Categorii: EvenimenteNoutati

MTB Skills and Boot Camp continuă la Câmpulung Muscel pe 24 – 26 aprilie

24 – 26 aprilie este data celei de-a doua tabere din seria MTB Skills and Boot Camp, organizată de Marc Sandu la Câmpulung Muscel, cu susţinerea Freerider.ro. Sezonul de ciclism este încă în “bloc start” în această perioadă, primăvara – oricât de întârziată ar fi în acest an, va fi nevoită să îşi facă apariţia, aşa că dacă vrei să te pui la punct cu pedalatul, să intri în formă pentru viitoarele concursuri sau pur şi simplu să te bucuri de un weekend intens pe bicicletă, MTB Skills and Boot Camp poate fi răspunsul pentru tine.

Dar ce se întâmplă la MTB Skills and Boot Camp? Tabăra este concepută pentru riderii de nivel începător şi intermediar, fete şi băieţi, pe care îi aşteaptă, în funcţie de condiţiile meteo, aproximativ 100 de kilometri de pedalat în împrejurimile pitoreşti ale oraşului Câmpulung Muscel. Diferenţa de nivel pentru cele trei zile de antrenament este de aproximativ 2.500 metri, traseul fiind astfel conceput încât să includă abordarea tuturor procedeelor tehnice care să îţi permită să parcurgi în siguranţă o tură montană, stăpânind bicicleta şi savurând traseul. De asemenea, MTB Skills and Boot Camp este o experienţă utilă celor care doresc să participe în cunoştinţă de cauză la concursuri de tip Cross – Country/Maraton. Nu puţini participanţi au spus că la această tabără pot să “zăbovească” asupra unor tehnici pe care le aplicau intuitiv, câteodată incomplet sau incorect, sub presiunea unui concurs.

Iată care sunt abilităţile tehnice la care se va lucra pe parcursul celor trei zile de tabără:

  • setare bicicleta, pozitie pe bicicletă, tehnică de pedalat eficient;
  • abordarea unei urcări mai lungi, conform potenţialului propriu, monitorizarea efortului depus;
  • echilibru pe bicicletă, poziţie de atac, importanţa privirii, tehnica de frânare;
  • abordarea unui drum forestier, utilizarea terenului în folos propriu;
  • lucrul cu suspensia bicicletei, cu suspensia naturală a corpului,
  • trecerea de la o postură pasivă pe bicicletă la cea de pilot;
  • tehnici pe diverse tipuri de viraje, diverse tipuri de urcări şi de coborări, zone cu bolovani, rădăcini, noroi;
  • cum sa execuţi un drop, un bunny-hop, cum să abordezi o cotă de nivel;
  • abordarea cursivă a unui traseu, legarea elementelor acestuia,
  • abordarea unui singletrail;
  • notiuni de nutriţie, antrenament si exerciţii fizice specifice ciclismului.

Cum arată în linii mari, programul MTB Skills and Boot Camp?

Vineri în jurul prânzului are loc întâlnirea şi socializarea riderilor, se face cazarea într-o vilă elegantă în comuna Lereşti, în camere cu două locuri, după care se pleacă pe teren, până la lăsarea serii, când are loc întoarcerea. Ziua de sâmbătă este rezervată rafinării tehnicii pe viraje, deprinderii pompării, apărând în traseu urcări lungi şi solicitante, dar şi coborâri tehnice ce includ sectiuni negociabile cu bolovani, rădăcini şi diverse situatii interesante, în care se va arăta negocierea lor fluentă şi cât mai rapidă.

Duminică este o zi în care nivelul solicitărilor tehnice creşte, ajungându-se la mici dropuri, viraje de 180 º pe cărări înguste (switchbacks), urcări şi coborări pretenţioase, viraje pe taluz, bunny hop Nu în ultimul rând, drumul de întoarcere în Câmpulung a fost ales special pentru a oferi peisaje superbe şi o experienţă de neuitat care să integreze noile deprinderi.

Preţ: 490 lei per persoană, cu cazare şi transport din Bucureşti incluse. Pentru cei care optează să vină din alte localităţi sau îşi asigură transportul, preţul este de 450 de lei. Masa nu este inclusă în preţ, dar există posibilităţi convenabile de servire a mesei. Mai multe detalii despre aceste aspecte la înscriere. Din motive de coeziune a grupului şi de calitate a actului didactic, numărul de locuri este limitat la şase.

Înscrierile se fac pe adresa: coach@marcsandu.ro. Detalii la telefon: 0745-083-191.

Marc Sandu este rider KTM Cycling, personal trainer acreditat de European Fitness Association, instructor Schwinn Cycling bronze level şi are peste şaizeci de curse XC-Marathon la activ, naţionale şi internaţionale, şi mai multe podiumuri în categoria de vârstă. Redactează race-reports pentru FreeRider, dar a testat şi biciclete pentru revista Top Gear şi pentru rubrica “La Ghidon” a emisiunii TV “La Volan”, pe Digi24 HD. Că MTB coach antrenează sportivi amatori şi profesionişti – pentru care şi campioni naţionali la motocross.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

(P) Kross: de la un mic magazin din Polonia, la unul dintre cei mai importanți producători europeni

Fiecare brand de biciclete are o poveste interesantă, unele mai fascinante ca altele și cel mai frumos este când le…

17 ore in urma

Suport de 6 biciclete de la Thule: noul Revert

Thule a găsit o soluție de a transporta 6 biciclete pe un suport care se montează pe cârlig, un suport…

5 zile in urma

Noul Pinarello Dogma XC, hardtail și full-suspension

Pinarello, cunoscut mai degreabă pentru cursierele de top pe care le fabrică, lansează în tandem noul Dogma, o bicicletă de…

6 zile in urma