Pe lângă antrenamentele clasice pentru sport ce includ de obicei practicarea sportului respectiv la diferite intensități și exerciții de putere, dexteritate, stretching ale mușchilor și articulațiilor implicate, există și multe metode suplimentare ce pot aduce beneficii reale antrenamentului. Una dintre acestea este electrostimularea musculară. Aceasta implică trimiterea unor impulsuri electrice mușchilor prin intermediul unor electrozi pentru a produce contracții de diferite intensități, durate și frecvențe, în funcție de scopul procedurii. Aparatele de electrostimulare există atât în formă profesionistă, fixă, la sălile sportive sau de kinetoterapie, dar și sub formă portabilă, ideale pentru ca fiecare să folosească electrostimularea acasă sau unde are un pic de timp liber.
Magazinul SportGuru distribuie aparatele de electrostimulare Compex, unele dintre cele mai apreciate din lume, produse la cele mai înalte standarde de calitate în Elveția. Ei ne-au pus și nouă la dispoziție pentru test modelul SP 2.0 care este versiunea de bază din seria SP dedicată antrenamentului sportiv, cu programe de intensitate foarte mare.
Produsele Compex se împart în 2 game principale, Fit și SP, cele Fit fiind ideale pentru cei ce vor să își îmbunătățească forma generală, cele SP având în plus o serie de programe mai puternice, pentru creșterea performanțelor sportive. Ambele serii au programe dedicate recuperării, masajului și terapiei durerii.
Aparatul este extrem de simplu de folosit. Este alimentat de un acumulator ce are o autonomie absolut uimitoare, de câteva ore de funcționare, practic dacă e să fie transportat pentru o competiție de 3-4 zile se va descurca mai mult ca sigur cu o singură încărcare. La el se conectează 4 cabluri cu mufe sub formă de capse pentru electrozi. În pachet vin 4 cabluri simple și unul cu un senzor Mi capabil să determine starea musculaturii. Tot în pachet vin practic 2 seturi complete de electrozi autoadezivi: un set complet include 2 electrozi mari cu capse duble și 4 electrozi mici cu capsă simplă. Sunt incluse și două postere cu instrucțiuni de folosire, identice. Totul se poate păstra într-o husă de transport foarte bine organizată, cu un buzunar special pentru instrucțiuni și 2 buzunare pentru electrozi.
Primul pas pentru folosire este poziționarea electrozilor, ceea ce e destul de simplu după indicațiile din documentație și după câteva folosiri am început să îi pun și fără să mă mai uit. Dacă e vorba însă de zone greu accesibile, cum ar fi spatele sau umerii, e totuși nevoie de un ajutor. Urmează conectarea cablurilor, codata după culori. tot după configurație (deși părerea mea e că nu contează neapărat poziția culorilor, aparatul generând același tip de semnal pe toate ieșirile). Excepție face senzorul Mi care înainte de începerea exercițiului transmite un curent diferit prin mușchi, folosit la măsurători.
Cu senzorii poziționați, se selectează programul dorit. Programele au durată fixă și variază ca model de impulsuri pe durata lor de desfășurare. Programele din categoriile Conditioning și Fitness, adică cele de antrenament, au fiecare câte 3 cicluri de funcționare posibile, numerotate în funcție de intensitatea acestora.
Odată pornit programul, intensitatea este inițial la valoarea 0. Aceasta trebuie crescută manual la valoarea dorită și se poate face fie pe fiecare canal în parte, fie pe mai multe canale deodată. Selectarea mai multor canale se face cu tasta i. În funcție de tipul de program, intensitatea trebuie aleasă manual. Dacă e vorba de un program de antrenament, intensitatea trebuie pusă la maximul suportabil și trebuie crescută treptat, atât în timpul antrenamentului cât și de la un antrenament la altul. Pentru programele de fizioterapie, senzorul Mi oferă o gamă de intensitate ideală în care se recomandă să ne încadrăm și, la fel, e bine să o creștem cât de mult e suportabil.
În cazul modelului SP 2.0, programele disponibile sunt următoarele:
Tehnologia Mi (Muscle Intelligence) permite ajustarea corectă a intensității anumitor exerciții pentru un grup de mușchi, intensitatea corectă putând varia de la un moment la altul în funcție de diferiți factori cum ar fi oboseala sau deshidratarea. Modelul Compex SP 2.0 și de fapt toate modelele pe cablu beneficiază de tehnologia Mi doar pe un singur canal, deci doar pe un singur mușchi. Modelele cu transmie wireless 6.0 și 8.0 beneficiază de tehnologia Mi pe fiecare canal și pot adapta programele separat pentru fiecare mușchi.
Concluzii
Am folosit deja Compex SP 2.0 timp de aproape o lună și am efectuat multe sesiuni, aproape din toate tipurile (nu am prea atacat subiectul Pain Management). Efectul este impresionant. Aparatul are o intensitate reglabilă de la 0 la 999. Picioarele mele antrenate destul de bine acceptă momentan valori ale intensității de până la 300, după care apare durerea, însă la început durerea apărea chiar și la intensitatea 50, așa că, după cum se precizează și în documentație, toleranța crește cu timpul și după multe antrenamente există șansa să se ajungă la valori aproape de maxim.
Antrenamentele par să fie eficiente, iar dacă se respectă intensitatea maximă acceptată de corp se vor lăsa chiar și cu febră musculară. Oricum probabil fiecare organism reacționează în felul său. Cert e că beneficiile există iar antrenamentele sunt destul de dure. Momentan, deși încă nu am început antrenamentele de intensitate mare, valorile de VO2 max și senzația de putere revin încet spre forma de plin sezon. Am observat și o ușoară conturare mai bună a mușchilor piciorului, cei pe care i-am antrenat cel mai mult.
Am folosit în general sesiuni prelungite pe aceiași grupă de mușchi, în ordine: Warm-up, Capillarisaton, Strength, Endurance, Recovery luând pe rând grupele de mușchi: gambe, cvadricepși, abdomen, pectorali, triceps/biceps, cam 1.5 ore pe fiecare grupă, o dată pe săptămână. În rest, am aplicat proceduri de warm-up, recovery și massage înainte și după antrenamentele din restul zilelor.
Folosirea programelor fizioterapeutice nu e așa invazivă iar eficiența mi se pare foarte bună. Am apreciat mult programul de masaj, cu un dozaj foarte variat și interesant al impulsurilor.
O problemă a acestor aparate sunt electrozii care sunt consumabili. Conform Compex ei funcționează la 20-25 de aplicări după care performanța lor scade. Practic nu se mai lipesc. Am descoperit că valoarea asta e exagerată. Eu folosesc încă primul set de electrozi și am efectuat cu siguranță peste 50 de sesiuni. Într-adevăr, încep să pună probleme de aderență pe margini și probabil vor necesita înlocuirea destul de curând, dar încă funcționează bine. Uzura acestora depinde totuși și de pielea și secrețiile de transpirație și grăsime ale fiecărui individ. Părerea mea e că la o utilizare destul de intensă, un set de electrozi poate să ajungă pentru o lună de folosire. Prețul este de 40 lei pentru un set de 4 electrozi mici sau 2 mari, adică un total de 80 lei pentru setul complet. Putem considera practic că 80 lei pe lună e prețul consumabilelor, fiind incluse primele două luni în pachetul inițial. Există și un gel care îmbunătățește funcționarea electrozilor, disponibil tot la distribuitorii Compex.
O îngrijorare am avut în legătură cu părul de pe picioare, dar nu sunt probleme de funcționare și de aderență iar adezivul nu e suficient de puternic pentru a smulge părul sau a produce dureri la dezlipire.
În mod clar recomand aparatele Compex ca un supliment la antrenamentul acelora dintre voi care vor un plus de eficiență și de confort. Aș recomanda modelele din gama SP celor care vor un antrenament de intensitate ridicată și cele FIT pentru restul. Altfel, e în mod evident ideal să achiziționați cel mai performant model în funcție de posibilitățile financiare, diferențele funcționale justificând pe deplin diferențele de preț, iar modelele wireless fiind evident mult mai comode în utilizare. Modelul SP 2.0 mi s-a părut echilibrat ca preț dar asta poate decide fiecare singur.
Găsiți aparatele de electrostimulare Compex, accesorii și consumabile pentru acestea la SportGuru, distribuitor autorizat.
Preț pentru modelul testat: 1790 lei (redus la 1432 lei la data testului)
Găsiți informații complete și planuri de antrenament pe pagina producătorului.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…