Cum să începi altfel un sezon de teste dacă nu cu o bicicletă de enduro? Dar cum ar fi ca acea bicicletă să mai fie pe deasupra și un model de top? Sună bine, tocmai d-aia am aprobat urgent o deplasare la munte pentru a vedea de ceea ce este în stare noul Diamondback Mission Pro.
Probabil nu ești foarte familiarizat cu brand-ul, dar asta se întâmplă pentru că sunt pentru prima dată reprezentați pe piața din România. Și chiar dacă nu este momentul și nici locul potrivit pentru a înșira istoricul companiei, trebuie să menționez că odată cu acest model, Diamondback îți face revenirea cu o bicicletă care merită atenția tuturor.
Mission a fost anunțat anul trecut, iar această nouă versiune vine cu câteva îmbunătățiri: cursă cu 10mm mai mare decât cea a modelului anterior, un chainstay cu o lungime de 451mm, o suspensie revizuită, unghiuri diferite și bineînțeles, noul format de roată 27.5 inch.
Cadru/Pe traseu
Primul lucru pe care orice vietate îl va observa este culoarea. Nu sunt sigur cum de au reușit să obțină acest pigment, dar dacă razele soarelui lovesc direct cadrul, nu îl vei putea privi fără ochelari de soare. Rocker arm-ul este însă vopsit în alb, la fel ca și partea din spate a seat tube-ului, creând un constrast frumos. Nemaivorbind de finisajele cadrului, care sunt excelente, dar asta era cumva de la sine înțeles.
Suspensia cadrului este însă cea care joacă cel mai important rol, fiind vorba despre o bicicletă de enduro care trebuie să se descurce bine atât la deal, dar mai ales la coborâre. A fost botezată Knucklebox și are o construcție de tip 4-bar, cu un singur pivot și cu rulmenți suficient de mari încât să ofere o durabilitate mare. Fiind plasată mai jos, după cum poți observa și din fotografie, coboară suficient centrul de greutate al bicicletei pentru a compensa din stabilitate. Și spun stabiliza pentru că Diamondback-ul pare o bicicletă destul de scurtă (pentru că ești poziționat mai spre partea din față), fiind astfel foarte jucăușă și permițându-ți să te miști în voie. Dacă te afli în căutarea unei biciclete extrem de stabile, nu ai nimerit bine.
Suspensia lucrează împreună cu un amortizor Fox Float X și oferă o sensibilitate mare. Șocurile mari nu sunt deloc o problemă, roata de spate păstrându-și traiectoria pe care i-o comanzi, iar când vine vorba de urcări, amortizorul poate fi blocat pentru a crește eficiența la pedalat. Opțiune care ajută, însă, poziția pentru urcare nu este cea optimă. Chiar dacă seat tube-ul este plasat la 73 de grade, pipa este relativ scurtă iar poziția destul de strânsă, pentru urcări.
La coborâre în schimb, cu furca și cu amortizorul setate în poziția Descend, bicicleta se transformă într-o bestie. Și mai precis, una care trebuie îmblânzită. Cu un unghi de 66.5 grade, poți aborda orice traseu îți trece prin cap. Și fără niciun dubiu, pot afirma că această bicicletă s-ar descurca de minune chiar și pe un traseu de downhill mai lejer, precum cel de la Piatra Neamț. Pe traseul nostru de enduro, bicicleta a rămas perfect controlabilă, indifierent de sărituri, contrapante, viraje ratate, însă va necesita puțină obișnuință până ce-i vei putea exploata tot potențialul.
Porțiunile de urcare nu sunt cele mai simpatice și din cauza raportului care pare mai greoi pe această bicicletă. Deși utilizează o foaie de 30 de dinți cu un pinion de 42, adică exact configurația pe care o am pe bicicleta de cross-country, urcarea cu Diamondback-ul nu a fost dintre cele mai plcăute. Și mă refer aici exact la porțiunile unde mulți se dau jos de pe bicicletă. Dar cum să mai savurezi mountainbiking-ul dacă de fapt împingi bicicleta?
În ceea ce privește funcționalitate cadrului, nu te aștepta să primești vreo prindere pentru bidonul de apă, căci aceasta este o jucărie pentru cei care ies la distracție, nu la anduranță. În schimb, ai la dispoziție un ax 142x12mm, un headtube conic și cabluri trase (parțial) prin interioru cadrului.
Echipare
Aș spune că cei de la Diamondback au echipat această bicicletă exact cum aș fi făcut-o și eu. Sistemul de transmisie 1×11 compus dintr-un angrenaj extrem de ușor cu brațe de carbon (RaceFace Next SL), cele 11 pinioane și schimbătorul Sram X01 sunt ideale pentru o asemenea bicicletă, dar cum spuneam și în prima parte a testului, te vei lupta la deal cu bicicleta. Pe de altă parte, dacă n-ai pic de antrenament, push bike-ul rămâne unica soluție. Schimbătorul este foarte rapid și îți permite să selectezi ferm pinionul dorit.
Suspensiile reprezintă vârful de gamă de la Fox, în versiunea Kashima. Furca Float are brațe superioare de 34 de mm și este mult îmbunătățită față de primul model din serie, lansat în urmă cu 3 ani. Amortizorul Float X este un vis frumos și beneficiază de suficiente reglaje. Din păcate, rotița ce acționează rebound-ul este imposibil de ajuns pentru că este bine ascunsă la prinderea superioară a amortizorului de cadru. 160mm de cursă sunt suficienți pentru orice fel de teren și poți accesa oricând una din cele trei funcții: Climb, Trail, Descend. Funcția de Climb permite blocarea furcii și a amortizorului atunci când urci. Un duo perfect realizat de cele două amortizoare, singura mențiune fiind că o furcă Rock Shox Pike este cu peste 200 de grame mai ușoară decât Fox-ul de față, așadar nu beneficiem de cele mai ușoare suspenii de pe piață.
Roțile sunt de asemenea un produs de top, Easton Haven. Construcția este spectaculoasă, completată de butuci, iar jantele vin cu un lăcaș special pentru a asigura poziția talonului anvelopei, însă sunt construite dintr-un material relativ moale care nu va suporta prea multe abuzuri. Atenție deci, pe ce trasee vei pedala, căci cele cu multe pietre nu sunt specialitatea acestor roți. Anvelopele de la Schwalbe, modelul Hans Dampf cu lățimea de 2.35 inch, vin în varianta de top și oferă suficientă aderență, dar și confort, deoarece balonajul este mare. La urcare oferă o viteză mică de rulare, însă undeva trebuie să existe un compromis.
Pentru frâne, cei de la Diamondback au apelat la Shimano, clasicul model XT care face față oricăror provocări, în special echipat cu discurile de 180mm. Iar ca deliciu, ai la dispoziție și o tijă de șa Rock Shox Reverb, cu comandă pe ghidon și conductă hidraulică trasă prin cadru.
Concluzie
Diamondback Mission Pro este în sfârșit o bicicletă care poate ține pasul cu concurența premium, acerbă în acest segment. Vine cu câteva particularități interesante, care o vor scoate din peisaj, precum: suspensia deosebit de sensibilă pe denivelări mici și foarte eficientă atunci când vine vorba de viraje, drop-uri sau situații limită. De asemenea, poziția care tinde către partea din față a bicicletei te poziționează mereu în gardă, iar unghiurile cadrului, îmi amintesc de bicicleta mea de freeride, acestea oferindu-ți nenumărate posibilități în abordarea traseelor. Este o bicicletă care-ți permite să te joci, fiind foarte manevrabilă, iar pentru mine asta a reprezentat punctul cheie.
O văd mult mai eficientă pe traseele de coborâre, indiferent de dificultatea lor, porțiunile de urcare fiind reprezentate la minim de poziție și echipare. Altfel spus, îți oferă condițiile de bază astfel încât cu un picior antrenat să scoți un timp decent pe urcări, însă în acest segment am întâlnit și mai bine decât atât.
Later Edit: Importatorul ne informează că această bicicletă de test va avea un preț special (16.000 lei față de 6.033 euro prețul de raft).
Date relevante
Greutate totală: 14.04 kg (17 inch, fără pedale)
Greutate cadru: 3.962 grame
Greutate roți*: 4.415 grame
Greutate furcă: 2.023 grame
Lățime ghidon: 780 mm
Greutate angrenaj: 491 grame cu foaie de 30
Rigiditate headtube: nu a fost măsurată
STW**: nu a fost măsurată
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
Pentru: All Mountain, Enduro
Pe urcări: 6.5/10
Pe coborâri: 9.5/10
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Am observat că ai pus la minusuri imposibilitatea de a monta un schimbător față, dar în poze pare că se poate monta un E-type.
Cum e până la urmă ? Ce combinație de foi suportă ?
BFM
Salut, are două filete, prin urmare aceea este prinderea de Direct Mount. În aceste conditiții pot fi montate două foi fără probleme, dar acea piesă nu am idee de unde se poate comanda. Este de fapt un adaptor.
Ok, mulțam de info, probabil merge un E-type/S3.
Oricum fain bike !
BFM
Chiar ma gandeam daca cei de la Diamondback mai sunt activi, in ultima vreme nu am mai prea auzit de ei. Intr-adevar sunt niste cadre solide, foarte bine cladite. Eu inca folosesc un DB4 din 2000 si tind sa cred ca e mai "teapan" decat masina care o conduc he he.
Totusi, chiara daca e un bike pentru enduro/all mountain, parca tot mai bine arata daca era echipat cu un Rockshoxx Domain, desi furca se adreseaza altor categorii.