Noile Nukeproof Scout 290 și 275: pentru cei puternici

Nu știu pentru ce în lume m-aș mai da pe un hardtail la vale, însă uneori mă apucă un dor de aș ieși fără să mai gândesc la toate durerile de spate care ar urma după. Pe de altă parte și din fericire, nu toți cei care se dau la vale sunt trecuți de 30 de ani, iar astfel încă-și mai pot permite luxul de a-i da tare-tare pe un hardtail. Şi pe cuvânt că bicicletele astea au farmecul lor, mai ales dacă un producător precum Nukeproof își lasă amprenta pe respectiva bicicletă cu o geometrie adusă la zi.

Iar noul Scout, aflat deja la a 3a generație, se bucură de o geometrie mai lungă, mai joasă și mai slack decât varianta precedentă. Ceea ce era cât se poate de logic. Cu un ampatament mai lung dar și un seat tube poziționat mai drept, aceasta asigură o stabilitate excelntă cât și o poziție bună pe urcări. Așadar, Scout va avea un cadru complet nou, construit din aluminiu 6061 T6, disponibil în 4 mărimi și cu un reach care pornește de la 440mm și poate ajunge până la 493mm – pentru cea mai mare dimensiune de cadru.

Chainstay-ul este și el diferit în funcție de dimensiunea cadrului, o chestiune care mi se pare foarte smart: dimensiunea M a cadrului va avea un chainstay de 432.5mm, pe când dimensiunea XXL – 440mm. Şi ca să încheiem capitolul geometrie, ar trebui menționat și unghiul headtube-ului – înclinat la 64.5 grade.

Pentru început doar cadrul lui Scout va fi pus la vânzare, urmând apoi ca din luna iulie să fie disponibile și bicicletele complete, versiunile RS, Race, Elite și Comp.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Lineup-ul Obciniada 2026: trei zile de sporturi montane și muzică în Gura Humorului

Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…

6 zile in urma

Marea Finală de pe Lošinj la 4Islands Epic, etapa a 5a desemnează campionii

O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…

o săptămână in urma

Turul României 2026: start istoric peste graniță și un traseu de peste 800 km

Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…

o săptămână in urma