Categorii: AccesoriiDiverse

Testate, de la Muc-Off: soluție de spălat bicicleta, mănuși de service și lubrifiantul Ludicrous

Muc-Off a prezentat o serie de produse noi, în posesia cărora am intrat destul de rapid, fiind trimise din UK și pentru care am plătit taxele vamale aferente. Uitasem de Brexit. În fine, cele mai importante dintre ele sunt lubrifiantul de lanț Ludicrous, promovat ca fiind lubrifiantul cu cea mai mică frecare și cu cea mai mare eficiență, apoi un nou praf magic și roz care se transformă rapid (aproximativ) în soluție de curățat bicicleta și nu în ultimul rând, o pereche de mănuși mai fancy dedicate celor care lucrează la bicicletă și care nu sunt roz.

Cu care vreți să încep? Cu lubrifiantul? Ok! Primul lucru pe care-l remarci este ambalajul realizat în stilul grafic aproape psihedelic cu care n-au obișnuit cei de la Muc-Off, partea ciudată este însă că nu are nicio culoare specială și nu miroase a nimic. După cum probabil cunoști, dacă ai folosit produse Muc-Off, acestea pot reprezenta o tentație irezistibilă pentru copii, dat fiind parfumul cu care sunt tratate. Dar nu, aici nu este cazul. Aici e cea mai serioasă treabă, căci Muc-Off a afirmat cât se poate de serios că acesta este lubrifiantul care oferă cea mai mică frecare din lume, iar astfel mărește durata de viață a lanțului, pinioanelor și foii. Nu știu cât să-i cred, însă poate că suma cu 7 cifre pe care au investit-o în dezvoltarea acestuia, ar trebui să fie o dovadă clară în acest sens. Dar dacă nu este suficientă, mai jos sunt două grafice care ne arată ce putere suplimentară este necesară după mai multe ore de pedalat.

Ambalaj psihedelic. Ai grijă ce consumi când te uiți la el.

Ideea este că, la un nivel poate greu perceptibil pentru un ciclist amator, noul lubrifiant facilitează un pedalat mai ușor și contribuie pozitiv la durata de viață a componentelor transmisiei. Un test separat a fost efectuat de către o companie neutră, iar rezultatele au fost similare.

Același recipient precum la restul de lubrifianți Muc-Off.

Pe mine m-a interesat în mod special cât de mult rezistă acest lubrifiant pe lanț, în condiții variate. Și-am avut noroc, căci am început pe uscat și am terminat pe o ploaie slabă – dar suficientă cât să arunce apă pe lanț. Ca să grăbesc un pic lucrurile, am decis să fac asta cu o bicicletă electrică, căci lanțul unui e-bike are mereu nevoie de mai multă mentenanță decât unul instalat pe o bicicletă normală, din motive lesne de înțeles. La final de zi, lubrifiantul încă mai era pe lanț, într-un procent ce desigur, nu am avut cum să-l măsor, dar date fiind condițiile mixte, lanțul nu era uscat. Și mai interesant de atât, cât a fost uscat am rulat și prin zone cu praf, iar negreala aceea pe care de regulă o regăsești pe lanț, iată că nu se afla aici. Cel mai des am pățit asta cu lubrifiantul lor pentru umed, pe care-l foloseam în zile uscate, iar la final lanțul era încărcat cu clasică clisă neagră. De aceea am decis să folosesc Wet Lube-ul lor în zile cu ploaie și Dry Lube în zilele uscate. Prin comparație, Dry Lube s-a evaporat cel mai rapid de pe lanț, Wet Lube – pe locul doi, iar cel mai greu – acesta de față. Și folosesc acești lubrifianți nu doar pe bicicletele mele ci și pe e-bike-urile pe care le închiriem, și facem asta de 5 ani de zile. Așadar, am avut timp berechet să studiez problema. Rămâne să văd cum se comportă pe o perioadă mai lungă de timp și pe bicicletele mele normale.

Partea cea mai impresionantă însă, de departe, este prețul: 210 lei, o sticlă de 50ml, adică 4.200 de lei 1 litru. Și crede-mă, îți înțeleg reacția când realizezi că nu e nicio greșeală de tipar. Oricum, orice om normal ar reacționa la fel.

Trecem mai departe la prafurile magice și… roz. Dacă-ți amintești, în urmă cu ceva timp, am testat soluția de spălat biciclete de la Muc-Off, Punk Powder. Mi-a plăcut atât de mult încât doar pe aceea am folosit-o, sub diferite forme. La început, când nu făceam economie, aveam bidoane mici. Am trecut la bidoanele de 5 litri, apoi am trecut la soluție concentrată, pe care o preparam singur cu apă. Acum însă au apărut aceste prafuri. Luând în calcul prețul recomandat, ar însemna că pentru 2 litri de soluție de curățat, vei plăti 85 de lei. Două bidoane deja preparate, la raft, se pot achiziționa cu 110 lei, așadar dintr-un foc ai o economie de 25 de lei. Sumă din care practic te plătești tu pe tine ca să prepari singur soluție. Mie-mi convine.

Un ambalaj ceva mai ponderat. Se poate converti rapid în pâlnie.
În care găsești cele două prafuri.
Zap, direct în sticlă cu el, apoi o amesteci bine.
Doar pentru dizolvat în apă, nu pentru îngurgitat, nu pentru tras pe nas.

Acum, câștigul cel mare este că nu se mai produc inutil recipienți din plastic. Folosești tu pe al tău sau cumperi unul din aluminiu pe care-l folosești pe viață, important este că soluția aceasta funcționează de minune și în această formulă. După ce torni un plic într-o sticlă de 1 litru de apă (de preferat să fie puțin caldă), trebuie să amesteci bine conținutul, aproximativ 1 minut. Din ce-am observat, nu toată soluția se dizolvase după un minut, așa că am mai așteptat unul ca să fiu sigur. Pulverizarea pe bicicletă se face la fel, procesul de spălare este același. Și cam asta este povestea cu noua Punk Powder: mai ieftină, economisește plastic și te pune un pic la treabă, să mai încordezi un pic brandu ăla în timp ce amesteci praful cu apa. Pentru mine este soluția ideală, mai ales că nu trebuie să mai stochez 20 de litri de soluție de spălat în cămară, ci cumpăr direct 20 de plicuri din acestea.

Soluția finală arată exact ca cea livrată de-a gata.
Am încercat să prind fix momentul când iese soluția, dar atât s-a putut.

Ultimele, dar nicidecum cele din urmă, sunt mănușile de service. Sunt subțiri și intră perfect pe mână, oferindu-ți un control excelent chiar și când lucrezi cu cele mai mici dintre șuruburi sau când faci diverse reglaje la bicicletă. Palma este ranforsată cu poliuretan și se zvonește că ar fi și rezistentă la tăieturi, dar nu m-am încumetat să-mi trag un cutter în palmă și nici să-mi bag un cablu de schimbător desfășurat să văd dacă penetrează. Îi cred pe oameni pe cuvânt și sper doar să nu fie cazul. Prețul lor este de 40 de lei și după cum am observat, mulți comentau că ar fi prea scumpe. În afară de mănușile de latex de la Park Tool, care erau foarte subțiri și se rupeau relativ des, altele n-am mai avut ocazia să folosesc.

Prin urmare, îmi este greu să compar mănușile Muc-Off cu cele din Hornbach sau mai știu eu de unde am mai primit sugestii. Treaba stă în felul următor: Muc-Off nu-s roz, dar au logo-ul pe partea superioară, se potrivesc perfect pe mână și partea poliuretanică îmi oferă toată aderența de care am avut nevoie la operațiunile de service, iar asta le face, pentru mine cel puțin, un produs atrăgător. Iar cei 40 de lei nu par o avere, mai ales că se pot spăla și folosi pentru un timp îndelungat.

Importator Muc-Off în România: Sprint Sports

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma