Deja cunoaștem cu toții beneficiile bananelor în timpul unui concurs, ture, chiar și după. Însă forma acestora le face uneori mai greoi de depozitat și de accesat. Spre exemplu, dacă o ții în rucsac, e o mare bătaie de cap s-o găsești, căci pentru asta va trebui să te oprești. Dacă o ții în buzunarul de la spate, trebuie să faci o mișcare destul de incomodă cu mâna pentru a o accesa. Însă, dacă aceasta s-ar afla în locul bidonului de lichide, cu siguranță lucrurile se simplifică. Și exact asta au făcut cei de la BaNanaBogCage: le-au mutat locul.
via MTB News
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…