Cum va arăta industria de biciclete în 2023?

Îmi amintesc perfect, înainte de anul 2000, toate discuțiile despre sosirea lui Iisus pe pământ. Şi despre cum va veni divinitatea odată cu sfârșitul lumii și cum brusc se va stinge lumina după ce se va face curățenie printre păcătoși. Aproape că începusem să cred, deși părea imposibil. O auzisem însă de atâtea ori, încât eram gata-gata să mă pregătesc pentru show-ul final al pământenilor. Am pus totul pe seamă vârstei, eram cam june atunci și mai ușor de păcălit.

Apoi, n-a trecut mult timp și ni s-a spus că în 2012 vom fi eradicați ca specie în urma coliziunii cu Nibiru, planeta descoperită de sumerieni, căci în decembrie 2012 se termina și calendarul maiaș. N-am putut să cred nici de data asta, deși parcă tot aveam ceva urme de îndoială în unele momente când eram cu psihicul slab. Tot pe aceeași formulă, se discuta la începutul anilor 2010 despre boom-ul de vânzări de biciclete care va lovi piața autohtonă. Îmi amintesc perfect că atunci când au apărut scaunele de WC electronice care te spălau la fund, mulți au considerat produsul atât de bun și au fost convinși că va fi atât de cerut de piață, încât unii, și-au vândut diverse bunuri, precum mașini sau chiar case, pentru a investi în vestitele Toilet Seat-uri. Şi degeaba. N-a mers.

Cumva, era o treabă similară și cu bicicletele și tot mai multe magazine și importatori apăreau ca ciupercile după ploaie. Nici nu mai conta dacă nu aveau niciun fel de experiență în domeniul bicicletelor, le-ar fi vândut oricum. La fel cum, în anii 90, se vindeau biciclete atât în consignații cât și în măcelării (da, acesta din urmă este un caz real). Lumea s-a pregătit să facă față impactului reprezentat de tsunami-ul de clienți, care ar fi urmat să lase toate magazinele goale. Dar tsunamiul nu a fost altceva decât poate un val mai mare, iar piața locală nu a tins cotele absolutului așa cum prevestiseră cei înțelepți. Asta, desigur, s-a întâmplat din mai multe motive: lipsa infrastructurii, vremea mereu prietenoasă (ba prea frig, ba prea cald, ba prea capricios*), lenea, mașina – care stă pe 4 roți roți, are un scaun și o aerotermă și tot așa.

*pauză: treaba asta cu vremea mi-a rămas întipărită în minte de acum câțiva ani, când cineva explica într-un comentariu pe pagina noastră de facebook că România nu este deloc potrivită pentru ciclism datorită vremii, chestiune care evident ,mi-a stârnit multe hohote de râs. Deși, în mod curios, era susținută de multă lume prin butonul Like.

Un progres a existat, fără dubii, lucru care se reflecta la acea vreme în, spre exemplu, numărul mare de participanți de la concursuri, în principal de la maratoane. Să nu uităm că în 2015, Prima Evadare a strâns la start 3.000 de concurenți, cifre care la vremea respectivă depășeau orice imaginație. Şi restul de competiții luaseră avânt, erau mai multe ca niciodată și peste tot lumea părea să se calce în picioare pentru a avea ocazia de a participa la un maraton. Lucrurile astea, împreună cu cifrele de vânzare în creștere (dar nu atât de spectaculoase pe cât erau preconizate), îmi lăsau impresia că în curând vom depăși Austria și Belgia la numărul de posesori de biciclete. Dar apoi ceva s-a întâmplat și lucrurile au stagnat, apoi au luat-o în jos. Pandemia a fost cea care a pus capac competițiilor însă nu și vânzărilor. Ca din neant și când nimeni nu se mai aștepta la nimic, cifrele de vânzări au luat-o în sus, puternic de tot, astfel că deja la mijlocul sezeonului 2020, multe magazine nu mai aveau stocuri. Sold out!

Chiar și 2021 a fost un an foarte bun, după care, exact ca în povestea cu mântuitorul care trebuia să sosească pe pământ și să ne ia cu el, nu s-a mai întâmplat nimic. 2022 a fost un an dificil, pentru că piața era deja saturată cu multe biciclete care doar stăteau în balcoanele și-n boxele oamenilor și a apărut un nou motiv de îngrijorări și scumpiri – vinovat fiind de data aceasta președintele Rusiei, iar vânzările n-au mai mers atât de bine. În plus de asta, există stocuri multe în acest moment, foarte multe, iar producătorii vor trebui să elaboreze câteva strategii ca să scape de ele și să pună apoi banii în circulație.

Discutam de curând cu un reprezentant al unei fabrici mari din Europa, care-mi spunea că dificultățile cele mai mari le întâmpină acum mai toată lumea, dar în special fabricile, acolo unde-s foarte mulți angajați și implicit, foarte multe cheltuieli. Mulți distribuitori nu mai vor să plătească pentru toată marfa pe care au comandat-o, căci oricum au depozitele pline, iar astfel – încet și sigur – se crează un blocaj destul de mare. Acum, între noi fie vorba, de regulă când lumea se plânge că-i rău, probabil că încă e bine. Şi când e rău de tot – tot nu-i dezastru.

Așadar, ca să ajung la subiectul acestui articol, cu siguranță 2023 nu va mai fi un an al lipsei de stocuri. Foarte posibil ca unii producători să mai aibă timpi de livrare mai mari pentru anumite biciclete, căci doar cei care au comandat cantități uriașe de la producătorii de piese au putut să producă în pandemie nestingheriți. Ceilalți au așteptat luni, poate chiar zeci de luni ca să le ajungă piesele. A fost de fapt un pariu și asta a fost de altfel și prima întrebare care s-a născut imediat după debutul pandemiei: continuăm să producem mult sau stăm și așteptăm să vedem ce se întâmplă? Producătorii de biciclete care au așteptat, au avut cel mai mult de pierdut, și încă au, nu doar prin termenele de livrare uriașe dar și prin amânarea lansării unor modele de biciclete. Acum, cel puțin în teorie, toți sunt cu rafturile pline și așteaptă clienții. Să dea buzna.

Însă, dacă în Europa starea financiară de drept este mai acceptabilă, pe plan local lucrurile s-au precipitat destul de mult. E limpede că-s bani mai puțini și nici valoarea acestora nu mai este aceeași, prin urmare oamenii vor fi mai cumpătați. Totuși dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trecut în anii anteriori, spre exemplu la criza din 2007-2009, în acei ani cifrele de vânzări de biciclete au fost pe creștere. Diferența însă este că atunci nu toți aveau câte o bicicletă sau mai multe în balcon și în garaj. Ceea ce înseamnă că toți cei care vor mai fi dispuși să facă infuzie de fonduri în acest hobby devenit între timp scump sau foarte scump, se vor axa mai mult pe achiziția de componente, echipament sau pe service. Căci în ceea ce privește bicicletele și tehnologia și geometriile, pare că acestea au atins un apogeu. Prețurile de asemenea: nu se mai miră nimeni când apare o nouă bicicletă electrică cu un preț de 12.000 de euro la raft. Şi culmea este că se și vând. Nu aici. Dincolo.

Deci, cu siguranță o bicicletă achiziționată în ultimii doi ani, va putea fi utilizată fără probleme majore și în următorii doi sau mai mulți. Distribuitorii ar putea însă să țintească către cei care n-au apucat să-și cumpere o bicicletă încă, dar nu vor putea face asta decât cu prețuri mai rezonabile, lucru care în teorie nu este greu de făcut dat fiind faptul că au stocuri din 2021/2022 și pot vinde cu prețuri mai mici pe motiv că produsele nu sunt tocmai noi-nouțe. Ar putea astfel să mai ajute la deblocarea unor sume importante. Întrebarea care se naște de aici este însă, cât de departe sunt dispuși să se ducă cu discount-urile? Şi dacă va exista acest precedent, este posiibl să vedem eventual o ieftinire a bicicletelor în anii ce urmează? Producătorii spun că nu există așa ceva, atâta timp cât valutele oscilează mult și mâna de lucru se scumpește permanent, alături de transport și electricitate. Sau poate că ăsta este cel mai bun moment de a face bicicleta mai accesibilă din punct de vedere al costurilor și de a miza pe cantități mult mai mari.

Cum va arăta industria de biciclete în 2023? Cu siguranță, foarte diferit de la o piață la alta, cu prețuri mai mari la biciclete probabil undeva cu 10% față de 2022. În România însă, ar avea o șansă bună cu discount-uri importante aplicate produselor aflate deja în stoc, care nu doar să creeze un cash-flow, dar să facă acest produs mai accesibil publicului larg, iar cifrele să fie din nou pe creștere. Şi poate că asta ar fi cea mai mare minune de la presupusa venire a lui Iisus pe pământ.