Turul Flandrei 2014: Spartacus învinge oastea lui Van

Verdele curd al primăverii, petalele care pătează asfaltul și pavatele, dar la fel de mult și cântecul păsărelelor te-ar face să crezi că Flandra e chiar un loc pașnic la început de primăvară. Nimic mai fals, însă. Peticul de pământ dintre Franța și Germania, bătut de tot soiul de vânturi, are mii de povești de spus despre masacrele petrecute aici și, în mare parte, principiile au rămas la fel, doar că acum bătălia implică mai puțin sânge și, poate, mai multă sudoare. A 98-a ediție a De Ronde a oferit suspans, deși nu chiar cum o făcea cumva, și un nou supra-om al Flandrei, Fabian Cancellara, ale cărui mâini în aer desenează un „V” de la victorie în fața unei armate de „Van”-i.

Tensiunea se poate tăia cu cuțitul de dimineața și până la finalul cursei. Turul Flandrei este rațiunea de a trăi și de a fi mândru a oricărui flamand. Publicul numeros de vreo 800.000 de suflete adunat la marginea drumurilor pe unde a șerpuit 259 de kilometri stă mărturie sacralității sale. Și chiar dacă nu a inclus infamul Muur Kapelmuur, De Ronde este un calvar în desfășurare pe oriunde i s-ar trasa parcursul.

Ca de obicei, un grup de 10 evadați a deschis calea, dar în pluton se aflau favoriții. Pe de-o parte Ton Boonen (Omega Pharma-Quick Step) aștepta să-și joace cartea de intrare în superlativul ciclismului în eventualitatea în care astăzi bifa victoria. Pe de alta, Fabian Cancellara (Trek Factory Racing) căuta să îl egaleze ca număr de victorii, Peter Sagan (Cannondale) să le arate tuturor că schimbul de generație a venit, iar diferiții vlăjgani belgieni să-și ceară drepturile în fața unui public pretențios.

Intrarea pe Koppenberg, cu vreo 48 de kilometri înainte de final, a dat tonul melodiei pe care Omega Pharma-Quick Step a început s-o cânte celorlalți. Boonen alături de alți trei îi pun la încercare pe Cancellara, Sagan și restul trupei de pretendenți, dar nu reușesc mare lucru și câțiva din cei rămași în urmă recuperează treptat, după ce cățărarea se încheie. Haosul domnește în pluton, care acum se sfărâmase în multe grupulețe fără o dinamică clară, și este un continuu „du-te-vino” pe „berg-urile” care se succed nemilos de rapid. În față, în cele din urmă se cristalizează o acțiune, Stijn Vandenbergh (Omega Pharma-Quick Step) și Greg Van Avermaet (BMC), primul plecat de la începutul cursei, câștigând teren. Însă Van Avermaet e singurul care se ocupă de înaintarea grupului, lucru care se va dovedi insuficient odată ce grupul favoriților ajunge la ultima trecere peste Kwaremont, care se dovedește a fi punctul culminant al unei lupte foarte echilibrate.

Cancellara își joacă asul din mânecă cu un atac căruia doar Sep Vanmarcke (Belkin) îi poate da un răspuns complet și astfel cei doi se văd porniți pe urmele celori doi din față. Câteva atacuri târzii se lansează în spatele grupului de acum 4 rutieri, dar zarurile au fost aruncate de câțiva kilometri și Cancellara se vede pus în nefireasca situație de a sprinta. Cei 3 „Van”, Vanmarcke, Van Avermaet și Vandenbergh se invită unul pe celălalt și au toate motivele să o facă. Ultimul dintre ei este outsider-ul par excellence, în timp ce Vanmarcke își ascute dinții pentru a deveni un rutier de clasice în viitorul apropiat, iar Van Avermaet caută victoria care să aducă numele său pe buzele flamanzilor.

Se intră în ultimul kilometru și ritmul e aproape de zero. Toții ochii sunt pe Cancellara. Mai trec niște sute de metri și cei 4 doar schimbă partea șoselei. E acolo. Finalul e acolo și cine-l va trece primul are un loc asigurat în manualul de istorie al ciclismului. Asumându-și pentru o ultimă fază rolul avut toată ziua, Van Avermaet pornește ezitant sprintul, cu 250 de metri până la sosire. Viteza prea mică de lansare nu le dă câștig de cauză celor mai sprinteri din grup, adică Vanmarcke și Van Avermaet, căci Spartacus al Elveției ia capul grupului și se dovedește de nedepășit.

Podiumul e completat de Van Avermaet și Vanmarcke, pe când un Vandenbergh lipsit de orice speranță la victorie întruchipează perfect neputința echipei sale de ieri. La polul opus, elvețianul a trăit o zi mare: a pătruns în clubul exclusivit al celor (acum) 6 rutieri care au câștigat Turul Flandrei de 3 ori și este al doilea non-belgian care a făcut acest lucru, după Fiorenzo Magni, acum mai bine de jumătate de secol. Chapeau, Fabian!