Regiunea Rucăr-Bran este cunoscută pentru pitorescul deosebit pe care îl oferă cicliştilor ce aleg să îşi petreacă timpul aici. Nu este nimic extrem, culmi înzăpezite sau prăpăstii fără fund ci doar dealuri molcome, înverzite şi numai bune de mers cu bicicleta pe ele. Desigur există şi porţiuni mai speciale dacă le cauţi, mai dificile, mai tehnice însă sunt puţine, scurte şi cu ceva grijă pot fi uşor depăşite.
Este şi cazul traseului de azi parcurs recent chiar de 1 mai. Cu o lungime de 44 km acesta este numai bun de parcurs alături de prieteni sau familie întrucât nu prezintă provocări speciale. Există o singură zonă mai accidentată, Valea Seacă, în urcare după cabana Brusturet. Însă aici se poate face puţin push-bike dacă se doreşte securitate maximă.
Tura este în buclă şi începe de la intersecţia DN73 cu drumul care coboară spre Şirnea. Tot la această intersecţie avem şi un popas turistic unde putem mânca la final de traseu. Tura se desfăşoară pe ambele părţi ale DN-ului, la nordul şi la sudul său. Însă pentru că traseul este o buclă acesta poate fi început de oriunde din altă parte.
Din Podu Dâmboviţei intram din nou pe asfalt pe DN73 însă pentru puţin timp întrucât după aproximativ 500 m facem dreapta continuând pe asfalt însă drum secundar, drumul care urca spre Cheile şi Peştera Dâmbovicioara. De la DN pedalăm în jur de 4,5 km până ajungem la intersecţia unde drumul la dreapta ne duce spre localitatea Ciocanu însă noi continuam înainte spre peşteră. Dacă se doreşte a mai scurta traseul acum este momentul întrucât din Ciocanu ajungem direct în Şirnea la final de tură.
La km 28 al traseului ajungem în dreptul Peşterii Dâmbovicioara unde se termină şi asfaltul care pentru ultimii câţiva kilometri se transformase în beton de slabă calitate. După alţi 3,5 km de la peşteră ajungem la cabana Brusturet. Aici trecem de bariera care interzice accesul auto şi intrăm pe Valea Seacă. După aproximativ 1,5 km ajungem în zona cea mai accidentată a traseului, Valea Seacă propriuzisă. Drumul e practicabil însă suprafaţa este alcătuită din bolovani destul de mari şi instabili. Fiind în urcare şi dacă simţim că nu suntem stăpâni pe situaţie putem să mergem pe lângă bicicletă întrucât această porţiune nu durează mai mult de 3-400 m.
La km 37 se întâmplă mai multe lucruri. În primul rând ne aflăm la altitudinea cea mai mare a traseului – 1.394m, apoi trecem dintr-un judeţ în altul şi ieşim din Parcul Naţional Piatra Craiului în care am intrat când am trecut prin Podu Dâmboviţei. Însă cel mai important este faptul că aici ne întâmpină o privelişte superbă, o imagine panoramică deosebită asupra dealurilor, fâneţelor şi satului Şirnea.
De aici este tot la vale şi doar pentru ultimii 8-900 m vom mai avea de pedalat la deal, pe asfalt, pentru a ieşi înapoi la DN73 de unde am plecat azi dimineaţă.
Statistici traseu (Google Earth)
Lungime: 44km
Diferenţă de nivel: 1549m
Timp de parcurgere: 3-4 ore
Altitudine maximă: 1394m
H maxim traseu: km 37
Rampă medie / maximă: 6% / 23%
Izvoare: magazine în satele prin care treci
Download track şi puncte de interes
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Salut. Nu stim daca exista insa daca te intereseaza track-ul il poti downloada direct din articol
exista traseul si pe bike map?