A trecut deja ceva vreme de când gravel bike-ul a fost pus, mai oficial, pe piață însă la câțiva ani buni de la lansare, mulți încă nu îi văd rostul. Lumea își spune în general că dacă vrei off-road te dai pe mtb, iar dacă vrei șosea, te dai pe cursieră. Exact același lucru îl spuneam și eu în 2017 când am intrat în contact, pentru prima oară, cu tipul ăsta de bicicletă.
Apoi, prin 2021, am lansat pe Facebook grupul Gravel Bike Club Romania care a avut, și încă are, un succes interesant, astăzi având peste 2.300 membri. Dar chiar și aici lumea încă nu este convinsă de „avantajele” unei biciclete gravel, deși au intrat în acest grup. Poate din curiozitate, poate pentru că chiar își doresc un gravel bike, dar nu sunt încă convinși.
Nu în ultimul rând, exista încă și eterna glumă că bicicleta gravel de azi este mtb-ul anilor ‘90. Și da, gluma are un sâmbure de adevăr. Ce trebuie știut însă este că mtb-ul anilor 90 nu mai are aproape nimic în comun cu mtb-ul de azi. Mai degrabă „gluma” ar trebui să fie invers, că mtb-ul anilor 90 este gravelul de azi. De fapt eu aș spune mai degrabă ca gravelul de azi este cursiera anilor 90. Până la urmă bicicleta gravel are ghidon „drop”, aidoma cursierei, nu mtb-ul.
E drept că „în trecut”, bicicleta mtb era cea „bună-la-toate”, pentru că era robustă și practic nu prea erau alte feluri de biciclete prin magazine. Nici magazine de biciclete nu prea erau. Așa că toată lumea își lua mtb. Însă azi nu mai e cazul să stăm cramponați în trecut. Bicicleta a evoluat extrem de mult și s-a împărțit în categorii și subcategorii. Unele sunt inutile altele însă nu, așa cum consider că bicicleta gravel nu este inutilă.
Mie îmi place să spun că este „cursiera de off-road” sau „mtb-ul de asfalt”. Cu alte cuvinte bicicleta care merge bine pe ambele suprafețe. Sigur, poți argumenta că poți foarte bine să mergi cu mtb-ul pe asfalt și chiar așa este. Dar poți face asta pe o distanță mai scurtă, la drum lung, mtb-ul pe asfalt nefiind prea practic.
Opinia asta este chiar feedback-ul unor membri Gravel Bike Club România, care au spus că acesta a fost principalul motiv pentru care au trecut de la mtb la gravel. Spuneau că trag prea greu de mtb când sunt pe asfalt, asfaltul și forestierul fiind majoritar în turele lor. De asemenea, poți argumenta că și pe cursieră poți face off-road. Ok, poți face asta pentru câteva zeci, sute de metri, dacă ai o traversare scurtă, niște lucrări la drum, se mai întâmplă. Dar de ce ai folosi cursiera într-o tură de 60-100 km de gravel?
Gravelul este bicicleta cu geometrie sportivă, ca la cursieră, dar și relaxată, ca la mtb. Bicicleta cu roti subțiri, ca la cursieră, dar și late, ca la mtb. Deci, undeva la mijloc, dar cu accent mai mare pe partea de off-road.
Așadar, pentru că încă este multă lume care nu știe cu ce se „mănâncă” bicicleta asta, haideți să vedem ce este gravelul „de azi”, care îi sunt puterile, care îi sunt slăbiciunile și de ce poate fi comparată, pe bună dreptate, cu un mtb de mai demult. Este gravel bike-ul bicicleta „bună-la-toate”?
Față de mtb avantajul principal este greutatea mai mică a unei biciclete gravel. Per total gravel bike-ul este mai mic și nu are suspensii. Al 2lea avantaj este întreținerea mai puțină, care vine tot din lipsa suspensiilor și pivoților.
Un alt avantaj îl reprezintă anvelopele mai puțin cramponate față de cum sunt la mtb. Asta înseamnă rezistență mai mică la înaintare când ești pe suprafețe „sigilate”, asfalt sau pietriș fin etc.
Alt avantaj, mare, este ghidonul de tip „drop”, ca la cursieră. Contrar percepției universale că ghidonul „de cursieră” este incomod, în realitate acesta este mult mai confortabil decât cel drept, de mtb, în primul rând pentru că pe ghidonul de cursieră poți ține mâna în 3 poziții – „de sus”, „pe manșoane” și „de jos”, față de o singură poziție cum e la mtb. Putând schimba poziția mâinilor în atâtea feluri, înseamnă că nu-ți vor amorți încheieturile.
Însă ghidonul de gravel este totuși diferit față de cum e la cursieră. Dacă la bicicleta de șosea ghidonul este îngust, aerodinamic, lat cât umerii tăi, la gravel este mai lat și cu dropurile evazate, de preferat evazate cât mai mult. Lățimea mai mare înseamnă control aproape la fel de bun ca la mtb, iar dropurile evazate înseamnă ergonomie absolut totală și perfectă pentru încheieturile mâinilor. Încearcă un ghidon de gravel cu evazare mare, stai în drop-uri și vei vedea că stai cu mâinile în cea mai naturală poziție a lor.
Avantajul principal al gravel bike-ului față de cursieră și CX este geometria mai „domoală”. Dacă pe cursieră și ciclocros stai ca la concurs, în poziție foarte aplecată, agresivă, aerodinamică și super eficientă, la gravel stai mai relaxat, mai ca pe mtb. Asta înseamnă confort mai bun și distanțe mai lungi parcurse mai ușor, la viteză e drept, mai mică.
Al 2lea avantaj important este că față de cursieră, cu gravel-ul chiar poți merge pe off-road, mult și fără probleme, chiar și pe off-road dificil. Lucru pe care nu-l poți face pe cursieră, pentru că o vei strica. Anvelopele se pot tăia foarte ușor, jantele se pot îndoi, geometria nu este gândită să fie eficientă pe teren denivelat.
Un alt avantaj al gravel-ului este că, față de cursieră, cadrul are mulți montanți în care poți instala tot felul de lucruri, de la bidoane de apă și „recipiente” pentru scule, la portbagaje, bagaje și aripi. Lucru pe care rar îl poți face pe cursieră.
Evident, avem și dezavantaje la gravel, principalul fiind că acestă bicicletă este „un compromis”. Cu alte cuvinte nu excelează la nimic, așa cum mtb-ul excelează pe off-road și cursiera pe asfalt. Însă bicicleta gravel le face pe amândouă suficient de bine încât să o poți folosi cam peste tot.
Față de mtb, cu un gravel nu poți face „mountain biking” cu adevărat. Ce înseamnă „adevărat”? Înseamnă munte în primul rând, ture care conțin off-road, de la forestiere dificile la poteci abrupte, pline de rădăcini, stânci și bolovani instabili. Iar majoritatea bicicliștilor nu ajung în situații atât de extreme cu bicicleta lor. Majoritatea se delectează cu ture pe drumuri de țară, tot off-road, dar pe suprafețe „liniștite” și cu diferență mică de nivel.
Pe acest tip de drumuri o suspensie de mtb este, în general, nefolosită. Așadar, suspensia asta o iei cu tine doar pentru că poți nu și pentru că îți trebuie. Spre deosebire de un gravel bike, care nu are suspensii, un aspect care poate fi considerat dezavantaj, însă doar până când îți dai seama că drumurile pe care le faci în general și suprafețele pe care pedalezi sunt suficient de bune ca să nu aibă nevoie de amortizare.
Un alt dezavantaj al gravel-ului este că pe asfalt este mai încet decât cursiera. Motivele sunt aici trei: roțile mai late, geometria mai relaxată și aerodinamica mai slabă. E drept că pe un gravel bike va fi greu, dacă nu chiar imposibil, să ții pasul cu un grup de rutieri care ies la antrenament. Iar aici motivul principal nu este aerodinamica ci transmisia unul gravel, care nu este la fel de rapidă ca la cursieră – foile sunt mai mici, pinioanele mai mari. Un gravel bike este totuși optimizat mai mult pentru off-road decât on-road.
Este drept că mulți se plâng totuși de lipsa suspensiilor la un gravel bike. De aceea au fost inventate suspensiile „speciale” de gravel, care au doar 3-4 cm de cursă. Le spunem „micro-suspensii” și sunt absolut suficiente pentru genul de drumuri pe care un gravel bike le face.
Pe de o parte exista furcile Lauf, cele mai ușoare, care sunt doar un simplu „arc” din carbon, fără reglaje pentru revenire sau compresie, iar pe de altă parte sunt furcile clasice, de la producători precum RockShox, Fox, SR Suntour sau RST.
Avantajul Lauf este ca e cea mai ușoară, dezavantajul fiind că arată „ciudat”. Faptul că nu are reglaj pentru revenire și compresie nu-l consider dezavantaj, întrucât la gravel nu mergi atât de „extrem” încât să îți trebuiască „rebound”. Așadar lipsa asta este un avantaj care favorizează greutatea redusă.
Avantajul furcilor clasice de gravel este că oferă amortizare mai fina, dezavantajul fiind că adaugă bicicletei greutate și service. Alternativa furcii cu suspensie este pipa cu suspensie, un compromis interesant care oferă tot în jur de 3 cm de amortizare însă fără penalizarea venită de la greutatea unei furci cu suspensie. Cele mai cunoscute sunt pipele de la Redshift.
Există și amortizare pentru partea din spate a bicicletei gravel. Mai precis este vorba de tija de șa cu suspensie, și asta tot mică, de 3 cm. Pentru suspensie la tija de șa exista tijă de șa „normală” cu suspensie telescopică, cum este XLC-ul din poza de mai jos, și cea „paralelogram”, cei mai cunoscuți aici fiind tot cei de la Redshift.
În special din cauza roților înguste de mtb și ghidonului îngust. Dacă nu te obosești să intri în detalii poți compara bicicleta gravel de azi cu mtb-ul de mai demult. Însă există diferențe care țin în special de geometria cadrului. Exista azi „moda” conversiilor, oameni care au mtb-uri vechi, sau doar un cadru, pe care le transforma în biciclete gravel. Este o “mișcare” care mie îmi place întrucât dai viață nouă unei biciclete pe care altfel nu o mai folosești.
Să faci însă o astfel de conversie vine cu neajunsurile ei pentru că în trecut bicicletele aveau altă geometria, mai “dreaptă”, mai puțin eficientă, mai puțin confortabilă. De asemenea cadrele de mai demult nu erau gândite pentru transmisiile de azi, iar compatibilitatea nu o vei găsi de fiecare dată. Avantajul este însă că îți vor încăpea anvelopele late, specifice gravelului de azi.
În România există destul de multe mărci care au în portofoliu biciclete gravel, fiecare venind cu echiparea sa, opțiuni de instalare a bagajelor, particularități, geometria sa – mai sportivă, mai de touring și, nu în ultimul rând prețul său.
De la Cube, Nuroad este gama de biciclete gravel. De la Merida, Silex este bicicleta lor gravel. Și Decathlon are bicicleta lor gravel, Triban. De la Kross avem Esker și așa mai departe: Focus Atlas, Rock Machine Gravelride, Giant Revolt, Corratec Allroad, Specaialized Diverge, Trek Checkpoint, Cannondale Topstone, GT Grade.
În cei 7 ani de când folosesc un gravel bike, aceasta a devenit bicicleta mea principală. În ciuda faptului că în „arsenal” am aproape toate tipurile de biciclete, gravel-ul este cel mai des folosit. Pentru două motive simple: este versatil și, în general, turele mele sunt plimbări, chiar și când ajung până la vârful Omu, în Bucegi. Fiind plimbări nu am nevoie de „specializarea” pe care mi-o oferă o bicicletă nișată pe tipul respectiv de teren, mtb tehnic să zicem, care reprezintă poate nici 20% din totalul turei. Ci am nevoie de o bicicletă care merge bine și pe restul distanței din traseu care, de cele mai multe ori, este drum forestier simplu sau chiar asfalt.
Ok, pentru o tură cu urcare la Omu nu recomand bicicleta gravel, mai ales dacă urmează să cobori spre Bran din șaua Strunga. Pentru coborârea asta bicicleta ideala este un mtb-enduro, cu care însă, fiind optimizată pentru dat tare la vale, vei urca mai greu tot traseul, până ajungi la Omu.
Totul tine de echilibru, foarte mult contând să prioritizezi „majoritatea”, adică tipul de suprafață pe care vei pedala cel mai mult. Ideal este să favorizezi mijlocul – media, iar la mijloc se află bicicleta gravel.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…