Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank anunță deschiderea în București și în orașele din țară a celei de-a doua ediții a StudentObike, proiectul anual de bike-sharing gratuit, destinat centrelor universitare. Prin urmare, începând din 23 septembrie, sezonul de toamnă 2013 StudentObike își va relua programul la Iași, Cluj-Napoca și Brașov, iar în București, deschiderea se va face astăzi, 24 septembrie.
Studenții din Brașov vor putea să închirieze bicicletele galbene de la centrul aflat în Complexul Memorandului, cei din Cluj-Napoca vor găsi biciclete StudentObike la centrul de închiriere din Compexul Hașdeu, iar la Iași, la centrul de închiriere de la Facultatea de Construcții. În București, bicicletele pot fi închiriate de studenți de la centrele aflate la ASE – Piața Romană, Politehnică-Rectorat și Politehnică-Regie.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…