Anvelopele tubeless sunt deja standard pe cea mai mare parte a bicicletelor MTB, cu avantaje evidente ce deja au fost înțelese de aproape toată lumea. Folosirea cu presiune mai mică și lipsa camerei fac ca rezistența la înaintare să scadă mult. Cu ajutorul lichidului antipană din interior, orice gaură de până la 4-5 mm se astupă imediat iar dacă e vorba de o gaură mai mare, se poate folosi un kit de vulcanizare cu fir cum e cel de la Maxalami și în doar câteva secunde putem pleca mai departe fără a fi nevoie să scoatem roata și să demontăm cauciucul!
Cu o greutate de doar 60 g pe roată, inserțiile noastre versiunea Race sunt mărimea S, potrivită pentru jante de 29 cu o lățime externă între 27-32 mm, adică fix pentru roți de XC. Inserțiile sunt disponibile în trei dimensiuni și în două variante, Race folosită de noi și Rokk Line pentru discipline mai extreme, ceva mai rezistente și mai grele.
Montajul e ceva mai dificil decât cel al unei anvelope normale iar demontarea la fel, dar am observat că forțând anvelopa în canalul central al jantei, lucru un pic mai greu de făcut cu inserția pe poziții, anvelopa se poate monta/demonta destul de ușor, dar tot e nevoie de un levier de cele mai multe ori.
Am folosit inserțiile cam 4 luni în care am avut parte de scăderi de presiune cauzate de mici pene. De multe ori am constatat acasă că am ajuns cu o presiune foarte scăzută. Am parcurs trasee cu bolovani serioși și nu am avut nicio problemă. În plus, am avut curajul să scad presiunea în roți de la 1.6-1.7 bar cât foloseam în mod normal la 1.3-1.4 bar fără a întâmpina probleme.
Am schimbat anvelopele bicicletei și am montat înapoi inserțiile. Nu am constatat niciun motiv să le schimb.
Concluzia mea personală, chiar dacă nu am îndrăznit să încerc să merg cu presiune zero în roți, este că protecția oferită este excelentă pentru un plus de greutate nesemnificativ. Am câștigat încredere să rulez cu presiune mai joasă. În plus, kit-ul de reparații pe care îl iau cu mine s-a micșorat datorită faptului că nu mai sunt așa stresat de o eventuală pană. Practic acum iau cu mine doar o cameră, furca cu câteva fire, un levier și o pompă cu CO2 cu 2 cartușe. Dacă vreți să vă dați liniștiți în privința roților și 60 g nu sunt o problemă, vă recomand cu căldură aceste inserții.
Importator: Cyclemaster.ro
Preț: 285 lei setul (2 inserții și 2 valve)
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…