Ar trebui să fie deja clar pentru toată lumea că bicicletele cu roți de 29 de inch și cel în…
Impulse Blazer vine să completeze gama de biciclete recreaționale pentru munte a producătorului autohton DHS. Încadrarea în gamă este greu…
Foxy XR: un nume atât de suav pentru o bicicletă ce echivalează cu o bestie. Nici nu este greu să-i…
Anual, există puține biciclete cu suflet pe care avem ocazia să le testăm. Spre bucuria noastră, Ram HT TWO 29.1…
Bicicleta reprezintă simplificarea drumurilor pe care le avem de făcut prin oraș, în orice scop ar fi acestea. Și o…
De când producătorii au înțeles că segmentul bicicletelor de munte dedicat femeilor are potențial, au început să lanseze pe piață…
Nu o fi disciplina ciclocrosului tocmai cea mai răspândită dintre cele ale ciclismului, însă trebuie să recunosc că versatilitatea acestor…
Sprint este nou jucător pe piața din România, ce-și are rădăcinile în Bulgaria și care vine cu o strategie cel…
Când vine vorba de achiziționarea unei biciclete cu cadru de carbon cu un preț decent, oferta este relativ restrânsă. Stevens…
Au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai urcat pe un Cube AIM, una dintre bicicletele care au…