Weekend-ul trecut, sportivii de la Clubul Sportiv Tibiscus au îmbinat ciclismul cu schiul, participând cu succes la mai multe acţiuni desfăşurate în ţară.
Sâmbătă 21 aprilie 2012, la Oradea s-a desfăşurat prima ediţie a Probikers Bike Marathon Oradea, concurs de mountain bike cu probe de 35 şi 80 de km organizat de Asociaţia Sportivă ProBikers Bihor. Au fost condiţii foarte bune de concurs, traseul potrivit, vremea înnorată dar plăcută. PBMO a fost un concurs internaţional, desfăşurat pe dealurile limitrofe oraşului Oradea, cu peisaje catalogate de participanţi ca absolut superbe. Competiţia şi-a dorit să promoveze şi să încurajeze activităţile sportive (mersul pe bicicletă) precum şi dragostea pentru natură sau cunoaşterea frumuseţilor peisajului local. Au participat aproape 150 de sportivi din România şi Ungaria. Echipele C.S. Tibiscus şi DHS Tibiscus Team au fost prezente cu 15 ciclişti care au reuşit să ocupe patru locuri pe podium: Tiziano Balia – locul I Race 36-45 ani, Timea Zaban – locul I Race 18-30 ani, Dana Faluşi – locul I Race +41 ani, Florian Dobrin – locul III Race 18-35 ani.
Tot sâmbătă, la Oneşti s-a desfăşurat prima ediţie a Trofeului Onești, concurs tot de mountain bike cu un traseu de 20 de kilometri, organizat de Asociaţia BikeMotion din Oneşti. Au fost condiţii grele de concurs, traseul extrem de noroios, dar vremea totuşi mulţumitoare. Au participat câteva zeci de amatori ai mişcării în natură din zona Moldovei, echipa DHS Tibiscus Team fiind prezentă cu doi ciclişti dintre care Maus Ionaşcu a obţinut locul II.
Şi pentru că sâmbăta a fost ziua dedicată sportului, componenţii echipei de schi de tură au luat parte la Memorialul Buzasi Zoltan. Pentru al doilea an consecutiv, Cupa Memorială Buzasi Zoltan s-a desfăşurat la Bâlea, în Munţii Făgăraş, în organizarea Clubului Sportiv Kentaur Oradea şi Asociaţiei Echos, în memoria pasiunii şi dragostei lui Zoli pentru munte, familie şi prieteni. A fost o cursă clasică de schi-alpinism, deschisă tuturor celor care iubesc muntele şi pentru care au fost necesare doar vârsta minimă (18 ani), un nivel bun de pregătire fizică şi tehnică, experienţă montană şi echipament obligatoriu specific. Toţi cei trei membri ai echipei s-au clasat pe podium: Alexandra Dobre – locul I, Tibi Bortoş – locul I, Rareş Manea – locul II.
Iar duminică, 22 aprilie, alături de alte sute de timişoreni posesori și pasionați de bicicletă, sportivii de la Tibiscus au luat parte la evenimentul Pedalarea de Primăvară, organizat de Proiectul Verde pentru Biciclete. Întâlnirea a avut ca scop încurajarea utilizării bicicletei ca alternativă de deplasare în scop recreativ sau sportiv precum şi în activităţile cotidiene.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…