Categorii: Biciclete de munte

Noutăți Silverback pentru 2017

Germanii de la Silverback ne asigură că pentru ei 2017 va fi cel mai memorabil an. De la premii, noi modele și noi locații de producție, toate semnele indică spre un an cu adevărat inovator. Pentru 2016 Silverback și-a asigurat în portofoliu, din partea Consiliului German de Design, premiile German Design Award și German Brand Award. Bicicletele Silverback sunt disponibile oficial și în România prin UVSport Craiova.

Pentru sezonul viitor Silverback Square aduce câteva îmbunătățiri pentru cadru cum ar fi tehnologia IDS (Intelligent Design System) pentru țevi seat stay și chain stay foarte rigide. Adaugă de asemenea noua dimensiune „plus”  pentru roțile 27.5 obținându-se un model cu roți 27.5+ potrivit pentru trail. Furca este de asemenea nouă. Vorbim de Maniotou Machete cu o cursă de 120mm optimizată pentru roțile 27.5+. De asemenea și prinderea 15x110mm a roții față va oferi acum o rigiditate mult mai bună fapt care înseamnă precizie mai bună pe potecă. Nu în ultimul rând, și poate cel mai important, avem acum o tijă de șa reglabilă, un accesoriu de nelipsit pentru bicicletele de trail. Greutatea anunțată este de 15,2 kg.

Silverback Synergy Fat este un fat bike full suspension, ceva ce nu prea întâlnești în ziua de azi chiar dacă bicicletele fat nu mai sunt așa o curiozitate. Avem prezente aici toate avantajele unui fat bike full suspension cu care nu ți-ar fi rușine nici la un concurs. Spre exemplu furca Rockshox Bluto cu o cursă de 120mm alături de shock-ul spate Monarch cu o cursă de 110mm la care se adaugă și anvelopele Maxxis Mammoth de 26×4.00 , toate acestea îți vor oferi un confort ieșit din comun. Confort sporit înseamnă și performanță mai bună. Spatele este menținut rigid mulțumită tehnologiei IDS la care s-au adăugat pivoți Revo din aluminiu folosindu-se o prindere 192x12mm a roții spate. Vorbim aici de încă un boost de rigiditate al cadrului. Greutatea anunțată pentru această bicicletă full suspension este de doar 14,7 kg.

Silverback Synergy Plus face parte din aceeași categorie ca fatbike-ul de mai sus, asta însemnând unghiuri similare ale geometriei cadrului. Anvelopele sunt însă din categoria „plus”, mai exact 27.5+. Noutatea constă într-o suspensie față mai bună asigurată de Rockshox Yari ce dispune de compresie reglabilă. Echiparea Sram NX reprezintă o alegere excelentă. Este un entry level însă entry în categoria noilor transmisii 1x. Mulțumită acestei biciclete poți experimenta în premieră cum este să ai o singură foaie pe față și ulterior să-i modifici dimensiunea în funcție de nevoi. Greutatea anunțată este de 14,5 kg.

Silverback Sphere Pro este o bicicletă încadrată la categoria „mountain trail plus”. Sphere reprezintă o opțiune interesantă pentru cei care preferă suspensie doar pe față și rigiditate pe spate. Totuși Sphere Pro oferă suficientă amortizare și pe spate mulțumită anvelopelor din categoria „plus” cu care este echipată. La 13,87 kg cât este anunțat oficial, bicicleta dispune de cadru din aluminiu asamblat manual la care s-au instalat dropout-uri Boost de 12mm. Pe față avem aceeași furcă Manitou Machette de 120mm pe care o găsim și la modelul Square. Desigur tija de șa reglabilă este prezentă, un accesoriu excelent pentru cei care apreciază și coborârile extreme. Ghidarea cablului pentru tijă este internă.

Silverback Sphere Expert coboară o treaptă față de Pro descris mai sus în primul rând datorită lipsei tijei de șa reglabilă. De asemenea față de transmisia Sram NX de mai sus, la Expert dispunem tot de 1x însă Shimano SLX 1×11 cu Deore XT pe spate și foaie RaceFace cu 32t. Greutatea anunțată este de 13,8 kg.

Silverback Spyke Plus este o bicicleta cu roți de 24” pentru copii. Este prima bicicletă de acest tip, pentru copii, cu roți „plus” de 24 inch. Lipsa suspensiilor este compensată de anvelopele plus. În același timp lipsa suspensiilor ajută la o greutate mai mică a bicicletei. Aici s-a urmărit și oferirea unei performanțe sporite așadar transmisia este 1x cu foaie de 30t pe față și casetă 11-32t Shimano cu 8 pinioane. Frânele sunt hidraulice pe disc echiparea venind de la Promax.

Silverback Solana este un mtb de damă, iar din specificații echiparea și greutatea arată a fi apropiate de vârf. Solana este disponibilă cu roți de 29 sau 27,5 inch în funcție de înălțimea ciclistei, cadrul fiind fabricat din aluminiu 6061. Bicicleta este un hardtail echipat cu suspensie față Manitou M30 cu amortizare pe aer și cursă de 100 mm potrivită pentru cross country. Transmisia 2x este asigurată de Shimano cu foi 38/24t pe față și pinioane 11-36t, 10 viteze. Schimbătoarele sunt amândouă Shimano, XT Shadow pe spate respectiv Deore pe față. Cele două dimensiuni de roți asigură o potrivire optimă în funcție de înălțimea ciclistei. Astfel cadrele cu roți de 27,5 inch asigura o plajă de mărimi de la XS la S în timp ce 29er-ele merg de la M la XL. Greutatea anunțată pentru această bicicletă este de 12 kg.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

7 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma