Alpinestars este una dintre acele companii care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dacă nu ai auzit de ei din industria bicicletelor, căci aici au pășit de curând, cu siguranță că îi cunoști din industria moto. Sau cea auto. Compania italiană a fost creată în 1963, iar de atunci a continuat să crească fără oprire, devenind fără doar și poate, una dintre cele mai respectate în domeniu.
Cum spuneam, de curând italienii au făcut primii pași și în domeniul ciclismului, iar la Eurobike am avut ocazia să vedem care sunt noutățile pentru anul viitor.
În principiu, nu vei întâlni prea multe haine mulate în gama celor de la Alpinestars, majoritatea fiind dedicate celor care preferă să se îmbrace mai lejer. Iar asta se poate vedea deja din gama de haine pentru Cross Country, iar nou pentru 2016 este tricoul Lunar SS Jersey. Conceput pentru sezonul cald, acesta este extrem de ușor și promite o aerisire foarte bună, iar un fermoar asigură închiderea acestuia în jurul gâtului. În partea din spate se regăsește compartimentul multimedia, cu traseu prefedifinit pentru cablul de căști.
În aceeași gamă, Alpinestars aduce și o nouă jachetă, care va respecta aceleași idei generale: greutate mică, respirabilitate mare, aerisire corespunzătoare. Este rezistentă la ploaie, iar fermoarul este special creat, contribuind la izolarea față de mediul exterior. Va exista bineînțeles și buzunarul multimedia, dar și elemente reflectorizante, menite să ofere o siguranță mai bună pe timp de noapte.
Iar pentru zilele cele mai puțin prietenoase, ai la dispoziție mănușile Nimbus Drystar. De asemenea ușoare, 100% rezistente la apă, acestea incorporează membrana Drystar. Sunt de asemenea eficiente în zielele reci, nu doar în cele ploioase, iar construcția palmei le face foarte durabile, oferind totodată și o aderență bună.
Importator Alpinestars în România: 1ktm.ro.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…