Categorii: Generale

Costul competițiilor de mtb pe etape

Cei de la marathonmtb.com au publicat recent un articol în care analizează pe scurt costurile pe care le implică participarea la cele mai renumite competiții de mtb pe etape din lume. În articolul respectiv, redactorii și-au propus să identifice acele competiții care oferă cel mai bun raport între experiența trăită ca urmare a participării și costurile ocazionate pentru fiecare participant. În cele ce urmează vom prezenta fiecare competiție, adăugând pe listă câteva dintre cele care nu au apărut în articolul original, toate astea pentru a vă transmite câteva informații pe baza cărora să faceți estimări personale raportat la costuri, durată și alte cele. Înainte de a începe trebuie să atragem atenția asupra faptului că valorile indicate nu trebuie privite foarte rigid deoarece pot fi influențate semnificativ de factori subiectiv precum alegerea unei modalități de cazare diferite(ex. Camping – acolo unde există în apropiere), mese pregătite în “regie proprie”, distanța până la locul de desfășurare a competiției, numărul de persoane care se deplasează cu același autoturism, includerea unor servicii suplimentare(masaj, transport bagaje, transport înapoi în localitatea de start, reparații la biciclete), etc.

Ceea ce face din competițiile pe etape o experiență unică e faptul că descoperi regiuni și teritorii noi, intri în contact cu o grămadă de persoane și implicit cu experiențele lor în domeniul respectiv, îi vezi la treabă live pe cei mai buni din lume, te întâlnești cu imprevizibilul și încerci să-i faci față, traversezi zone pe bicicletă pe care de regulă le întâlnești numai în reviste și în filme de profil, pe scurt trăiești câteva zile non-stop și mai ales din plin aproape tot ce înseamnă efort, epuizare, risc, fericire, competiție, noroc și ghinion, voință și mai ales respect față de sportul de anduranță.

Eliminând din ecuație câteva dintre costurile care depind în totalitate de fiecare participant( costul deplasării, asigurare medicală, preferințe personale, eventuale îmbunătățiri ale bicicletei înainte de competiție, ș.a.) și de profilul de competiție preferat( mediatizare mare/mică, traseu tehnic/mai puțin tehnic, diferență mare/mică de nivel, înclinație spre a prefera coborârile/urcările etc.)vom putea să începem!

Abordarea avută în vedere de cei de la mtbmarathon.com implică o cazare la hoteluri de 2-3 stele, excluzând competițiile în care singura modalitatea de cazare este la camp-ul oferit de organizatori, luarea în calcul a două nopți de cazare în plus(prima înainte de prima zi de competiție și încă una după ultima zi) precum și a unor servicii suplimentare.

1. Craft Bike Transalp

Costul de înscriere per participant pentru ediția din 2016 este de 795 euro cu mențiunea că participanții sub 23 de ani au o reducere de 200 de euro.

Numărul de zile de concurs: 7

Costul cazării: de la 595 euro în sus prin Hostel Service. În ceea ce privește cazarea, aceasta poate fi aproape gratuită dacă dispuneți de un camper, o rulotă sau chiar și un van în care să dormiți. Puteți de asemenea să optați pentru cazare la cort în campinguri acolo unde prețul începe de la aprox. 10 euro pe noapte pentru o persoană. Nu recomand acest tip de cazare decât în ideea în care aveți cel puțin două persoane care să vă însoțească și să facă pregătirile necesare. În caz contrar veți participa probabil la două maratoane în același timp, unul pe bike dimineața și unul mai imprevizibil prin camping după-masa! Puteți opta și pentru camp-ul oferit de organizatori pentru 160 de euro/8 nopți, în care cazarea se va face în săli de sport, amfiteatre, școli, etc.

Masaj: 17.50 euro pe zi (ajută la recuperarea fizică și psihică și nu trage foarte mult în jos la capitolul buget)

Alimentație: organizatorii pregătesc puncte de alimentare cu tot ce ai putea să-ți dorești în timpul cursei. La finish vei putea opta între mai multe alimente, de la paste pentru vegetarieni, la prăjitură cu pudding și afine sau pâine cu brânzeturi tradiționale. Dacă vrei să ai o abordare pro atunci la finish te poate aștepta însoțitorul(amic, prieten/a, sclav, etc.) cu mâncare din ingredientele alese de și pentru tine, în funcție de ceea ce tolerezi mai bine după efort. Seara organizatorii iți mai oferă o masă care poate fi compusă din paste, pizza, cartofi cu carne, etc. cam tot ce NU ar trebui să mânânci dacă vrei să fii aproape de potențialul maxim a doua zi. Aici puteți calcula cam 10-15 euro pe zi pentru o masă suplimentară la un local.

Hainele purtate ar trebui curățate imediat din diferite motive pe care însă nu le voi indica aici. Puteți să o faceți ca „tot omu’” la o chiuvetă la camping, pensiune, hotel sau să o dați personalului de la hotel responsabil cu curățenia pentru aproximativ 25 de euro pe zi (tarif indicat și negociat de cei de la mtbmarathon.com).

Costuri în total: 1630 euro ceea ce presupune un cost de 233 euro / zi cu mențiunea că acest cost poate fi redus considerabil printr-o abordare mai spartană sau prin optare pentru cazări la o distanță mai îndepărtată de finiș. Costul unei nopți de cazare în localitățile de etapă începe de la 60 de euro / persoană pe noapte în sus, asta dacă faceți rezervarea pe loc și nu în prealabil.

Competiția în sine merită fiecare bănuț, nu că ar exista prea multe competiții de mountain biking în străinătate care să nu merită costurile pe care le implică, în vreo formă sau alta. Cursa e foarte dificilă din punct de vedere fizic, pasajele tehnice fiind prezente și ele însă într-o pondere redusă. Se merge într-un ritm infernal, iar porțiuni lungi de drum forestier implică tactici și strategii asemenea curselor de ciclism rutier. Localitățile de start/finish sunt majoritatea tipic montane, iar peisajele, dacă apuci să le privești, îți vor tăia răsuflarea(care oricum va fi solicitată la maxim)!

Continuăm data viitoare cu Absa Cape Epic!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

5 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma