După ce a trecut pe la noi pentru teste modelul KTM Ultra Fun 27.5, a venit și rândul fratelui mai mare (cel puțin la roți) KTM Ultra Fire 29 să ajungă pe bancurile noastre de testare. De la prima privire bicicleta impresionează prin calitatea generală, fiind genul de model lucrat cu grijă la detalii, cu componentele asortate la combinația generală negru/roșu. Am testat-o pe un traseu mixt, cu urcări și coborâri abrupte și tehnice, dar și cu porțiuni mai line de forestier și chiar de asfalt, astfel încât am putut să ne facem o părere despre aceasta.
Geometria cadrului nu este în niciun caz una de competiție. Bicicleta este în mod evident gândită ca una recreațională, cu o poziție relaxată și destul de ridicată. Unghiul furcii de 71,5 grade, mai mare decât cel de 70 de grade al modelului cu roți de 27.5, încearcă să o facă ceva mai agilă, în ciuda roților de 29, reușind cât de cât acest lucru. Bicicleta este foarte ușor de manevrat pe viraje strânse, mult peste modelele normale cu roți de 29 proiectate pentru competiție. Unghiul seat-tube-ului de 73 de grade oferă o poziție de pedalat comodă, dar totuși decentă pe urcări, facilitând atât pedalatul din șa cât și în picioare, chiar pe înclinații foarte mari.
Ghidonul de 700 mm oferă suficient control pe coborâri, în combinație cu pipa scurtă de 70 mm. Tija de șa de 27,2 mm oferă un confort suplimentar prin elasticitatea sa. Bicicleta se descurcă bine pe trasee destul de înclinate și cu viraje strânse, suficient cât să provoace plăcere nu îngrijorare ciclistului.
Pe urcări, greutatea de 14,48 kg a bicicletei se face simțită, dar transmisia cu angrenaj triplu rezolvă problema eficient cu rapoarte suficient de mici pentru a putea ajunge în vârful muntelui fără eforturi imense. Rigiditatea cadrului de 89,8 Nm/grad nu e foarte proastă, dar în raport cu greutatea ceva mai mare a cadrului de 2,2 kg face ca raportul STW (Stiffness to Weight) de 40.98 Nm/grad/kg să fie în partea inferioară a valorilor medii ale bicicletelor din categoria sa.
Cadrul are cablurile trase pe sub top-tube, cu excepția furtunului de la frâna din spate care este amplasat jos. Cablurile sunt astfel protejate de noroi. Cadrul prezintă și prinderi pentru portbagaj pe spate, ceea ce o face o bicicletă foarte polivalentă, gata de aventuri de mai multe zile.
Echipare
Furca SR Suntour XCR pe arc are cursa de 100 mm, este moale și funcționează bine la nivelul său de calitate, oferind o amortizare decentă și un control acceptabil pe viraje. Pentru urcările lungi, ea este dotată cu blocare cu manetă pe ghidon. Totuși greutatea mare de 2,6 kg a furcii se simte pe urcări.
Frânele hidraulice sunt din gama ieftină de la Shimano, modelul 355, acestea oferind o putere de oprire adecvată pentru coborâri medii, nu foarte lungi sau foarte abrupte. Nu recomandăm folosirea lor pe pante lungi și tehnice.
Transmisia a fost cea mai plăcută surpriză. Bicicleta este echipată cu componente Shimano Deore M610 pentru 10 pinioane, cu schimbătorul spate de tip Shadow. Angrenajul triplu este cu rulmenți exteriori și are foi 40-30-22. Acestea în combinație cu pinioanele 11-36 oferă rapoarte suficiente pentru orice utilizator, chiar și pentru urcări foarte dificile. Funcționarea este foarte bună, ca la orice alt sistem Shimano Dyna-sys.
Roțile au butuci Shimano, ușor de servisat și cu o funcționare bună, jantele fiind proprietare KTM. Anvelopele sunt modelul Continental X-King Sport de 2.2 și fac față bine oricăror provocări nu foarte extreme: au o aderență bună atât la deal cât și la vale, fără să afecteze prea mult viteza de deplasare pe porțiunile mai plate. Greutatea completă a roților este însă destul de mare: 5,502 kg.
Pipa scurtă și ghidonul lat dau o manevrabilitate bună. Tija de șa de 27.2 mm amortizează puțin trecerea peste obstacole iar șaua KTM din echiparea standard este acceptabilă.
KTM Ultra Fire este o bicicletă de agrement, cu o poziție relaxată și adaptată atât pentru urcări lejere, favorizate de rapoartele bune de transmisie cât și pentru coborâri destul de tehnice, manevrabilitatea dată de unghiul furcii mare, ghidonul lat și pipa scurtă favorizându-i pe cei mai puțin experimentați. Totuși, frânele nu ne recomandă să ne lansăm în aventuri prea extreme, coborârile abrupte de mai mulți km lungime necesitând totuși niște pauze de admirat peisajul. Transmisia 3×10 însă este gata de orice provocare, având o gamă de rapoarte foarte bună. Tot aceasta ridică valoare bicicletei către un middle-level.
Date relevante
Greutate totală: 14.48 kg
Greutate cadru: 2.200 grame
Greutate roți*: 5.502 grame
Greutate furcă: 2.600 grame
Lățime ghidon: 700 mm
Greutate angrenaj: 960 grame cu BB
Rigiditate headtube: 89.8 Nm/grad
STW**: 40.8 Nm/grad/kg
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
Pentru: Recreațional, Cross Country
Pe urcări: 6/10
Pe coborâri: 7/10
Galerie foto:
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…