Categorii: Generale

Vincenzo Nibali va concura pe o Scultura specială la 100a ediție a Turului Italiei

Anul acesta Turul Italiei este special, ajuns la 100a sa ediție. Pentru a sărbători, Vincenzo Nibali va concura pe o cursieră Merida Scultura cu un paint job la fel de special. Italianul de la Bahrain Merida a mai câștigat în trecut Turul Italiei de două ori, iar anul acesta are iar gânduri mari. Dacă reușește va deveni unul din cei opt cicliști care au câștigat Corsa Rosa de trei ori.

Foto Luca Bettini

Designul bicicletei este influențat de forma spiralată a trofeului Giro d’Italia. Panglica pe care o vedem pe cursieră este alcătuită din foițe reale de aur. Acestea au fost aplicate direct peste carbon, ulterior aplicându-se și lacul protector. Pe panglică sunt trecute numele tuturor câștigătorilor din trecut ai Turului Italiei.

Foto Luca Bettini

Vincenzo Nibali va folosi bicicleta de-a lungul întregului concurs. Această Merida Scultura este unicat și nu va fi disponibilă la vânzare pe viitor. Scultura este una din cele 3 biciclete pe care echipa le folosește la concursuri de acest fel. Pe lângă Scultura, Bahrain Merida mai folosește Reacto – bicicleta aerodinamică și Warp TT – bicicleta pentru contratimp.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

13 ore in urma

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

2 zile in urma

Devron Tsunami la test: cum se descurcă noul entry-level?

Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…

3 zile in urma