Pentru cei la curent cu domeniul bicicletelor fabricate manual, Festka e un nume care declanșează instant dorința și, dacă până acum credeam că și-au jucat toate cărțile, modelul Zero, lansat de curând, dă socotelile peste cap. Ce are așa special? În afară că este un superlativ al cursierelor custom-made, mai are și cadrul din carbon cromat.
Aspectul aduce destul de mult cu un aluminiu strălucitor și de aici derivă și realizarea cehilor de la Festka, ei reușind să dea acest aspect cadrului fabricat din consacratul nemetal. Dar aparențele nu sunt totul, componenta centrală meșterită de către Jiri Brendl și artizanii săi boemi fiind gândită și făcută să reziste. Astfel, cântărește mai mult decât ne-am aștepta de la un cadru de carbon, cifrând la 1.300 de grame, însă acest lucru se datorează construcției similare cu ale unui de oțel, având incluse mufe la îmbinări și multiple straturi de carbon pentru rezistență suplimentară.
Echiparea este la alegerea cumpărătorului, care va trebui să scoată din buzunar 3.600$ (fără TVA) pentru setul de cadru, și poate varia de la seturile mecanice la cele electronice, atât de la Campagnolo, cât și de la Shimano, până la roțile Rocket Wheels fabricate tot de Festka.
Sursa: Festka
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii