Categorii: ArticoleMag

Merită trecerea la un disc de 220mm?

Depinde cât cântărește cel pe care-l întrebi. Pe cât de adevărat este răspunsul, nu este suficient pentru a explica mai clar de ce mai mare înseamnă de fapt mai bun. Când mi-a fost livrată ultima bicicletă de Trail, m-am dus direct la Postăvaru și la Sinaia și la Azuga și m-am dat cât m-au ținut mâinile. Şi apoi, în Brașov fiind, chiar vorbeam cu cineva despre cât de bine au ținut frânele, la acel moment fiind instalate cele stoc, Sram Guide RS. Răspunsul a venit mai rapid decât mă așteptam:

Păi da măi, Drăgoșelu, pentru că ai disc de 220mm pe față!, îmi zice Emil.

A durut, vă spun sincer. Şi totodată am rămas cu gura căscată, căci în urmă cu doi ani habar nu aveam că se lansaseră discurile astea mari. Tot ce mi-a mai rămas de făcut a fost doar să rostesc banalul „aaaa, deci d-aiaaaa!„.

Nu e chiar cât jumătate de roată, dar este mare. Atât de mare, încât nici măcar n-am sesizat.

Așadar, am înțeles de ce bicicleta frâna mult mai bine decât oricare alta de până atunci. Am înțeles cum de m-am descurcat și pe coborârile extrem de abrupte de la Dragoslavele, cele pe care băieții le urcau cu motocicletele de enduro. Carevasăzică, nu era vorba doar de skill. Mai aveam ceva acolo care mă ajuta, dar eu habar nu aveam. Prin urmare, mi-am dat seama din acel moment că nu mai vreau niciodată un disc mai mic.

La un moment dat, apăruse pe internet un articol conform căruia era recomandată instalarea unui disc mai mare pe roata de spate și al unui mai mic pe roata de față, din simplul motiv că cel de spate arată întotdeauna mai rău – călit fiind de la căldura extremă. Desigur, atunci când folosești frânele cât să iei niște viraje, cu siguranță frânezi mai mult cu fața decât cu spatele, însă pe coborârile lungi, se pare că utilizăm mai mult spatele decât fața. Lucru care nu s-a văzut pe discurile mele, însă s-a văzut la plăcuțele de frână. O coborâre de 15-20 de km din Iezer până jos în Lerești cu siguranță o să streseze mult întreg sistemul de frânare și pentru a avea mai mult control pe roata de față, vom frâna mai mult cu spatele. Lucrurile astea în schimb, nu mi se mai par valabile pe trasee tehnice.

Ce bine că nu scrie nimic pe bicicleta asta. În felul acesta nu mai poate comenta nimeni că fac reclamă mascată. :))

În orice caz, teoria nu pare în fond să dea greș, deși când m-am uitat mai atent la discurile bicicletelor electrice de închiriat, cele care parcurg mulți kilometri anual, ambele discuri își modificaseră culoarea. Pe de altă parte, pe bicicleta mea nici discul de 220 și nici cel de 200mm nu păreau afectate, după aproape un an de utilizare. Cum spuneam, doar plăcuțele.

Majoritatea producătorilor echipează bicicletele entry-level cu discuri de 160mm, atât de față cât și pe spate, care sunt acceptabile dacă nu cântărești prea mult. Dar orice persoană căreia cântarul îi indică mai mult de 70 de kg și pedalează la munte și coboară des, va avea nevoie de discuri mai mari. Desigur, unul măcar de 180mm pe roata de față ar fi de preferat, însă la fel de preferat ar fi aceeași dimensiune și pe roata din spate. Dacă vrei să treci la un nivel superior, poți instala un disc de 200mm, însă aici te vei lovi de două lucruri: nu toate furcile pot găzdui discuri așa mari (datorită forțelor generate la frânare) și nici greutatea unui disc de 200 nu va fi aceeași cu cea a unui disc de 160. Așadar, lucrurile astea trebuie avute în vedere și luate în calcul.

Ca să simplifcăm totul, este clar că dacă ai o bicicletă full-suspension și cântărești mai bine de 80 de kg, vei avea nevoie de un disc de 200mm. Dacă bicicleta mai este și electrică, atunci upgrade-ul la un disc de 220mm pare cea mai bună opțiune, cu verificarea în prealabil a compatibilității cu furca. Din punctul meu de vedere, la cele 68 de kg „pe care le cântăresc”, mă declar extrem de mulțumit cu discul de 220mm din două motive: reprize de frânare excelente cu mai puțin efort și faptul că se încing mai greu, modulația fiind similară cu cea a unui disc de 200mm. Apoi, pe roata de 29 de inch, un disc de 220mm arată chiar spectaculos. Şi nici pe spate nu e de fapt atât de rău, căci măcar discul poate fi astfel mai mare decât pinionul de 50, 51 sau 52 și nu mai contează nimeni despre cât de mare este pinionul cel mare.

Cu toate astea, un disc de 200mm este arhisuficient pe partea din spate. Cum mai am la dispoziție și un set de roți de enduro pe care le montez când mai ies la o tură mai lungă, pot face comparația foarte clar, pe acestea din urmă având montate discuri de 200/180mm. Nu am ajuns să le încing, însă puterea de frânare este vizibil mai mare cu discurile de 220/200mm. Şi desigur, mai trebuie luate și anvelopele în calcul, căci crampoanele de pe roțile de downhill se înfig altfel în sol decât anvelopele de All-Mountain. Dar, dacă nu ai luat-o razna de tot cu greutatea bicicletei, recomand discurile mari ca fiind un upgrade de mare ajutor.

Greutate disc 180mm (aprox): 150 grame
Greutate disc 220mm (aprox): 220 grame

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma