Schindelhauer ThinBike se pliază… cât e necesar

Schindelhauer Bikes a scos pe piaţă modelul ThinBike, o bicicletă care are menirea să facă viaţa ciclistului de oraş ceva mai simplă. Este o bicicletă compactă de oraş care acasă se poate stoca în locuri foarte înguste, fără prea mare deranj…

ThinBike foloseşte un sistem de pliere a pipei şi pedalelor, reducând astfel spaţiul necesar stocării la jumătate. Astfel, bicicleta poate fi păstrată fără prea mare deranj pe hol sau după birou la serviciu fără a fi nevoit să te agăţi de pedale sau de ghidon de fiecare dată când treci pe lângă ea.

Bicicleta are roţi ceva mai mici decât standardul, acestea fiind de 24 inch, ele oferind o manevrabilitate foarte bună dar având şi o capacitate de trecere peste obstacole suficientă. Bicicleta vine cu anvelope Schwalbe Kojak de 40 mm, o frână pe disc Tektro Lyra în faţă şi una în butuc pe spate.

Pentru transmisie este folosită o curea Gates care antrenează un butuc SRAM Automatix cu două viteze foarte fiabil. Furca spate este adaptată pentru single-speed. O lumină de spate este inregrată în tija de şa iar în levierul de frână din stânga este integrat un claxon.

ThinBike are o mărime unică şi este disponibilă albă sau neagră. Modelul 2015 mai există la vânzare în număr limitat la doar 1200 euro, modelul din 2016 care va fi disponibil din 1 Martie având specificaţii aproape identice, doar rapoartele de transmisie fiind ceva mai mici şi roţile ceva mai rezistente. Preţul va fi de 1300 Euro.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Insula sălbatică Unije aduce suspans maxim în contratimpul de la 4Islands Epic 2026, etapa a 4a

Etapa a 4-a a 4Islands Epic a adus o provocare scurtă, intensă și fără loc de greșeală: primul contratimp individual…

2 zile in urma

Noutati de la Maxxis: noi modele pe 32, Aspen AT si un upgrade la MaxxTerra

Maxxis este o marca extrem de iubita de practicantii de MTB de foarte multa vreme, eu cred ca mi-am cumparat…

3 zile in urma

Brembo a lansat oficial franele de MTB GR-PRO

Franele pe disc pentru biciclete sunt o piata dominata de destul de putini jucatori, cea mai mare parte a bicicletelor…

3 zile in urma