Experiența pe termen lung cu Lauf, cea mai ciudată furcă din lume

Dacă există un produs care a stârnit mai multe comentarii decât oricare altul până în prezent, atunci cu siguranță acesta se numește Lauf. Cum care Lauf? Furca Lauf, cea ciudată.

În decursul timpului am primit două astfel de modele la test, una pentru 29er și una pentru 27.5. Aceasta din urmă am utilizat-o o perioadă mult mai lungă de timp, pe trasee foarte variate și m-am trezit cu ea în situații cât se poate de delicate și în ciuda faptului că mulți mi-au spus că această furcă îmi va pune piatra de căptâi, iată-mă aici, încă scriind despre ea.

Lucrurile nu sunt atât de rele pe cât pot părea. Doar pentru că este construită din carbon și folosește lamele pentru amortizare, asta nu înseamnă că este un produs de mântuială, d-apăi unul de duzină. Prețul este consistent și-mi dau seama că-s puțini care vor opta pentru ea, plecând doar de la acest aspect. Însă viața cu Lauf este cel puțin palpitantă. Asta se întâmplă în principal deoarece ai la dispoziție o cursă mică, de 60 mm, suficientă pentru câmp și păduri, însă când o cauți cu lumânarea pe munte, nu este exlus să ajungi în situații limită. Cazul meu de altfel.

Am mers așadar cu furca Lauf pe cele mai dificile trasee din zona Câmpulungului, am făcut coborâri pe trasee tehnice sau pe altele foarte abrupte. Dar nicăieri această furcă nu mi-ai dat atât de mulți fiori ca pe Ciocanu. Pentru că sunt hardtail-ist la bază, încerc să pun mult suflet când mă dau la vale chiar și cu bicicleta mea de Cross Country, pe care, între noi fie vorba, o ador la fel de mult ca pe full-suspension (și la fel de mult ca pe restul pe care le dețin). Desigur, va fi imposibil să fiu la fel de rapid pe hardtail așa cum sunt pe full-suspension, dar îți spun un secret: fac tot posibilul să mențin viteza la coborâre cât mai mare și mă agăț în general de toate elementele naturale care mi-ar putea oferi acea extra adevrență ca să continui tare sau să ies din viraj cu viteză cât mai mare. Sau să folosesc frânele cât mai puțin posibil. Revenind la cele afirmate, Ciocanu are câteva pasaje foarte abrupte, demne de un traseu de downhill. Și acelea au fost cele care m-au făcut să mă bucur că am ajuns întreg acasă. O cursă mai mică înseamnă și o poziționare mai joasă a ghidonului. O bicicletă de Cross Country Racing înseamnă automat (din punctul meu de vedere desigur), un ghidon poziționat mai jos decât la o bicicletă pentru plimbări recreaționale. Dacă iei aceste două elemente și le pui pe o coborâre foarte abruptă, vei experimenta ce înseamnă să supraviețuiești cu ajutorul inerției. Zonele de care vorbesc au fost atât de abrupte, încât dacă nu aveam viteză mare, cădeam exact peste ghidon, iar bicicleta, peste mine.

Astfel, am aterizat de mai multe ori pe roata de față, gândindu-mă că poate această furcă nu a fost concepută să mai primească și șocuri frontale ci doar de dedesubt. A flexat simțitor la aterizare dar a rămas intactă. Și nu o dată, căci după primele ture, am început să prind curaj. Ultima coborâre dificilă pe care am făcut-o cu această furcă a fost de pe Vârful Lalu. Coborârea nu era printre cele mai abrupte, însă cu suficient de multe pietre și crengi astfel încât să poți zbura în orice moment dacă nu ești atent. Asta este și partea cea mai frumoasă la Lauf. Te face să te simți bărbat. Te face să te lupți cu bicicleta în permanență și te taxează pentru orice mic moment de neatenție. Dar sentimentul pe care-l ai când te întorci acasă întreg este de neprețuit. Te uiți la camarazii tăi și le spui: a fost confortabilă tura pe furcile voastre cu cartuș de aer și cursă dublă? Probabil nu-ți vor răspunde, mai ales dacă ai fost mai rapid ca ei în ziua respectivă, dar tu știi foarte bine ceea ce ai reușit. Acestea fiind spuse, pune în calcul o durere acută de mâini la primele ture și de asemenea zgâlțâiala capului, mai ceva decât cea a câinilor din plastic aflați în spatele lunetei Daciei 1300. Nicio victorie nu poate fi ușoară.

Eu sper că Lauf-ul meu portocaliu cu negru se va ține la fel de tare ca și până acum. Mai are multe trasee de parcurs, deci vreau să cred că nu se află nici la 1/10 din durata de viață. Mă întreb totuși care va fi evoluția acestei furci. Oare cum va arăta următorul model, oare ce îmbunătățiri poți aduce unei furci cu o formă la care aparent nimeni nu s-a gândit înainte de a fi lansată, cu excepția unei mâini de islandezi săriți de pe fix? Rămâne de văzut, căci în ceea ce privește bicicletele, viitorul sună bine.