Categorii: Stiri evenimente

S-au anunţat etapele Campionatului Dobrogean de MTB 2016

Vremuri bune se anunţă pentru ciclismul competiţional offroad. Nu mai puţin de 5 concursuri vor fi organizate anul acesta de Asociaţia Explorer în cadrul Campionatului Dobrogean de MTB. Toate concursurile sunt etape ale Campionatului Dobrogean de Mountain Bike 2016.

Etapa 1 – XCO Zone – Gold Rush Stage – 23 aprilie 2016, se va desfășura în apropierea comunei Somova pe locul unei foste mine de aur. Traseul de XCO are o lungime de aproximativ 4,5 kilometri si o diferență de nivel de 150 de metri, iar concurenții vor avea de parcurs cinci tururi. Primul ciclist care parcurge cele cinci tururi este câștigătorul etapei, iar după sosirea lui vor fi opriți toți ceilalți concurenți, indiferent de numărul de tururi parcurse.

Etapa 2 – XCO Zone – Forest Trail Stage– 21 mai 2016, se va desfășura în pădurea din apropierea comunei Somova. Traseul de XCO are o distanță de aproximativ 5 kilometri cu o diferență de nivel de 120 de metri, iar concurenții vor avea de parcurs șapte tururi. Primul ciclist care parcurge cele șapte tururi este câștigătorul etapei, iar după sosirea lui vor fi opriți toți ceilalți concurenți, indiferent de numărul de tururi parcurse.

Etapa 3 – Dobrogea MTB Race – 18 iunie 2016, se va desfășura în comuna Ciucurova. Traseul are o distanță de 37 kilometri cu o diferență de nivel de 740 de metri.

Etapa 4 – Celik Dere MTB Marathon – 9 iulie 2016, se va desfășura în comuna Frecăţei, satul Teliţa în zona Mănăstirii Celic Dere. Traseul are o lungime de 50 kilometri cu o diferență de nivel de 870 de metri.

Finala – Explorer MTB Challenge – 3 septembrie 2016, se va desfășura în comuna Luncaviţa, Cetăţuia. Traseul are o lungime de 36 kilometri cu o diferență de nivel de 540 de metri. Acest traseu este la această ora în lucru şi este posibil să fie modificat. Vom reveni cu detalii când vor fi disponibile.

Taxa de participare a fost anunţată momentan doar pentru etapa XCO Zone – Gold Rush Stage:

  • 50 de lei până la data de 1 Martie 2016
  • 60 de lei până la data de 15 Aprilie 2016

Dacă doreşti să te înscrii la tot Campionatul din start, taxa de participare este de 250 lei dacă plata se face până la data de 1 aprilie 2016.

Înscrierile se fac aici

Rămâi la curent cu noutăţile de ultimă ora pe Facebook Asociaţia Explorer.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma