După ani buni de cercetare și dezvoltare, Shimano intră în lumea gravel cu surle și trâmbițe! Au ales să nu aducă componente specializate în gamele existente ci să creeze o categorie complet nouă de produse exclusiv pentru gravel, numită GRX!
Shimano a decis să nu facă cicliștii să își recicleze componentele de șosea pentru gravel, deoarece un grup perfect pentru șosea nu are cum să fie perfect și pentru gravel. Modul de utilizare a bicicletei este complet diferit. În schimb, GRX este poziționat în gamă ca un set de componente adiacente ofertei de șosea, cu care se pot și amesteca în echipări.
E clar că ideea unui grup de gravel e bună, însă Shimano au păstrat doar 11 pinioane în loc de 12. Aceștia spun că încă se mai pot face multe lucruri pe 11 pinioane, lucruri pe care alții nu vor să le înceapă. Nu doar atât, dar posibiltatea de a folosi casetele de pinioane și lanțurile exsitente face să nu fie nevoie de noi butuci, cea mai mare parte a componentelor funcționând perfect cu componentele de șosea existente, ceea ce face un upgrade mult mai ușor. De asemenea, Shimano va putea din acest motiv să scoată pe piață foarte repede produsele, grupurile mecanice fiind așteptate în iunie/iulie iar cele Di2 în august.
În top stă grupul pe 11 pinioane RX815/817 Di2 cu frâne hidraulice. Acesta e disponibil în configurații 1x și 2x, existând 2 tipuri de deraioare spate:
Tehnic deraiorul 2x poate fi folosit într-un sistem 1x, dar trebuie să fie păstrate casetele mai mici de pinioane deoarece rotița de sus a sa nu permite altfel. Deci practic se poate trece de la 2x la 1x după nevoie și traseu.
La nivel cu grupul 105 este grupul RX600 care este practic la fel cu RX810/812 pe 11 pinioane însă e un pic mai greu și deci un pic mai ieftin.
Chiar dacă asta nu se prea întâmplă la grupuruile noi, componentele GRX sunt compatibile cu cele actuale și sosea de aceiași categorie. De exemplu manetele GRX pe 11 pinioane merg cu deraior Ultegra și invers. Trebuie însă atenție, deoarece transmisia GRX e ieșită în exterior cu 2.5 mm, așa că se recomandă folosirea deraioarelor față GRX doar cu angrenaje GRX iar cele de șosea doar cu angrenaje de șosea.
Grupurile noi folosesc casete de pinioane și lanțuri existente, așa că piesele GRX pe 11 pinioane pot fi folosite cu orice casete și lanțuri Shimano pe 11 pinioane, la fel și cele GRX pentru 10 pinioane pot fi folosite cu casetele și lanțurile Shimano de șosea pentru 10 pinioane. Angrenajele sunt de asemenea compatibile, însă opțiunile de foi în față sunt speciale pentru gravel și sunt una dintre marile noutăți aduse.
Împreună cu o casetă existentă 11-34t rezultă combinația de urcare 31/34 care e subunitară, dar se păstrează 48/11 pentru coborâri sau pentru zilele cu vânt din spate.
Dacă modelul de angrenaj de top RX810-2 va fi oferit doar în varianta 48-31t, modelul RX600-22 va fi disponibil și în versiunea mai mică 46-30t, care face posibilă o combinație 30-34t chiar și mai mică. Doar angrenajul RX810 folosește însă tehnologia Hollowtech II de construcție, astfel că RX600 e mai greu, 816 vs 722 g. Angrenajul RX810 va fi disponibil cu brațe de 170, 172.5 și 175 mm în timp ce RX600 va avea și o variantă cu 165 mm.
Brațele angrenajelor 1x sau 2x sunt identice așa că acestea pot fi convertite de la un sistem la altul, având un BCD asimetric de 110 mm pentru foaia mare și de 80 mm pentru cea mică.
RX600-10 este aproape identic cu RX600-11 având aceleași combinații de foi, lungimi de brațe și caracteristici, însă foile sunt specifice pentru 10 pinioane.
Rămân în producție modelele clasa Ultegra RD-RX800 mecanic și RD-RX805 Di2 care au fost proiectate tot pentru gravel dar pentru combinațiile standard de transmisii, pentru ca să existe opțiuni pentru toată lumea.
Manetele de comandă sunt și ele proiectate special pentru gravel. Acestea nu au doar o formă nouă ci și textură specială anti-alunecare pe manetă și pe cămașa de cauciuc. Partea de ergonomie a fost tratată serios la dezvoltarea GRX pentru a adapta sistemul la stilul de folosire din gravel.
Manetele Di2 GRX RX815 par să aibă cele mai agresive forme ale manetei și a manșonului, cu suport suplimentar pentru degetul mare. Se păstrează butoanele clasice Di2, chiar și pentru transmisiile 1x, pentru că aceste butoane pot fi programate să facă orice e nevoie. S-au păstrat și butoanele suplimentare cu care se poate face de asemenea orice, cum ar fi controlul computerului.
Cealaltă opțiune de manete sunt cele mecanic/hidraulice care au păstrat corpul și pivotul de la modelul actual, așa că îmbunătățirile ergonomice s-au aplicat doar la Di2. Toate manetele GRX au însă manșoane noi cu striații mari pentru aderență sporită.
Manetele RX810 au totuși maneta efectivă cu noua formă, însă cu poziționarea pivotului ca la cele vechi. Acestea vor fi disponibile în trei variante, una pentru 2×11, una pentru 1×11 doar cu frâne hidraulice și modelul RX810-LA pentru 1×11 ce include și comandă pentru tija dropper. Manetele RX600 sunt tot pentru 2×11 și au aceleași modificări ergonomice și texturi.
Reamintim că angrenajul e identic la 1x și 2x și poate fi modificat pentru oricare dintre variante. Saltul de 17 dinți la cel 2x este cel mai mare prezent vreodată în oferta Shimano. Toate angrenajele sunt disponibile cu brațe de 170, 172.5 și 175 mm iar RX600 există și cu brațe de 165 mm, acesta fiind folosit atât pentru 10 cât și pentru 11 pinioane, cel pentru 10 având foi specifice.
Există chiar și un tabel cu prețurile tuturor componentelor. Shimano dorește să lanseze componentele mecanice pe piață în iunie și iulie și cele Di2 în august.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…