Șoferii care nu respectă regulile de circulație vor avea viață grea începând cu data de 6 februarie, căci amenzile se dublează/triplează, iar în unele cazuri pot ajunge chiar și la peste 9.000 de lei. Aceste măsuri sunt extrem de binevenite deoarece vor mai face ordine printre cei indisciplinați. Cum și bicicliștii sunt șoferi, ar fi bine să se informeze pentru a nu ajunge în situații stânjenitoare: în cazul neplății amenzilor, permisul se suspendă, o altă veste cât se poate de bună.
Astăzi vă vom prezenta câteva extrase care fac referire direct la bicicliști, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează:
Amendă cuprinsă între 595 și 780 lei dacă nu respecți normele privind circulația bicicletelor (bicicleta – vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor; pista pentru biciclete – subdiviziunea partii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata si marcata corespunzator, destinata numai circulatiei bicicletelor si mopedelor;)
Articolul 12
(1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana si a bicicletelor, trebuie sa fie inmatriculate ori inregistrate, dupa caz, si sa poarte placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare, cu forme, dimensiuni si continut prevazute de standardele in vigoare.
Articolul 41
(3) Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva. Pe de altă parte…
Articolul 53
Autoritatile publice locale, cu autorizatia administratorului drumului public si cu avizul politiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, semnalizate corespunzator, in apropierea unitatilor de invatamant, pietelor, targurilor, spitalelor, precum si in zonele cu risc sporit de accidente. Articolul 63
Motocicletele fara atas, mopedele si bicicletele pot fi oprite sau stationate si cate doua, una langa alta. Articolul 70
(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani.
(3) Bicicletele si mopedele care circula pe drumurile publice trebuie sa fie echipate cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora pe timp de noapte fara aceste mijloace si dispozitive in stare de functionare. Articolul 74
(1) Pe autostrazi este interzisa circulatia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depasite, fara autorizatie speciala de transport eliberata de administratorul drumului public, conform reglementarilor in vigoare, a vehiculelor cu tractiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau impinse cu mana, a bicicletelor si mopedelor, a tractoarelor si masinilor autopropulsate pentru lucrari agricole, precum si a vehiculelor care, prin constructie sau din alte cauze, nu pot depasi viteza de 50 km/h. Sunteți de acord cu creșterea amenzilor pentru șoferi dar și pentru bicicliști?
Vezi comentarii
nu am nici o treaba cu ele, doar legea care interzice circulatia pe bicicleta pana la 14 ani mi se pare aberanta. partial o inteleg, sa zicem, infrastructura proasta poate i`a determinat sa ia aceasta decizie, dar nu este o solutie.
Și oare până la împlinirea vârstei de 14 ani pe unde trebuie să circule? cred că pe trotuar, pt că nu drum public :)
Din cate inteleg, e interzis sub 14 ani doar pe drumurile publice. Deci pe trotuar sau pista de biciclete este admis, cum de fapt e si normal sa nu caute nimic un copil de 10 ani pe un drum cu 4 benzi sau mai mare.
Codul rutier interzice circulatia persoanelor sub 14 ani pe bicicleta pe drumurile publice. In ideea ca sunt mai putin responsabili copii mai mici decat cei mari. Sau poate nu au invatat asa de bine regulile. Nu e aberant, e pentru binele lor.
Mai idioata mi se pare partea cu claxonul. Ca trebuie sa ai unul de tip clopotel. Interzis sa ai similar auto. La ce ai putea folosi clopotelul? Sa te auda melteanul cu manele in masina? Haha. Sa dai pietonii la o parte - dar nu ai voie pe trotuar. La ce foloseste deci?
Si inca una: nu ai voie cu bicicleta daca drumul public este acoperit de gheata sau zapada. Nu conteaza daca ai crampoane metalice sau senile la bicla - e interzis punct.
Ah, da... si amenzile pot fi cat de mari. Daca nenea politistul si cu tanti primaria nu fac un efort sa le si dea celor care merita - orasul tot haos ramane.
Limitarea la 14 ani pentru bicicliști pe drumul public e de când eram eu mic, de acum vreo 30 de ani. Sunt de acord cu ea.
Si pentru bizoni care parcheaza pe pista de biciclete ce o sa li se intample ,nimic sau se schimba ceva ?
sant de acord cu aceasta legislatie, nu sant de acord cu inscrisul bicicletei, nu ma vad pe mine sa pun placute de inmatriculare pe bicla 1. arata ca draq( total inestetic=ca la tara), 2. cu birocratia din romania, nu stau nici d'al draq cu orele la vre-o coada pe la primarie, asa cum se practica pe la noi, sa imi inscriu bicla, consider ca e suficient sa port actul de identitate la mine, totusi cred ca aceste noi legi sunt menite sa ii descurajeze pe cei ce nu respecta legile, dar si pe cei ce detin biciclete, ca tot am devenit prea multi in viziunea lor, si ii "deranjam", ganditi-va la un lucru cei ce au propus legea asta nu sunt biciclisti, PUNCT.
Salut.
Nu am citit încă toate modificările, dar din acest extras nu reiese:
- remorca pentru biciclete (transport copii sau bagaje) trebuie să fie înregistrată/înmatriculată?
- renumita vestă reflectorizantă a rămas sau e suficient ca bicicleta să fie fluorescentă/reflecorizantă?
Trotuarele si pistele fac parte din drumul public. (Pentru cei de mai sus care nu stiau asta)
cristi 5 February 2015 at 11:38 am -
...nu sant de acord cu inscrisul bicicletei,
Nici nu trebuie!
...
Articolul 12
(1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana si a bicicletelor, trebuie sa fie inmatriculate ori inregistrate,
Cu puțină atenție, pricepem.