche de lanțuri Slipnot. Compania produce astfel de lanțuri pentru aproape orice tip de bicicletă, cu frâne normale sau pe disc și cu aripi sau nu, atâta vreme cât între aripi și anvelopă rămâne un spațiu minim de 7 mm. Am reușit să le testăm cu succes în România într-o mulțime de situații, dar am ajuns cu ele și până în Austria unde am urcat cu ele pe forestiere, dar și pe marginea pârtiilor.

Pare puțin ciudat să instalezi lanțuri pe bicicletă, însă cele de la Slipnot sunt foarte bine construite. Arată foarte “finuț”, dar par a fi construite totuși din oțel sau duraluminiu. De-a lungul testelor am mers cu ele și pe asfalt, în drumul spre forestierele cu zăpadă, iar până acum nu se vede absolut niciun semn de uzură. Este drept că am evitat pe cât posibil blocarea roților la frânarea pe asfalt.

Lanțurile nu sunt foarte grele însă adaugă bicicletei 1,54 kg. Un fat bike este oricum destul de greu în general așa că încă 1,5 kg în plus nu ar trebui să conteze. Alternativa este să cumperi o pereche separată de anvelope fat pentru zăpadă. Însă unele bune costă 138 euro perechea în timp ce lanțurile Slipnot pentru anvelopele fat costă 109 euro (115 $). Înclin să cred că este mai avantajos să instalezi aceste lanțuri decât să ai anvelope separate pentru iarnă, nu doar din punct de vedere al prețului mai mic ci mai ales dacă ai anvelope tubeless cu soluție autovulcanizantă la interior. Însă cel mai mare avantaj este aderența pe care au oferit-o lanțurile.

Lanțurile Slipnot vin livrate într-un săculeț din plasă. Aceste este folositor nu doar la transport ci și la spălat și uscat. Este de preferat să usuci bine lanțurile după folosire pentru a evita rugina. După câteva săptămâni de utilizare prin zăpadă și mocirlă cu sare, lanțurile nu prezintă niciun semn de rugină.

Spre deosebire de lanțurile Slipnot dedicate bicicletelor normale, lanțuri care sunt construite pe dimensiunile anvelopelor respective, pentru fat dimensiunea este universală. Pentru a le ajusta în jurul mărimii anvelopei tale fat, lanțurile dispun de mai multe distanțiere pe care le poți adăuga sau scoate în funcție de cât de mare sau mică este anvelopa.

Noi am testat lanțurile pe anvelope de 26×4.00 și 26×4.7. Pe primele, lanțurile erau destul de largi. Pe anvelopele 4.7 erau în regulă deși la limită. Și aici erau relativ largi chiar și cu toate distanțierele scoase. Privindu-le, mă întrebam pentru ce dimensiune mare de anvelope or fi gândite aceste distanțiere dacă ne gândim că 4.7 este la ora asta una din cele mai mari dimensiuni fat. Însă cum noi folosim în general jante de 80 mm, este posibil ca lanțurile să fie construite în așa fel încât să se potrivească și pe anvelope instalate pe jante de 100 mm.

Folosite pe anvelopele 4.00 nu puteam depăși 13 kmh pentru că lanțurile începeau să atingă prea tare cadrul și furca rezultând zgârieturi. Testate pe anvelopele 4.7 totul era în regulă. Pentru a fi și mai sigur am conceput un sistem de întindere și fixare mai bună a lanțurilor pe anvelopă. Am reușit astfel să pedalez și cu peste 30 kmh.

Pe asfalt lanțurile au rulat surprinzător de bine. Mă așteptam la altceva când am ieșit prima oara de pe zăpadă pe asfalt. Să alunec, să facă gălăgie, să vibreze tare. Însă nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Fiind destul de des modelul aplicat peste roată, de la 10 kmh în sus nu se mai simte nicio vibrație, iar gălăgia este chiar neglijabilă. Cât privește aderența pe asfalt, nu pot spune că am avut curaj să testez prea tare pe viraje. Știm foarte bine că metalul pe asfalt alunecă bine. Însă frânarea a fost bună. Important era să nu frânezi violent pentru a nu le uza prematur.

Dar pe zăpadă au fost excelente. De-a lungul iernii am testat mai multe modele de anvelope fat pentru zăpadă și pot spune că lanțurile le-au bătut pe toate. În zăpadă mare e drept că te descurci mai greu spre deloc, indiferent de bicicletă sau anvelopă, însă pe zăpadă bătătorită sunt campioane la aderență. Și pe zăpadă înghețată s-au comportat foarte bine. În timpul testelor eram de multe ori cu încă cineva care pedala pe o bicicleta fat „de control” echipată doar cu anvelope de iarnă, fără lanțuri. Nu erau rare situațiile când pe drum întâlneam zone cu zăpadă înghețată unde bicicleta de control aluneca destul de tare. Pe aceleași zone eu mergeam fără absolut nicio teamă.

Și pe viraje s-au comportat bine deși înclin să cred că o anvelopă de iarnă ține mai bine. Lanțurile au aderență bună pe drept însă când virezi modelul lanțurilor nu mai „sapă” perpendicular pe direcția de mers ci pe diagonală. Întrucât prinsesem încredere în lanțuri și deci viteză la vale, de câteva ori am fost la limită cu aderența pe viraj. O singură dată am căzut, când chiar am exagerat cu viteza.

Le-am testat și instalate pe un fat bike electric. Pot spune că fost o experiență fantastică. Nimic nu mai rezistă în fața ta. De data asta nici zăpada mare. Aderența era excelentă, iar puterea motorului electric suplinea ideal pedalarea ta.

Instalarea nu este complicată, dar nici super simplă. Producătorul spune că este nevoie de doar 5 minute, însă mie mi-a luat sigur mai mult. Desigur timpul scade pe măsură ce te obișnuiești. Totuși din când în când simți ca ai fi avut nevoie de trei mâini. Și nici nu îți vine să le pui și să le scoți într-o veselie. Odată instalate speri să nu le mai dai jos decât la primăvară.

Spre deosebire de instalarea lanțurilor pe o roată de mașina, cu suprafață lină, o anvelopă mtb are proeminențe. Acestea împiedică lanțurile să alunece ușor peste cauciuc. Trebuie să o iei pas cu pas și să le întinzi cu răbdare până când vezi că lungimea este egal distribuită de-a lungul lungimii cercului jantei, pe ambele părți. La final trebuie să unești capetele celor două cabluri de pe lateralele anvelopei și să înfiletezi piulița specială.

În concluzie, lanțurile s-au comportat foarte bine și le recomand cu plăcere. Aderența a fost peste așteptări chiar și instalate pe anvelope de vară. Tind să recomand mai mult aceste lanțuri pentru sezonul rece, decât o pereche de anvelope speciale de iarnă.

Producător: Slipnot Traction
Importator: –
Greutate: 1,54 kg
Preț: 115 $

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten + one =