Categorii: EvenimenteNoutati

FreeRider te ține în priză în 2021: concursuri, ture, coaching și închirieri de biciclete electrice

Sezonul 2021 se anunță unul atractiv pentru iubitorii de biciclete în zona Câmpulung Muscel, căci FreeRider continuă seria de ture cu ghid începute în urmă cu 6 ani dar vine și cu alte variante de distracție care cu siguranță îți vor stârni interesul.

Ture cu biciclete electrice sau non-electrice

Ca să fie clar de la început, turele cu ghid, timp de 3 zile, cu bicicletele voastre (mecanice) sau cu bicicletele noastre (electrice) vor rămâne neschimbate. Același concept, cu cazare,mic dejun și shuttle (unde este cazul) inclus va fi continuat și anul acesta, deoarece s-a bucurat mereu de un succes răsunător.

Vom organiza ture pentru începători, cei de nivel mediu și cei cu mult skill (doar pe bază de invitație), iar cele 3 niveluri se aplică atât pentru turele cu propriile voastre biciclete cât și pentru cele cu bicicletele noastre electrice. Costul unui weekend complet, cu 3 zile de plimbare și e-bike inclus, este de 670 de lei. Dacă participi la o tură cu bicicleta ta (ture pentru bicicletele non-electrice), costul este de 600 de lei/persoană și include toate cele menționate mai sus, plus acces la pump-track, la traseul de trial din curte și desigur, la bike wash.

Ghidul nostru este certificat de Ministerul Turismului cât și în acordarea primului ajutor.

Mai mutle detalii, aici.

Concurs de weekend: Lerești MTB Challenge (NOU)

Demarat anul trecut ca proiect pilot, concursul restrâns cu maxim 8 persoane, a fost foarte bine primit de primii participanți. Astfel, pe parcursul a 3 zile, vei avea de dus la bun sfârșit nu mai puțin de 11 probe, acumulând zilnic puncte în funcție de locul pe care te clasezi. La final, primele 3 locuri vor fi premiate – cu bani cash.

Prima zi va debuta cu o urcare de maraton, de aproximativ 8 km și cu o diferență de nivel de maxim 350-400 de metri. Aceasta se va face cu bicicleta ta proprie. Vom avea apoi concurs de pumptrack, concursul de mers pe scândură, slalomul, limbo și transportul sticlelor (le-am prezentat succint, deoarece doar la fața locului vei afla exact despre ce este vorba). În a doua zi de concurs trecem la e-bike-uri, pe care ți le punem noi la dispoziție. Vor exista două manșe de urcare cronometrate, o urcare simplă și una tehnică, vom avea King of The Hill (cine urcă cel mai sus pe un deal extrem de abrupt) și concursul tehnic, cel în cadrul căruia trebuie să schimbi cel mai repede o cameră de bicicletă. În ziua a 3a, vom avea concursul de enduro de pe Ciocanu, cu două manșe cronometrate, una mai simplă și mai rapidă și una mai tehnică. Probele pot fi permutate pe zile în funcție de condițiile meteo.

Pe întreaga durată a concursului vei fi asistat de două persoane, astfel încât să ne asigurăm că totul se desfășoară în condiții optime de siguranță. Pachetul costă 700 de lei și conține cazare, mic dejun, acces la facilitățile din curte, shuttle și asistență. Locul 1 va primi la final 300 de lei, locul 2 – 200 lei, locul 3 – 100 de lei, plus alte premii surpriză.

Mai multe cuvinte, despre cum a fost la prima ediție, aici.

Coaching de enduro sau e-bike-uri (NOU)

Pentru 2021 vom oferi două servicii separate de coaching, pentru cei cu biciclete de enduro și pentru cei care folosesc bicicletele electrice. 3 zile de coaching în împrejurimile Câmpulungului, pe trasee dedicate – unele secțiuni special construite – îți vor da un plus de skill.

Enduro: în ziua 1 ne vom preocupa de bicicletă – setup-ul acesteia (frâne, schimbătoare, amortizoare, anvelope), poziția corectă pe bicicletă, schimbarea vitezelor (teorie), frânarea (teorie), verificarea bicicletelor (reglaje, șuruburi) și inițiere în pump track. În ziua a 2a vom ieși pe traseu și vom începe cu explicații despre schimbarea corectă a vitezelor în viața reală, vom exersa segmente de coborâre cu explicații despre cum se abordează virajele și cum se frânează corect, alegerea liniilor de pe traseu și la final, un curs de mecanică. În ultima zi, vom exersa săriturile, bunny-hop-ul și abordarea virajelor fără contrapantă.

Preț: 790 lei

Cursul se adresează celor care au experiență de bază în pedalatul la munte.

E-bike: urmărește un concept similar, doar că aici poți veni cu propriul e-bike sau poți închiria unul de la noi, pentru cele 3 zile. În prima zi îți explicăm cum funcționează un e-bike, poziția corectă pe bicicletă, reglajele suspensiilor și frânelor, schimbarea vitezelor (teorie), frânarea (teorie), verificarea bicicletelor și pump-track (opțional). În a doua zi ne mutăm pe traseu și vom începe cu abordarea urcărilor (mai line și mai abrupte – treceri peste rădăcini, praguri, viraje strânse în urcare), schimbarea vitezelor și alegerea modului corect de asistență pentru motor. Continuăm apoi cu abordarea coborârilor și la final, avem un curs de mecanică. În ultima zi, urcăm două trasee mai tehnice de pe Ciocanu și coborâm pe unul mai simplu.

Acest curs se adresează celor care au mai dedalat de câteva ori la munte și nu celor care se urcă pentru prima dată pe o bicicletă în offroad.

Preț: 890 lei cu bicicletele noastre electrice, cazare, mic dejun, facilități din curte
Sau: 690 lei, pentru cei care vin cu propriile biciclete electrice.

Orice întrebări ai avea legat de oricare din pachetele de mai sus, te rugăm să ne scrii pe echipa@freerider.ro, să ne lași numărul de telefon și vom reveni către tine cu toate detaliile, cât mai repede!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

2 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma