Sâmbăta trecută la Sibiu, în cadrul Conferinţei FRC „Împreună pentru ciclism” am aflat şi că avem un nou Secretar general în persoana lui Traian Goga. Ne-am bucurat la auzul acestei veşti întrucât Traian a fost colegul nostru de redacţie timp de 4 ani. Putem spune că îl cunoaştem bine şi că garantăm pentru el 🙂
Traian Goga este fost ciclist de performanţă cu o carieră sportivă care a început în 2001 la Rapid Oradea. Până în 2012, când şi-a încheiat activitatea profesională, Traian a obţinut nu mai puţin de 16 titluri de Campion naţional însă nu mai puţin important a fost şi momentul din 2009 când la cursa Grand Prix Cafe Danessi din Luxemburg a obţinut locul 2 la categoria sa învingând întreaga echipă națională de tineret a Ducatului.
Sportul de performanţă l-a scos din program în 2010 însă Traian a mai continuat să concureze încă doi ani pe plan intern. „Lipsa de perspectivă a reprezentat cel mai puternic motiv ca să încetez să urmăresc atingerea unei cariere la nivel de sport profesionist dar și faptul că nu am putut atinge nivelul de performanță pe care mi l-am stabilit ca țintă, din motive dependente sau independente de mine”, spune Traian.
După ce şi-a încheiat cariera profesională din 2010 Traian Goga a început să scrie despre acest sport în calitate de redactor la revista MBike. După care de la finele lui 2011 s-a alăturat echipei Freerider. „Pot spune că la ambele publicații am avut parte de experiențe pe care i le recomand oricui”, mărturiseşte Traian.
În primăvara lui 2015 a venit şi propunerea din partea noului preşedinte al FRC, Eduard Novak, de a se alătura staff-ului tehnic din Federația Română de Ciclism, o ofertă pe care nu o putea refuza dat fiind istoricul lui cu acest sport, dublat de șansa de a putea contribui la schimbarea în bine a ciclismului.
Din poziţia de Secretar general Traian Goga va avea o mulţime de îndatoriri şi responsabilităţi importante faţă de ciclismul românesc. „Din poziția pe care o ocup, cea de secretar general, pot să mă asigur că Federația va face ceea ce e menită să facă – să susțină ciclismului din România, în aspectele în care este abilitată să o facă”, ne-a transmis Traian. „Dacă ar fi să fac o paralelă între Federație și o societate comercială, atunci funcția de secretar general ar fi cea de manager general sau șef al operațiunilor executive. Prin urmare, postura în care mă regăsesc acum implică multă responsabilitate, planificare atentă și o doză mare de răbdare și înțelegere. Una peste alta, sper să pot pune în aplicare cât mai multe puncte din proiectul național care aparține lui Eduard Novak, însă pentru asta sunt conștient că e nevoie de o întindere de mai mulți ani, minimum cinci din acest punct încolo, din câte văd eu.”
Traian Goga a precizat că Federația Română de Ciclism este nici mai mult, nici mai puțin decât uniunea cluburilor de ciclism din România. Nu aparține nici președintelui, nici secretarului, nici vreunui alt angajat al Federației, ci cluburilor afiliate care o constituie. „Persoanele aflate la conducerea forului au un mandat cu care și-au câștigat învestitura de către cluburi, dar Federația nu e a lor, ci a cluburilor. Asta înseamnă că cluburile pot alege direcția pe care merge Federația, dar în același timp consider că acest lucru presupune și implicare, și responsabilitate din partea cluburilor. Mai ales implicare! Un alt punct unde am schimbat abordarea față de fosta conducere a FRC îl reprezintă, cu siguranță, această implicare, la care au răspuns pozitiv destule cluburi”, a ţinut să precizeze noul secretar general al FRC.
Desigur Federaţia şi Secretarul general au venit şi cu un program pe care doresc să îl pună în aplicare în următorii ani. „Faptul că implicarea cluburilor de ciclism se simte tot mai puternic a diminuat din efectul negativ al situaţiilor dificile din punct de vedere material şi juridic al Federaţiei. Consider măsurile propuse de Eduard Novak ca fiind de foarte mare bun-simț și de foarte mare necesitate. Pentru sezonul următor, în funcție de posibilitățile și oportunitățile care se vor ivi, dorim să alimentăm cât mai bine avântul pe care l-a luat ciclismul autohton. Momentan sunt 11 curse UCI confirmate pentru 2016, există șanse să crească acest număr, deci iarăși putem vedea acea implicare care va face diferența. Din postura noastră, dorim să susținem mai bine activitatea echipelor naționale, mai ales de juniori și de tineret, să coordonăm o Cupă a României, pentru că deja avem propuneri în acest sens, să creștem numărul de curse pentru copii (persoane între 5 și 14 ani) și să mergem mai departe cu campionatele naționale pentru aceștia. Totodată, formarea de personal de specialitate – arbitrii, antrenori etc. – rămâne o prioritate. Firește, avem și mai multe planuri de atât, dar mai mult decât orice, ne trebuie timp pentru acestea”, a precizat la final noul secretar general al Federaţiei Romane de Ciclism, Traian Goga.
Măsurile propuse de Eduard Novak pot fi consultate in acest material.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…