Categorii: Biciclete Hardtail

Test – Drag Tundra Comp

Dacă până acum bicicletele fat le-am testat iarna, pe zăpadă, a venit momentul și pentru ceva diferit. Așa că pentru Drag Tundra Comp am plecat la mare, chiar în Grecia mai precis. Motivele nu sunt greu de intuit. Fat-urile se descurca pe nisip la fel de bine ca pe zăpadă, ba chiar mult mai bine. Un alt motiv al testului făcut în Grecia a fost că baia de soare urma s-o facem în mai multe locuri de-a lungul aceleași zile, pe diferite plaje învecinate. În plus, terenul pe care urma să mă deplasez era nisip și stâncă. Așa că modalitatea evidentă de deplasare aleasă a fost fat bike-ul.

În plus față de drumurile de la nivelul mării, cu altitudine zero, am dus fat-ul și pe înălțimile insulei Corfu, acolo unde am ales să fie “tabara de bază”. Am dat o tură inclusiv până pe cel mai înalt loc al insulei, mănăstirea de pe vârful Pantokrator. Până aici, și de aici înapoi în jos spre mare, am urcat și pe drumul clasic de asfalt, dar și pe drumuri forestiere și poteci.

Drag Tundra Comp este un fat bike destul de „basic”, cu echipare modestă, dar de încredere. E vorba de schimbătoare, pinioanele și frânele Shimano, anvelopele Veetire Bulldozer de 26×4.25 și cockpit-ul COX. Bicicleta nu are suspensie față, dar așa cum personal am tot promovat, un fat bike „clasic” nu are nevoie de suspensii. Balonul mare al anvelopei oferă suficientă amortizare atunci când roata este umflată corect, la aproximativ 0,8 bar în funcție și de greutatea ta.

Geometria cadrului este confortabilă, geometrie pe care eu o văd îndreptată spre touring. Poți participa și la concursuri cu această bicicletă, pentru ca e rubusta, însă cu siguranță podium nu vei prinde. În schimb, într-o tură la munte sau la mare, sigur îți va permite să cuprinzi cu privirea întreg peisajul, mulțumită confortului oferit și stabilității.

Cockpit-ul COX este format din ghidon, pipă, tija de șa și șa. COX este marca proprie Drag, fiind folosită la astfel de piese. Nu pot spune că excelează cu ceva însă totul se încadrează în normal. Despre șa pot adauga însă că este foarte confortabilă, mai ales că am testat-o în general folosind-o doar cu șortul de baie, fără vreun bazon.

Cum spuneam la început, echiparea nu excelează prin ceva anume. Excepție fac anvelopele. Veetire Bulldozer de 26×4.25 sunt excelente, fiind practic și anvelopele pe care eu le-am ales pentru fat bike-ul meu personal de acasă. La dimensiunea de 26×4.25 Bulldozer-ele sunt mari, chiar dacă azi găsim fat-uri cu anvelope și mai mari, de până la 5.00 și peste!! 4.25 este însă suficient pentru aderență foarte bună pe nisip, chiar foarte bună. Mult mai bună în comaprație cu ce oferă un mtb obișnuit, cu anvelope de 29×2.20 să zicem.

Pot confirma și mai mult claitatea și performanța anvelopelor Veetire Bulldozer, pentru că le-am folosit și în tura anuală de bicicletă în Delta Dunării. Aici, în timp ce mtb-urile celorlalți efectiv nu puteau înainta prin nisip, eu cu fat-ul echipat cu Bulldozer nu am avut absolut nicio problemă. Mai mult, în timp ce majoritatea au tot făcut pene de la „colții babei”, Bulldozer nu a avut probleme. Întors acasă, am „pescuit” cu penseta din Bulldozer o mulțime de colții babei înfipți, dar niciunul care să fi strapuns complet.

Transmisia Shimano, cu Deore pe față și Acera pe spate, s-a comportat bine. În general echiparea se face invers, cu ceva mai bun pe spate și mai slab pe față. Dar, merge și așa. Este important însă ca la plecarea din magazin, după ce comperi bicicleta, să te asiguri că reglajul schimbării de viteze este bine făcut de mecanic.

Mi-a plăcut însă în mod special angrenajul cu două foi, care dispune de o protecție metalică, gen „bash guard” cum mai găsești la bicicletele de dirt jump. Nu prea își are locul pe bicicleta asta, dar din nou, merge și așa.

Caseta Shimano CS-HG31 cu 8 pinioane și gama 11-34 dinți nici aceasta nu „sare în ochi” cu ceva fantastic. Este o piesă simplă, dar care funcționează. Împreună cu angrenajul dublu cu foile 22/32t, primești doar 16 viteze. S-au dovedit însă suficiente, iar cuplul la deal oferit de pinionul 34 cu foaia 22 a fost sufciient pentru rampa drumurilor forestiere. Merge și pe poteci mai abrupte, dar trebuie și mușchi mai mulți.

Frânele mecanice pe disc Shimano Tourney țin, însă nu impresionează. În opinia mea discurile mecanice reprezintă cel mai nefericit compromis pentru că nu au nici forța nici modulația hidraulicelor. În teren frânele pulsau destul de mult atunci când le acționam, dar la final își făceau datoria și te opreau.

În teren bicicleta am simțit-o cât se poate de bine. Geometria mi-a plăcut cel mai mult. O consider ideală pentru excursii, touring și trekking. M-am simțit foarte bine pe drumurile nisipoase dintre plaje, în timp ce căram în spate un rucsac cu „echipamentul” de plajă și la fel de bine pe drumurile de munte, având de data asta la mine rucsacul cu necesarul alpin.

Greutatea bicicletei este destul de mare. Am măsurat-o la 16,67 kg însă pe traseu nu o simți. Ceva mai problematic devine atunci când trebuie să împingi pe potecă sau s-o urci pe scări la pensiune. Din fericire la mare pe nisip se descurcă excelent.

  • Greutate masurata: 16,67 kg
  • Pret la data publicarii testului: 3.129 Lei
  • Importator: DragZone
Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma