Categorii: EvenimenteNoutati

Eurobike 2016: viitorul este electric

Al 7lea an în care vizitez Eurobike-ul se prezintă cu o poveste complet diferită față de primul an când am călcat pragul celei mai mari expoziții de biciclete din lume. Dacă la început zăreai ici-colo un 29er și multe 26ere, astăzi acest format din urmă este defunct sau utilizat doar pentru bicicletele de copii, iar electronica a penetrat segmentul bicicletelor mai mult ca niciodată. De fapt, poate că penetrat este chiar puțin spus, dată fiind abundența nu doar de biciclete electrice, dar și de sisteme externe care-ți transformă bicicleta într-una asistată. Ca să nu mai pomenesc de schimbătoarele electronice/wireless sau chiar de noul sistem de ABS pentru biciclete. Da, ABS la fel ca în industria auto.

Bine ai venit în viitor!

Cu această nouă piață care cunoaște o adevărată explozie în Vest, după spusele unor producători electricele reușind să depășească bicicletele clasice, nu ne putem la aștepta decât la un singur lucru pe viitor: electrificarea totală. De la transmisie, la schimbătoare, poate și la frâne sau alte componente la care nu te-ai gândit (astăzi am ținut în mână o pompă cu Bluetooth), se pare că producătorii speculează orice segment, fie că este vorba de piese sau de accesorii, și într-un fel sau altul le transformă în unele electronice sau le conectează la smart phone. Ceva greșit aici? Se pare că piața gustă din plin toate aceste modificări și nu doar la nivel admirativ, ci le și cumpără. Iar cum clientul este de regulă cel care dictează trend-urile sau pur și simplu le aprobă, este clar că direcția nu poate fi decât una singură.

În ceea ce privește viitorul acestei expoziții, cu siguranță vom vedea câteva modificări importante. Producători mari precum Trek, Specialized, Focus, Cube sau Felt, doar pentru a numi câțiva dintre ei, au renunțat a-și mai expune produsele aici. Alții, și-au micșorat standurile semnificativ, cei de la Cannondale spre exemplu expunând doar câteva biciclete cu prețuri între 4.500 și 9.000 de euro. Adică high-end-uri. În ceea ce privește prețurile, nu mai este o curiozitate pentru nimeni faptul că există numeroase biciclete care costă peste 10.000 de euro, iar în ceea ce privește segmentul interesant pentru piața din România, adică cel entry-level, producătorii fie au instalat piese mai slabe pe biciclete pentru a menține prețul, fie au păstrat echiparea, mărind astfel costul de achiziție al bicicletei. Este un trend care s-a manifestat puternic în ultimii ani, dar care pare că începe în sfârșit să stagneze. Chiar și așa, o veste bună, în condițiile în care nu vom vedea scăderi semnificative de preț pentru biciclete în următorii ani. Dar, din nou trebuie să aduc în discuție subiectul, piața din Vest nu are multe de comentat în ceea ce privește acest aspect, vânzările fiind pe plus de la un la altul.

Câteva dintre bijuteriile dar și grozăviile pe care le-am văzut anul acesta la Eurobike, le poți vedea în fotografiile de mai jos, cu comentariile de rigoare. Cu toate aceste schimbări, piața de biciclete rămâne una extrem de dinamică și realizează vânzări impresionante în toată Europa. De fapt, este atât de importană, încât, așa cum vei putea vedea în galeria foto de mai jos, chiar și Der Stig, ăăăh, The Stig, a venit să viziteze expoziția de anul acesta. Iar un lucru este cât se poate de cert: viitorul este electric, fie că acceptăm asta sau nu. Au acceptat-o alții înaintea noastră și au dat tonul. Pentru că au putut!

Conti intră în hora bicicletelor electrice.
Mult roz, pentru fete.
Cadru din titan, furcă din carbon. O combinație interesantă.
Roțile Ahead Biturbo, mai prezente ca oricând pe biciclete ca echipare standard. Yummy!
Probabil cel mai ușor 29er de la Eurobike.
Prima bicicletă din lume, creată de Karl Dreis, acum, de vânzare. În serie limitată.
Cutie de viteze. Include Bottom Bracket-ul.
Cruiser din Italia, imagine moto.
Se spune că nu scuipă otravă, dar n-aș crede.
Un topor pe bicicletă poate fi util oricui, oricând.
Bike Police is gonna get ya!
Alpine6, unul din modelele mele preferate de la Orange.
Artă pe cadre. Acum disponibil pentru orice muritor.
Pompă cu manometru digital. Vreau două!
Froomey, oh yeah!
Furcile inverted par în continuare atractive pentru producători. Din piață nu pare veni prea mult feedback.
Fight for pink!
Probabil cel mai mare niplu din lume, cu o lungime de peste 1 metru.
Oglinzile pe biciclete au revenit! Nu pe toate, doar pe bicicletele electrice. Și nu pe orice bicicletă electrică. Ci pe cele care necesită înmatriculare!
Una roz, de la Yeti. Girls only!
Dovada vie că avem și pliabile electrice.
Probabil cea mai ușoară electrică de la Eurobike: 16.8 kg.
Hey girl! Nu vă faceți iluzii, nu este nemțoaică.
Chiar și producătorul bulgar Cross va avea o gamă de biciclete electrice. Cu motoare Bosch. Sunt foarte curios care vor fi prețurile.
Românii au fost prezenți la Eurobike prin Devron, care au expus printre altele un Riddle 8.9 cu cadru din carbon.
Dar și prin Lumma, care au plecat acasă cu un premiu Eurobike Award. Mulțumim!
Mavic nu se dezminte și aduce o mașină de asistență care în curând va fi catalogată drept de epocă.
La standul Colnago oricare dintre cursiere era absolut, dar absolut în regulă.
Câte ceva pentru nostalgici.
La standul Haibike, oriunde priveai, vedeai doar e-bike-uri. Roțile acelea…
Nu e atât de veche precum pare. De fapt, dacă ți-e dor de vremurile apuse, o poți achiziționa. Verifică în catalogul Bianchi.
Pare premium? Să știi că nu te înșeli. Doar că se numește JHT, de la Jinhengtong. Un alt furnizor de cadre pentru cei mari.
Un alt e-bike care mi-a atras atenția. De ce oare îmi ies în cale doar brand-uri premium?
Gata oricând, pentru orice aventură, la pescuit.
Nu e nimic în neregulă aici. Șaua se ridică electric, la fel ca ghidonul. Probabil așa arată viitorul.
E-bike-uri care ating viteze de 60 de km/h. Hold your horses!
Și e-bike-uri cu motorul încastrat în roata de spate.
Era digitală…
Aici se întâmplă magia, de aici vin wații putere. Un motor de la Bosch în interior.
Der Stig!
Brake Force One este primul producător din lume care lansează în producția de serie un sistem ABS pentru biciclete.
Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Doar o observatie: segmentul interesant pentru Romania nu e entry-level! Piata noastra e plina de biciclete scumpe, noi si apropae noi, care se cumpara rapid. Cand ies la plimbare in oras sau pe langa, 90% dintre cei intalniti au biciclete scumpe si foarte scumpe!

  • Oare sunt singurul care se intreaba de ce ai pune toporul ala asa? Adica, descaleci cu "bijuteriile" fix pe lama, o fi vreo metoda sa te fortezi sa pedalezi in continuare :). O
    are o sa vedem si la concursuri asta? Topor cu lama de titan si coada de carbon, ca sa fie usor :).

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma