Foothill a lansat un nou accesoriu simplu ce face viața cicliștilor de apartament mai ușoară – noul Trainer Tray se prinde rapid în suportul existent de GPS și îți oferă locul perfect pentru a păstra telefonul sau telecomanda de la TV în timpul antrenamentului. Trainer Tray e gândit ca suport pentru accesoriile ușoare necesare în timpul antrenamentului și se poate atașa la majoritatea suporturilor standard de Garmin sau Wahoo.
Foothill are în ofertă și alte sisteme ingenioase menite să facă viața cicliștilor mai simplă, iar fondatorul companiei Doug Schaller spune despre Trainer Tray că e o soluție simplă ce a fost gândită să îi rezolve problemele sale și ale soției sale.
În ultima vreme ciclismul virtual a luat având, nefiind doar o opțiune de iarnă ci și de carantină și utilă și datorită condițiilor meteorologice tot mai extreme, așa că orice îmbunătățire este binevenită.
Rezultatul e un suport simplu și ușor din aluminiu, de 20×15 cm, cu marginile ridicate și căptușit cu un material aderent ce evită alunecarea obiectelor atunci când se pedalează energic.
Prinderea sistemului fabricat în SUA Foothill Trainer Tray e fabricată din bio-plastic imprimat 3D și se atașează la orice suport standard de ciclocomputer prin rotire 90 de grade. Se prinde ușor când e nevoie de el și se demontează la fel de ușor când bicicleta e scoasă afară.
Evident, sistemul nu e conceput pentru folosire la exterior și nu poate să susțină obiecte grele. Există chiar și riscul ca unele suporturi ușoare de GPS să nu facă față la greutatea suplimentară. Dar pe majoritatea suporturilor de pe piață, nu ar trebui ca greutatea sistemului Trainer Tray plus un telefon, o telecomandă și eventual un baton energizant să fie o problemă.
Sunt disponibile modele compatibile cu Garmin sau Wahoo și există chiar și puncte de prindere pentru un suportde GPS suplimentar, dacă e nevoie să fie vizibil și GPS-ul în timpul antrenamentului. Foothill Trainer Tray costă 37.50$ și e disponibil în cantitate limitată, în culorile negru sau gri-aluminiu.
Pentru mai multe informații și comenzi accesați pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…