Categorii: GeneraleNoutati

Noul președinte al UCI și-a început mandatul prin a-și tăia propriul salariu

În cadrul celui mai înalt for al ciclismului, Uniunea Ciclistă Internațională, s-au petrecut schimbări importante în utlima vreme, atât în lumina scandalurilor de dopaj în care a fost implicat, cât și prin prisma alegerii unei noi conduceri. Britanicul Brian Cookson este noul președinte UCI, iar în prima ședință generală desfășurată sub mandatul său, el a decis reducerea propriului salariu, printre altele.

Aflat în această funcție de doar o lună de zile, prima adunare extraordinară a comitetului de conducere UCI a stabilit câteva principii de bază după care urmează să se ghideze în următoarea perioadă pentru a restabili încrederea în acest sport și pentru a-i reabilita imaginea. Printre măsurile luate se numără:

–          Un audit al controalelor antidoping pentru a se asigura eficiența lor

–          Cercetarea faptelor din trecut pentru a identifica amploarea fenomenului de dopaj și a părților care l-au tolerat și încurajat tacit sau expres, investigație condusă de Comisia Independentă (Independent Commission)

–          Dezvoltarea ciclismului la nivel mondial atât prin promovarea diferitelor curse, cât și prin implicarea mai puternică în activitatea centrului mondial de ciclism

–          Sprijinirea ciclismului feminin, activitatea coordonată de vice-președintele Tracey Gaudry

De asemenea, comitetul de conducere (Management Committee) a decis reevaluarea nivelului remunerației președintelui UCI și, cu acordul lui Cookson, acesta a fost redus de la 450.000 de franci elvețieni anual la 340.000 de franci elvețieni anual, cu mențiunea că poate fi revizuit anual.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Ha, ha, ha! 340.000 de franci elvetieni anual este mai mult decat bugetul Federatiei Romane de Ciclism pe 2013...

  • 345000 franci elvetieni=275443 euro! Dupa ce imparti la 12 (luni pe an) rezulta peste 22000 euro pe luna!!!! Ce scarbe jegoase cei ce au facut posibil un asa salariu! De banii aia au si facut rahatu' praf in ciclism.....

  • Eu nu vad salariul asa de mare. Evident, ca nu fac o comparatie cu salariile noastre... Dar mai marii de la FRF, Liga si altele mai de pe la noi cat au salariul? Nu cam tot atat?????? Si fotbalul nostru tinde spre nul ca performante internationale...

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Trecerea la transmisie electronica: variantele cele mai ieftine, avantaje si dezavantaje

Transmisia electronica este se pare viitorul pe bicicletele nu doar de top ci si din…

4 zile in urma

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

2 săptămâni in urma