Wilier Triestina GTR – prima impresie

Am primit un telefon săptămâna trecută de la importatorul mărcii Wilier Triestina în România care m-a rugat să ies puțin pe una dintre bicicletele de șosea și să-mi dau cu părerea. Zis și făcut. Bicicleta a ajuns la mine în cel mai scurt timp așa că nu am pierdut prea mult vremea și am ieșit la o primă plimbare împreună cu Wilier-ul, o marcă încă nouă pentru mine. A fost prima dată când m-am urcat pe un Wilier, așa că eram destul de curios să aflu cum se va comporta. Modelul pe care l-am încercat nu este unul de top, cu toate astea bicicleta are un cadru și o furcă de carbon, iar echiparea Shimano Tiagra pare la prima vedere mai mult decât demnă de pretențiile modelului de față. După câtvea reglaje ale poziției care se impuneau, am pornit pe drum în căutarea unei șosele utilizabile din punctul de vedere al suprafeței și mai puțin aglomerate. Ca de obicei intențiile mele au dispărut subit după două minute, atunci când m-am trezit pedalând în direcția rutei mele clasice. Un traseu cu o cățărare lungă, cu două zone mai înclinate, însă nimic prea solicitant, urmată de o coborâre pe un drum care numai asfaltat sau național nu poate fi numit. Încă din prima clipă am senzația că bicicleta este mult mai scurtă decât mă așteptam, cu toate că pipa Promax are 100 mm lungime, iar cadrul e mărimea M(53). Cu un toptube de 53.6 cm, Wilier-ul are o geometrie mult mai relaxată decât modelele proiectate pentru competiție. Odată remarcată denumirea modelului și implicit a seriei din care face parte, GranTurismo, realizez rapid că mă aflu pe o bicicletă ideală pentru suprafețele și condițiile de trafic de la noi. Din toate motivele pentru care cred că o geometrie relaxată e mai atrăgătoare, cel puțin atunci când din contrasens vine un TIR pe banda ta de deplasare vei avea o sarcină mai ușoară în a-l evita pe o bicicletă confortabilă și cu o poziție mai verticală, care îți permite să tii capul sus fără dificultăți. Și pentru că suntem la capitolul confort și poziție, după mai bine de o oră petrecută în șa ajung la coborâre și la carosabilul cu pricina. Gropi peste gropi, unele foarte mari, altele gigantice, fisuri în relicva numită asfalt, cinci tipuri de relicve diferite pe o porțiune de 10 metri, nisip ca într-o balastieră și peste toate topping de sare, cu muncitori luați de pe câmp pentru a manevra buldozerele pline de noroi pe porțiunile în reparație….

Cred că orice persoană care e cât de cât pasionată de ciclismul de șosea își dorește să aibă prilejul să pedaleze pe așa ceva. Lăsând la o parte sarcasmul și soferii care TREBUIE ei să ajungă tot timpul într-un loc mai important ca viața, rămân surprins de bicicleta cu care rulam. Cadrul absoarbe foarte bine denivelările din asfaltul distrus, iar geometria relaxată îmi permite să savurez pe cât posibil peisajul…cu toate că vorbim de un model Granturismo mă așteptam la o bicicletă mai puțin iertătoare și mai puțin confortabilă. Asta și pentru că aspectul gros și robust al cadrului mă tenta să înclin spre un feeling mult mai rigid. Pe coborâre realizez că bicicleta e silențioasă, nu se aude aproape nimic de la butucul spate, iar geometria dictează un comportament stabil, GTR-ul îți pune zâmbetul pe față acolo unde ai posibilitatea să o lași să facă ce trebuie. Unghiul mai mare al headtube-ului (73 grade) asigură o agilitate ridicată, fără ca bicicleta să-ți dea vreodată senzația că e instabilă.Ajuns la baza coborârii mă întorc să urc segmentul de drum pe care tocmai l-am parcurs în sens invers. Urcarea având porțiuni mai abrupte realizez totuși că bicicleta nu este cu mult mai ușoară decât cea cu care sunt obișnuit, cu toate că pe cântar e o diferență considerabilă. Personal îmi convine așa, aproape că îmi place…nu că aș avea ceva cu bicicletele pe care le pui în rucsac, dar în afara competiției și mai ales pe asfalt îmi place să simt că trag puțin de bicicletă din stânga spre dreapta și înapoi. Wilier-ul accelerează fără probleme și nu-ți lasă niciodată senzația că propulsezi un camion sau că depui efort peste măsură pentru a accelera. Schimbătoarele Tiagra își fac datoria cu toate că aparent schimbătorul spate se deregla ușor după fiecare tură și eram nevoit să ajustez puțin tensiunea cablului. Am avut nevoie de ceva timp până am reușit să mă acomodez cu schimbătoarele. Nu mă înțelegeți greșit toate funcționează bine, însă am remarcat o mică lipsă de feedback din partea manetei la schimbarea vitezelor. Click-ul ăla nu e așa definit pe cât mi l-aș fi dorit așa că de multe ori mă trezeam schimbând mai multe viteze decât îmi doream de fapt. În timp am reușit să mă obișnuiesc mai bine cu ele, însă presonal aș prefera un feedback mai definit. În rest, lanțul trece chiar fără să sesizezi de pe un pinion pe celălalt în spate sau de pe o foaie a angrenajului pe cealaltă. Frânele nu m-au impresionat, poate pentru că sunt obișnuit cu cele mecanice pe disc de pe ciclocross sau poate dintr-un alt motiv cum ar fi anvelopele înguste, dar aveam senzația tot timpul că trebuie să fiu excesiv de atent cu alegerea distanțelor de frânare. Astea fiind spuse, echiparea Tiagra e puțin sub potențialul ansamblului cadru/furcă, cu toate astea așa cum zice englezul: they do the job!În materia de roți, italienii de la Wilier au mizat pe modelul Shimano WH-R501 și chiar dacă numele ăsta nu vă zice prea multe(nici mie nu-mi spune mare lucru) dincolo de greutate, roțile au rulat silențios și n-am avut surprize neplăcute cu roți descentrate ca în alte ocazii. Aspectul bicicletei e unul plăcut, culoarea neagră cu verdele deschis îmi amintesc de marca de biciclete pe care pedalez de ceva timp, cu toate că nuanțele diferă. Bicicleta mai poate fi cumpărată într-o combinație de negru cu roșu, dar aici nu mă bag deoarece fiecare persoană vede lucrurile diferit. În materie de greutate, GTR-ul cântărește undeva la 8,85 kg cu suportul de bidon și fără pedale. O greutate destul de mare având în vedere comportamentul excelent pe urcări și pe accelerări, compartament care mă făcea să cred că modelul GTR ar avea o greutate mai redusă.Prima impresie pe bicicleta a fost cu siguranță una pozitivă, cu toate că mici detalii precum manetele de schimbător sau frânele mai puțin eficiente ar putea fi îmbunătăți cu un upgrade minor. De atunci am mai pedalat câteva ore bune pe Wilier GTR și tind să cred că ne-am putea înțelege foarte bine pe termen lung. Din păcate prietenia noastră e de scurtă durată, asta pentru că bicicleta merge înapoi la proprietarii actuali și anume BIKE44 din Cluj, un bikeshop cu un design extrem de plăcut și cu servicii pe măsură. Fără vreun interes personal vă recomand o vizită la shop, dacă nu pentru un service profesionist, atunci măcar pentru un espresso aromat și o privire la restul modelelor din gama Wilier.