Juliana Bicycles, compania soră a celor de la Santa Cruz, este primul fabricant axat exclusiv pe producerea de biciclete pentru femei. De la simple biciclete din aluminiu până la bolizi minunaţi din carbon, toate doar pentru doamnele şi domnişoarele curajoase şi talentate.
Astăzi Juliana Bicycles a anunţat că îşi extinde programul de ambasadori ai mărcii însă din păcate acesta este limitat la SUA şi Canada. Este totuşi bine de ştiut că Juliana caută atlete din 3 categorii: concurentă – la categoriile pro sau elite, persoană foarte competitivă în concursurile la nivel naţional; ambasador – persoană de sex feminin care antrenează sau este cunoscută pe scena locală de mtb; junioare – în vârstă de 18 ani sau mai puţin care concurează la curse naţionale. Dacă bifezi la una din aceste 3 categorii şi locuieşti în SUA sau Canada, ai şanse să devii una din persoanele care va reprezenta marca Juliana Bicycles în lume.
Drept exemplu iată filmul de prezentare al ciclistei Anka Martin, o sportivă cât se poate de obişnuită, fără aspiraţii deosebite, dar care este întotdeauna în prim plan atunci când vine vorba de downhill, all mountain, enduro şi Juliana Bicycles.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Totusi, cred ca recruteaza...