Northwave Origin Plus [2020] – Test pantofi MTB

La un moment dat în timpul „carierei” tale de ciclist, vei trece de la a folosi „adidaşi”, când ieşi la o tură de bicicletă, la pantofii speciali de mtb, cu prindere SPD în talpă. Trecerea asta trebuie făcută pentru a beneficia de întreaga plăcere pe care bicicleta o poate oferi. Avantajele utilizării pantofilor şi pedalelor spd sunt cel puţin două: pe partea sportivă – îţi vei mări randamentul cu aproape 50% pentru că acum poţi nu doar să apeşi în pedală ci să şi tragi de ea, făcând urcările mult mai uşor. Celălalt avantaj este securitatea la vale, întrucât vei putea merge mult mai repede fără să-ţi fie teamă că alunecă sau sar picioarele de pe pedale.

Apoi, pe măsură ce avansezi, iar „skill-ul” creşte, vei trece la următorul nivel de pantofi spd, aceia dedicaţi concursurilor. Mai rigizi, mai uşori, cu închidere mai inteligentă şi practic mai performanţi. Din această categorie fac parte şi pantofii Northwave Origin Plus pe care i-am testat de-a lungul acestei primăveri.

Northwave este un producător italian de încălţăminte cu o istorie ce începe încă din 1980 când compania producea pantofi pentru alte branduri. Mai tarziu, în 1993, Northwave a început să fabrice pantofi pentru ciclism sub propriul brand. Pantofii Northwave sunt foarte populari în România mulţumită echilibrului foarte bun între preţ, calitate şi performanţă, dar şi pentru că sunt de găsit într-un număr mare de magazine de biciclete.

Revenind la modelul pe care l-am testat, Northwave Origin Plus este disponibil în două variante: normală, pentru picioare „normale” şi varianta „wide” pentru picioare mai late decât media, pentru fiecare măsură standard fiind cu 5 mm mai laţi în zona oaselor metatarsiene.

Măsuri şi culori

Northwave Origin Plus este fabricat în măsuri de la 38 la 48, dar oferă şi dimensiuni intermediare pentru intervalul 39,5 – 45,5. Cele trei variante de culori disponibile sunt negru, negru-verde şi gri-portocaliu pe care l-am testat şi noi.

Construcţie, tehnologie

Pantoful face parte din categoria superioară a echipamentului de ciclism, fiind un model ce poate fi folosit cu încredere şi la concursurile de mtb. Ce înseamnă „încredere”? Înseamnă că îl poţi folosi intens fără să-ţi fie teama că se va rupe talpa, înseamnă că este confortabil şi nu va începe să te doară piciorul de-a lungul cursei, înseamnă că ventilaţia este bună, pentru a nu deveni un chin, înseamnă că randamentul de transmitere a puterii de la picior la pedală este foarte bun.

La un pantof de concurs, talpa ar putea fi considerată cea mai importantă componentă întrucât cu cât este mai rigidă cu atât transferă mai eficient, mai mult, din puterea de la tine spre pedală. Şi cu cât o transferă mai bine, cu atât mai uşor mergi, cu mai puţin efort. Dacă o talpă este moale vei pierde din randament, fix din cauza acestui motiv. La Northwave Origin Plus rigiditatea tălpii este de 10 pe scala Northwave, valoare care îi pune foarte aproape de modelele de top.

Spre exemplu pantofii de triatlon Northwave TRIBUTE 2 au rigiditate 12 cu talpă parţial din carbon, Northwave GHOST PRO pentru mtb cu talpa carbon, au rigiditate 14, iar Northwave EXTREME PRO pentru şosea, cu talpa carbon, are rigiditatea maximă, de 15. La Northwave Origin Plus talpa nu este din carbon, de aici şi preţul mai accesibil, ci dintr-un material extrem de rigid şi robust denumit Triple-density Speedlight 3D.

Partea superioară a pantofului este şi aceasta importantă, pentru că determină cât de confortabili sunt pe picior. La Origin Plus construcţia este „monolit”, dintr-o singură bucată, fără cusături în partea din faţă, unde contează. Acest lucru asigură o reducere mare dacă nu chiar eliminarea completă a punctelor de presiune pe laba piciorului. Eu personal m-am simţit excelent, nu am simţit să fie porţiuni din picior care să mă doară de-a lungul zilei.

Ventilaţia este şi ea importantă pentru că dacă pedalezi pe caniculă cu pantofi groşi sau minimalist ventilaţi, randamentul pe urcări va începe să-ţi scadă şi nici nu-ţi vei da seama de la ce. Căldura din pantofi are în general un efect neplăcut asupra psihicului.

Pentru a nu se întâmpla aşa ceva, la Northwave Origin Plus avem patru zone cu inserţii din plasă plus perforaţii în destul de multe locuri pe suprafaţa pantofului, fapt care oferă ventilaţie suficientă. Spun doar „suficient” pentru că Origin Plus nu sunt cei mai ventilaţi pantofi din această gamă de preţ de la Northwave. Spre exemplu avem modelul Razer, care sunt mult mai ventilaţi. Personal însă îmi plac mai mult Origin Plus pentru că în afară de ventilaţie oferă şi protecţie, lateralele pantofului fiind bucaţi solide de material.

O altă specificaţie utilă pe care am observat-o la Origin Plus este partea din faţă, vârful, întărit cu un fel de „galoşare”, cum vedem la ghetele de munte. Asta ajută iarăşi la robusteţe, întrucât pantoful va rezista la zgârieturi când spre exemplu, faci push-bike sau te opreşti şi te sprijini în vârful pantofului.

Ce mi-a plăcut în mod special la aceşti pantofi este inserţia de cauciuc moale dintre călcâi şi vârf. Este o caracteristică utilă pentru că în ciuda rigidiăţii tălpii care e în general foarte alunecoasă, acest strat de cauciuc oferă aderenţă foarte bună pe piatră, spre exemplu când mergi normal pe lângă cabană, când cobori trepte sau împingi bicicleta la deal. Şi în ciuda faptului că vorbim de cauciuc moale, în cele câteva sute de kilometri cât am folosit pantofii, cu push-bike inclus, stratul nu a dat semne de uzură sau că s-ar desprinde de talpă.

Profilul tălpii este specific mtb, dar nu exgerat de agresiv. Asta înseamnă că nu vei păşi cu greu sau ciudat, când mergi cu aceşti pantofi prin magazinul sătesc când intri să-ţi iei o cola, sau prin cabană când urci în cameră la final de zi. Dar în teren aderenţa este foarte bună, ma refer desigur atunci când eşti nevoit să apelezi la „push”. De asemenea, avem şi o pereche de crampoane în faţă. Din păcate sunt din plastic, iar asta înseamnă că se vor uza relativ repede. Pe de altă parte sunt şi acestea o adiţie utilă, ajută la push-bike sau hike-a-bike, iar dacă se „consumă”, pot fi înlocuite, chiar cu unele din metal.

Sistemul de închidere SLW2 este poate cel mai interesant. Spre deosebire de prindrea cu velcro, acest tip de strângere a pantofului pe picior este mult mai eficientă, iar spre deosebire de închiderea cu cataramă, strângerea cu SLW2 este mult mai precisă. Şi vei vedea că de la un anumit nivel în sus, nu vei mai fi mulţumit de cum închizi pantofii, cu două sau trei curele velcro, care se pot slăbi în timpul pedalatului sau care nici nu se mai „lipesc” dacă ajunge puţin noroi pe ele. Pe de altă parte închiderea SLW2 pare să fie destul de imună la noroi. În primul rând pentru că închiderea se face cu un sistem intern de clicheţi care am observat că funcţionează şi când este stropit cu noroi.

Şiretul SLW acoperă două din cele trei zone de strângere a pantofului. Mi-a plăcut că sistemul cu clic se roteşte cu precizie, iar şiretul trece cursiv prin găicile speciale, strângând unifom pantoful pe picior.

Sistemul SLW2 de la Northwave oferă trei avantaje:

  • Închidere clic-cu-clic, în paşi mai mici decât la catarama cu clic. Avantajul este faptul că poţi regla mai precis strângerea pe picior;
  • Deschidere clic-cu-cluc. Asta înseamnă că dacă ai strâns pantofii prea tare nu trebuie să îi desfaci complet şi apoi să strângi iar, ci este suficient să apeşi pe butonul special, iar sistemul eliberează câte un clic. Specificaţia asta este cea mai utilă în timpul pedalării, când vrei să desfaci puţin pantofii din mers, poate pentru că s-au umflat labele picioarelor. Se mai întâmplă;
  • Deschidere completă dintr-o mişcare. Când vei scoate pantofii este suficient să tragi de butonul respectiv, iar şiretul va fi eliberat complet şi dintr-o singură mişcare. Din păcate acestor pantofi le lipseşte un mic accesoriu foarte util, pe care l-am găsit la alţi pantofi NW cu închidere SLW. Şi anume o mică gaică prinsă de şiret, de care tragi simultan cu mişcare de tragere a butonului. La Origin Plus trebuie să agăţi cu vârful degetelor şiretul şi să tragi pentru a le lărgi. Mai greu când şiretul e strâns pe pantof, dar nu-i un capăt de ţară.

Închiderea SLW2 se completează cu o cureluşă cu velcro, care asigură fixarea corectă a pantofului pe vârful piciorului.

Limba pantofului este şi ea confortabilă, în sensul că nu deranjează în timpul pedalatului sau mersului / împinsului, nu am simţit puncte de presiune nici după 8-9 ore de mtb. În partea de sus dispune de trei decupaje care au rolul de a ajuta la mularea limbii pe picior. Din păcate nici această limbă nu stă acolo unde o pui. Este o problemă pe care o întâlnesc la orice pantof cu limbă care nu este efectiv cusută de pantof. Şi la Origin Plus limba se va deplasa spre exterior, dar din fericire am observat că nu deranjează.

Nu în ultimul rând preţul de 555 lei este competitiv, iar cu o greutate de 410 g pentru măsura 44, pantofii îi consider excelenţi, nu doar pentru performanţe şi confort ci şi din punct de vedere al copetitivităţii în raport cu concurenţa. Şi nici ca înfăţişare nu-s deloc răi, dar aspectul ăsta este întotdeauna subiectiv. Dacă ne uităm la modelele Shimano din aceeaşi zonă de preţ, vedem că avem pantofi cu prindere cu cataramă în loc de rotativă.

În teren, pe traseu

Pe traseu m-am simţit excelent în aceşti pantofi, aproape la fel de bine, dacă nu chiar la fel ca într-o pereche de pantofi pentru trekking, cu toate că aceşti Origin Plus sunt gândiţi să fie pantofi de concurs, deci mai rigizi şi, teoretic cel puţin, mai puţin confortabili.

Nu am simţit puncte de presiune pe care să încep să le urăsc de-a lungul zilei de pedalat, randamentul la pedalare a fost excelent, efectiv de nota 10, cu transmitere foarte bună a puterii din pantof spre pedală mulţumită tălpii rigide, aderanţa pe piatră şi macadam la push-bike a fost peste medie, profilul tălpii de asemenea, potrivit inclusiv ca să nu aluneci pe gresie prin casă, magazin sau prin cabană. Ventilaţia a fost bună spre foarte bună în ciuda faptului că Origin Plus nu sunt cei mai perforaţi din gamă.

Mi-au plăcut pentru că sunt pantofi destul de înguşti, de concurs, aşadar nu laţi ca cei de trekking. Iar asta înseamnă că îi poţi acoperi cu huse normale de ploaie sau mai flauşate, pentru frig, noii Northwave Origin Plus devenind astfel şi mai verastili, utilizabili aproape întreg anul, chiar şi când e lapoviţă.

Recomand aceşti pantofi şi îi consider buni aproape pentru orice fel de mers pe mtb, în ciuda faptului că sunt gândiţi să ofere randament maxim atunci când eşti la concurs. Din partea mea primesc notă foarte bună.

Specificaţii

  • Talpă off-road: Speedlight 3D;
  • Rigiditate: 10 din 15;
  • Parte superioară: construcţie fără cusături;
  • Închidere: SLW2 plus cureluşă velcro;
  • Ventialţie: 4 zone cu plasă, plus perforaţii;
  • Protecţie: galoşare pe vârf;
  • Extra: crampoane înlocuibile;
  • Greutate măsurată: 410 g (măsura 44);
  • Măsuri: 38-48 şi 39,5-45,5;
  • Disponibili şi în varianta „wide”;
  • Culori: negru, negru-verde, gri-portocaliu;
  • Preţ la data publicării recenziei: 555 Lei

Importator: Bikefun

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma